15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestyleInternational Autotest Challenge 2018 etapa 2 - Cupa Shopping City Râmnicu Vâlcea

International Autotest Challenge 2018 etapa 2 – Cupa Shopping City Râmnicu Vâlcea

Argeșeanul,  Ponea Ovidiu, medaliat cu aur în clasamentul open, a obținut și titlul de Cel mai bun timp al zilei. Într-o luptă foarte strânsă și spectaculoasă, pe următoarele două poziții s-au clasat bucureștenii Hâncu Vlad George și Simion Daniel. Toți trei au terminat în aceeași secundă, primii doi fiind la o diferență de numai trei zecimi de secundă!

În condiții de concurs dificile, 54 de concurenți, veniți din toată țara, și-au demonstrat abilitățile în conducere și au ținut publicul cu sufletul la gură, oferind un spectacol total!

Gazda  concursului,  Shopping  City  Râmnicu  Vâlcea,  prin  reprezentantul  sau,  domnul  Marius MATEESCU, ne-a pus la dispoziție un spațiu foarte generos și ne-a oferit condiții excelente de concurs.

 

În cadrul grupelor și claselor, au iesit învingători:

– la grupa Avansați, clasa 1, Simion Daniel

– la grupa Avansați, clasa 2, Popa Mihai Alexandru

– la grupa Avansați, clasa 3, Tatulescu Stefan

– la grupa Avansați, clasa 4, Ponea Ovidiu

– la grupa Debutanți, clasa 1, Olteanu Alexandru

– la grupa Debutanți, clasa 2, Stan Adiel

– la grupa Femina, Popescu Monica

– la grupa Juniori, clasa 1, Duma Bogdan

– la grupa Juniori, clasa 2, Hâncu Vlad George

– la grupa Modificate, Hâncu Vlad George

 La echipe, a ieșit învigătoare AMI RACING, urmată la doar cateva puncte de TOP GARAGE și RALLY DREAM TEAM.

Mulțumim gazdei, Shopping City Râmnicu Vâlcea, partenerilor: Automobil Clubul Român, Supercargo Vâlcea și sponsorilor noștri: Eurocar Service Teleorman, Plus Autotrade, Autozone- Vianor, Angelli, Primexprod Râmnicu Vâlcea, Tegee International, Centrul medical NICOMED București, precum și piloților, spectatorilor și tuturor celor care ne susțin în activitatea noastră.

INTERNATIONAL AUTOTEST CHALLENGE se desfășoară anual, din anul 2011 și reunește piloți din toată țara, bine pregătiți, devotați culturii competiționale, bazate pe fairplay. Competiția de îndemânare auto se adresează în mod egal piloților profesioniști și amatorilor care vor să își dezvolte abilitățile în automobilism, cu respect pentru noțiunea de siguranță la volan.

Cele mai citite

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă