0.3 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeLifestyleNat Geo suspendă emisiunea 'Star Talk'

Nat Geo suspendă emisiunea ‘Star Talk’

Suspendarea programului va fi menţinută cât timp Fox Networks Group, proprietara postului, va cerceta aceste acuzaţii, a precizat revista pe site-ul său.

“Am decis suspendarea difuzării de noi episoade a programului ‘Star Talk’ până la anchetarea acuzaţiilor”, a declarat un reprezentant al postului. El a precizat că în următoarele săptămâni va fi luată “o decizie finală”.

Programul ‘Star Talk’ a lansat în noiembrie cel de-al cincilea sezon şi a difuzat 20 de episoade până la apariţia de noi acuzaţii împotriva lui Tyson, acuzat deja de Tchiya Amet de viol pe vremea când erau studenţi în anii 1980.

La 30 noiembrie, posturile Fox şi National Geographic au lansat o anchetă la adresa lui Tyson, în vârstă de 60 de ani, în urma unor acuzaţii lansate împotriva prezentatorului său pentru conduită sexuală nepotrivită.

Două femei l-au acuzat pe astrofizician de comportament sexual abuziv şi inadecvat.

Katelyn N. Allers, profesoară asociată de Fizică şi Astronomie la Universitatea Bucknell, şi Ashley Watson, fostă asistentă a lui Tyson, l-au acuzat pe cercetător de atingere nepotrivită şi de insinuări sexuale explicite.

Cele mai citite

Erdogan: Nu există “nici o problemă care să nu poată fi rezolvată” între Turcia şi Grecia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că nu există "nici o problemă care să nu poată fi rezolvată" între Turcia şi Grecia, în...

Nu mai sunt bani pentru constructori! Guvernul își cere scuze pentru sutele de milioane de lei datorii

Un document semnat de către Ioan Cristian Haiduc, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, prezintă dimensiunea bătăii de joc a Guvernului la adresa...

Un bărbat înarmat a deschis focul într-un campus din Las Vegas

Un bărbat înarmat a deschis focul într-un campus din oraşul american Las Vegas, rănind mai multe persoane, apoi a fost găsit mort, au anunţat...
Ultima oră
Pe aceeași temă