Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Mediul rural. perceput ca principalul furnizor de alimente sănătoase

Milenialii (tinerii cu vârsta între 18 şi 35 de ani) optează pentru mâncarea realizată din ingrediente a căror provenienţă este cunoscută, iar mediul rural este perceput ca principalul furnizor de alimente sănătoase, conform unui studiu.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 20.08.2018 - 12:17

În viziunea milenialilor, mâncarea sănătoasă este cea în care ştii exact ce pui şi cum o prepari. Astfel, consumul de mâncare gătită a fost menţionat de fiecare dată când s-a discutat despre alimentaţia sănătoasă, arată studiul calitativ desfăşurat pe o perioadă de doi ani în interiorul comunităţii online create, moderate şi coordonate de Exact & WaveTree. Zero. Discutând timp de 2 ani (din 2016 până în 2018) cu această categorie de public despre obiceiurile de consum, stilul de viaţă, experienţele căutate, s-a constatat că mediul rural este perceput ca principalul furnizor de alimente sănătoase.

Pe de altă parte, milenialii simt că susţin comunitatea prin cumpărarea de alimente de la piaţă ori direct din gospodăriile ţăranilor, acest fapt generând şi un sentiment de apartenenţă la grup.

Când vine vorba de produse cumpărate din magazin, milenialii verifică eticheta - nutrienţi, E-uri, aditivi, zaharuri, gluten. Ei se opresc asupra produselor care reuşesc să convingă prin informaţia conţinută de etichetă. Această categorie de public alege să consume mai puţin comparativ cu generaţia anterioară, incluzând în meniu produse care par 'mai sigure' comparativ cu altele. Această alegere vine, pe de-o parte, ca urmare a convingerii conform căreia 'a mânca mult este o lipsă de control care generează riscuri'. Pe de alta, este evitată astfel risipa alimentară.

Milenialii optează pentru meniuri variate, bucătării internaţionale, mâncare experimentală.

'Ei sunt în căutare de ingrediente noi şi posibilităţi noi de a le combina. Totuşi, aceşti mileniali sunt mai degrabă followeri, preferând să mănânce ceea ce mănâncă şi ceilalţi, influenţaţi de preferinţele şi alegerile grupului', apreciază Lăcrămioara Loghin, managing director Exact Business Solutions.

Milenialii sunt adepţii gătitului, această activitate este percepută ca o oportunitate de a învăţa şi exersa abilităţi noi, demonstrând că sunt la curent cu ultimele tendinţe. 25% dintre mileniali ascultă la radio sfaturi despre nutriţie şi sănătate, ei decizând ce mănâncă abia după ce se informează. Înainte de a încerca un aliment sau un preparat nou, ei au nevoie de recomandări ale experţilor sau influencerilor. Informaţiile căutate nu se limitează doar la reţete şi aprecieri, ei vor să cunoască şi alte detalii precum ustensile folosite, ingrediente, condimente, calorii etc.

Alegerile mai pot fi influenţate de familie şi grup de prieteni. Milenialii au încredere în opiniile celor apropiaţi, ale celor cu care se aseamănă sau cu care rezonează.

Conform studiului cantitativ reprezentativ la nivel urban, realizat pe 1.030 de respondenţi, 1 din 4 mileniali români ascultă la radio sfaturi despre sănătate şi nutriţie. De remarcat este însă şi dorinţa de a putea beneficia de reţete şi sfaturi culinare prin intermediul aceluiaşi canal, 1 din 10 manifestându-şi dorinţa în acest sens. 

Comentarii

loading...