10.7 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăLifestyleNoutăți înaintea amicalului de gală România-Spania

Noutăți înaintea amicalului de gală România-Spania

Pregătirile pentru cel mai important amical al anului sunt pe ultima sută de metri. Reprezentativele de fotbal ale Românei și Spaniei au sosit, vineri seară, la Cluj, la o diferență de două ore. Tricolorii au avut același program cu al spanilolilor, ambele echipe fiind conduse direct la hotelul unde vor fi cazate pentru următoarele 4 zile.

România vine după un rezultat pozitiv în primul test amical al perioadei, 1-0 cu Lituania, deși evoluția jucătorilor nostri a cam lăsat de dorit mai ales în prima repriză de la GiurgiuAstfel Anghel Iordănesu, dorește să schimbe liniile pentru marele amical cu Spania. În primul 11 ar putea apărea cel puţin șase modificări, faţă de meciul cu Lituania.

Nicuşor Stanciu are toate şansele să fie, din nou, titular duminică seară, la Cluj. La primul său meci pentru națională, Stanciu a marcat singurul gol al partidei cu lituanienii. Selecționerul Iordănescu nu a fost însă mulţumit de randamentul lui Lucian Sânmărtean, căruia Ovidiu Hoban i-ar putea lua locul printre titulari în partida de la Cluj.

De partea cealaltă, campioana europeană Spania a terminat la egalitate 1-1 în deplasare amicalul contra Italiei. Veteranul Artiz Aduriz, jucătorul lui Atletico Madrid, a marcat golul egalizator în remiza cu italienii.

Selecționerul ibericilor, Vicente Del Bosque, a folosit o echipă de start din care au lipsit nu doar jucătorii accidentaţi – Sergio Busquets, Andres Iniesta şi Diego Costa care nu vor evolua nici împotriva României – , dar şi câţiva dintre titularii obişnuiţi, precum Iker Casillas, Jordi Alba, Pedro Rodríguez Ledesma sau David Silva.

Astfel, în primul 11 al Spaniei şi-au făcut loc cu Italia: Mikel San Jose, Alvaro Morata sau veteranul Artiz Aduriz. Eroul partidei a fost portarul lui Manchester United, David De Gea, care a avut câteva intervenţii providenţiale, care au evitat un eşec la scor al spaniolilor. 

În cele din urmă, goalkeeper-ul de 25 de ani a fost învins în minutul 68, când Lorenzo Insigne a finalizat un contraatac superb al "squadrei azzurra", iar Spania a primit gol după 692 de minute, a doua cea mai lungă serie de imbatibilitate din istoria "La Roja".

În programul zilei de sâmbătă figurează cele două conferințe de presă pe care selecționerii le vor susține în fața ziariștilor urmate de antrenamentele oficiale.

România are programată conferința de presă la ora 17.00, iar antrenamentul deschis ziariștilor doar în primele 15 minute programat la ora 17.30. Spania va oferi declarații la ora 18.45, iar antrenamentul oficial este programat de la 19.30.

Toate acțiunile de presă se vor desfășura la Cluj Arena, iar la acestea pot participa doar jurnaliștii acreditați la eveniment . Din motive de securitate, spectatorii nu vor avea acces la antrenamentele celor două echipe.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă