15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăLifestyleJimmy Bennett oferă propria versiune cu privire la abuzurile sexuale

Jimmy Bennett oferă propria versiune cu privire la abuzurile sexuale

“Totul s-a petrecut foarte repede”, a povestit el, avându-l alături pe avocatul său Gordon Sattro.

Actorul care avea atunci 17 ani a explicat că după ce a intrat în camera de hotel unde Asia Argento, fondatoare a mişcării #MeToo, îi dăduse întâlnire, aceasta l-a sărutat. “Mai întâi am crezut că este un gest prietenesc o demonstraţie de afecţiune, dar sărutările ei au devenit mai prelungite şi mi-am dat seama că dorea altceva”, a explicat actorul şi rock-erul american în vârstă azi de 22 de ani.

Apoi m-a cuprins cu braţele, m-a dus spre pat şi mi-a scos pantalonii, a spus el, subliniind că a urmat “un raport sexual complet”. Asia Argento, cu 20 de ani mai în vârstă decât actorul, a negat orice relaţie sexuală cu Jimmy Bennett, dar a recunoscut că i-a oferit o sumă de bani.

Tânărul şi avocatul său au confirmat că au pretins 3,5 milioane de dolari actriţei italiene. Aceasta i-ar fi oferit doar 380.000 de dolari, potrivit New York Times, însă avocatul lui Bennett a evocat la rândul său o sumă de 200.000 de euro.

Întrebat despre tăcerea sa privind această agresiune sexuală şi despre pretinderea unei compensaţii financiare prezentate după atâţia ani, Jimmy Bennett a explicat că a trecut printr-o perioadă de confuzie după această agresiune care, potrivit lui, i-a schimbat viaţa.

În mod paradoxal, mişcarea #MeToo i-a dat curaj să ceară sfatul unui avocat, a spus el. “Nu doream să o discreditez pe Asia”, asigură el, justificând cererea sa de compensaţie financiară şi precizând că nu s-a gândit că cineva va crede în versiunea lui asupra faptelor.

El a precizat că a cedat în faţa avansurilor Asiei Argento şi pentru că aceasta a spus că vrea să facă un film cu el. “Am avut o mare încredere în Asia”, a spus el, “dar ea a făcut abuz de putere”.

Asia Argento a devenit o importantă purtătoare de cuvânt a femeilor victime ale violenţelor din industria filmului, după ce a povestit că a fost violată la 21 de ani de producătorul Harvey Weinstein în camera sa de hotel, în timpul festivalului de la Cannes din 1997.

Cele mai citite

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...
Ultima oră
Pe aceeași temă