15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăLifestyleO nouă amânare, în dosarul de insolvenţă al clubului Rapid

O nouă amânare, în dosarul de insolvenţă al clubului Rapid

Rapidul joacă, vineri, pentru primul loc în seria I a Ligii a doua cu Dunărea Călăraşi. Până la meci, la Tribunalul Bucureşti, judecarea noului dosar de insolvenţă al clubului Rapid a fost amânată pentru 20 mai, conform DigiSport. 

Rapidiştii au avut mari emoţii înaintea jocului cu Dunărea Călăraşi. Miza nu a fost locul întâi în seria I a Ligii a doua, ci dosarul de insolvenţă aflat la Tribunalul Bucureşti. Dacă noul plan de reorganizare al clubului va fi respins, atunci va fi declarat falimentul societăţii intrată în insolvenţă în decembrie 2012, iar efortul fotbaliştilor va fi în zadar – vor ajunge direct în liga a patra.

"Am vorbit cu domnul Moraru, vorbim destul de des. Dânsul mi-a dat asigurări că totul e în regulă. Repet, suntem optimiști. Refuz să cred că Rapidul poate intra în faliment", a declarat antrenorul Dan Alexa, înaintea termenului de azi.

Amânarea de vineri este a doua dată de magistraţii Tribunalului Bucureşti după cea din 22 martie. Atunci, clubul Rapid a fost cel care a făcut solicitarea, după ce a schimbat administratorul judiciar.

Finanțatorul Valerii Moraru speră să poată prelungi insolvența cu un an. Până la următorul termen de judecată trebuie să plătească datorii în valoare de 3 milioane de euro. Clubul mai are datorii de 9 milioane de euro către Fisc.

Peste 12 zile, rapidiştii sărbătoresc 10 ani de la cea mai mare performanţă eurpeană din istoria modern a clubului. În 16 martie 2006, Rapidul antrenat atunci de Răzvan Lucescu se califica în sferturile de finală ale Cupei UEFA. Calificarea a venit cu emoţii după ce rapidiştii au pierdut cu 1-3 la Hamburg, dar s-au calificat graţie rezultatului din tur, când s-au impus cu 2-0 pe teren propriu. Adversara din sferturile Cupei UEFA a fost Steaua.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă