Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Oamenii pot fi identificaţi după ritmul cardiac

Identitatea unui om poate fi verificată de la distanţă, cu ajutorul unui laser, în funcţie de ritmul unic al bătăilor inimi.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 24.07.2019 - 09:03

Pe lista de măsuri biometrice de securitate, care include amprentele, scanarea facială şi chiar felul mersului, intră acum şi ritmul cardiac, care poate fi şi el folosit pentru a identifica cu mare precizie o persoană.

Tehnologia a fost creată de Pentagon şi se numeşte Jetson. Se foloseşte un laser care măsoară mişcările pielii generate de bătăile inimii şi funcţionează de la o distanţă de până la 200 de metri.

Bătăile inimii sunt unice pentru fiecare persoană, creând ceea ce specialiştii numesc semnătura cardiacă - un alt mijloc prin care oamenii pot fi identificaţi cu precizie.

Spre deosebire de celelalte măsuri biometrice de securitate folosite în prezent, precum amprentele, semnătura cardiacă nu poate fi falsificată - o persoană nu poate să-şi modifice ritmul în care-i bate inima în mod normal.

Deocamdată, Jetson are unele limitări. Nu funcţionează cu haine groase, scanarea durează 30 de secunde şi are nevoie ca persoana respectivă să stea nemişcată.

Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, nivelul de acurateţe este de 95%.

Dincolo de implicaţiile militare care au motivat Pentagonul să dezvolte această tehnologie, există aplicaţii evidente şi în domeniul medical. Doctorii ar putea lua pulsul fără să atingă pacienţii, iar spitalele ar putea monta aparate care monitorizează wireless semnele vitale ale pacienţilor.

Comentarii