Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Horoscop de weekend -18-20 mai 2018

Ce ne rezervă astrele în perioada 18-20 mai 2018

Share

Elena Marinescu 0 comentarii

Actualizat: 18.05.2018 - 08:59

BERBEC: Vineri devii melancolic şi îţi dau târcoale amintirile despre o mare iubire din trecut, cu care vrei să reiei legătura. Ai parte de un mic dejun regal sâmbătă dimineaţa şi te simţi în formă, într-o atmosferă de romantism de zile mari. Duminică îţi cumperi un gadget scump.  

TAUR: Vineri îţi pui la bătaie ideile pentru a-ţi ajuta un coleg de serviciu, salvându-l dintr-o situaţie dificilă în faţa şefilor. Sâmbătă te vei întâlni cu o rudă îndepărtată din familie şi depănaţi cu bucurie amintiri comune. Duminică ai şanse mari să primeşti un împrumut pentru o investiţie profitabilă pe termen lung.

GEMENI: În mod neaşteptat, vineri seara renunţi să ieşi în club şi preferi confortul dormitorului, cu o carte în mână. Sâmbătă nu scapi de o conversaţie plictisitoare cu o persoană care îţi este antipatică, iar duminică rezolvi o problemă de comunicare, chiar dacă nu în stilul tău glumeţ. Şi filosofia este o formă de conciliere.

RAC: Simţi o atracţie irezistibilă vineri faţă de o persoană pe care ai cunoscut-o pe o reţea de socializare şi vrei să afli cât mai multe informaţii despre ea. Sâmbătă îţi reîncarci bateriile în stilul tău: un prânz copios, somnul de după-amiază şi o plimbare în oraş pe seară. Duminică ar fi bine să nu răspunzi la critici şi provocări, nu te implica în discuţii în contradictoriu.

LEU: Colinzi prin magazine vineri şi îi iei un cadou speciale fiinţei iubite. Deşi vei avea orgoliul rănit, sâmbătă accepţi să stai în umbra unui prieten care te invită la un eveniment public. Duminică încerci să faci câteva cumpărături online, dar te enervezi din cauza conexiunii proaste la internet sau ţi se strică routerul.

FECIOARĂ: Vineri primeşti veşti proaste de la o persoană pe care ai împrumutat-o cu bani şi acum nu-şi respectă promisiunea de a-ţi plăti datoria. Pregăteşte-te sâmbătă să suporţi o aglomeraţie neobişnuită în trafic. Dumincă te închizi în casă, deviezi toate apelurile la telefon şi te relaxezi ascultând muzica preferată. 

BALANŢĂ: Vineri vrei să te hrăneşti spiritual, după o abstinenţă impusă în ultima perioadă de o serie de proiecte profesionale care te-au stors de vlagă. Vizitezi un muzeu şi descoperi cât de captivantă este transcenderea într-o anumită epocă din istorie. Sâmbătă eşti pe cale să cucereşti inima unei persoane de sex opus, însă un prieten îţi strică planurile. Nici duminică nu se anunţă o zi prea reuşită din cauza unui conflict în familie, dar reuşeşti să-ţi păstrezi calmul şi neutralitatea.

SCORPION: Vineri după-amiază primeşti vizita unei rude îndepărtate care îţi face un cadou scump, poate un obiect de artă. Sâmbătă eşti măcinat de întrebări existenţiale, dar sfatul astrologului este să rămâi cu picioarele pe pământ şi să te bucuri de lucrurile mărunte din viaţa de zi cu zi. Duminică după-amiază ieşi la mall şi te relaxezi în compania unor prieteni.

SĂGETĂTOR: Din cauză că eşti prea visător vineri la birou, rişti să ratezi o promovare. Sâmbătă te documentezi serios pe internet pentru temele de şcoală ale copilului, iar duminică participi la o competiţie sportivă.

CAPRICORN: Vineri ai chef să faci politică, dar nimeni din familie nu pare dispus să-ţi asculte opiniile. Te încăpăţânezi să-ţi exprimi punctul de vedere şi alegi să comunici pe chat cu câţiva prieteni din mediul virtual. Deficienţele de comunicare cu cei din jur par să se rezolve duminică.

VĂRSĂTOR: Vineri vei avea o intervenţie salvatoare la serviciu şi vei fi apreciat pentru stilul nonconformist de a rezolva orice problemă. Sâmbătă butonezi telefonul în aşteptarea unui apel important care întârzie să apară, iar duminică vei avea de înfruntat toanele unei rude ursuze şi cicălitoare.

PEŞTI: Vineri seara te confesezi persoane iubite, asumându-ţi riscul unei rupturi, dar aceasta te va ierta datorită onestităţii tale. Sâmbătă faci curat în garderobă şi pui de-o parte câteva haine să le donezi unor persoane nevoiaşe. Vei avea şansa să întâlneşti duminică o persoană deosebită, care s-ar putea să-ţi schimbe destinul.

Comentarii

loading...