17.3 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăLifestyleGâlcă: Vreau ca Steaua să joace tot timpul cum a făcut-o cu...

Gâlcă: Vreau ca Steaua să joace tot timpul cum a făcut-o cu Astra

Constantin Gâlcă, antrenorul FC Steaua, a spus că elevii săi au jucat bine în prima repriză cu Astra Giurgiu, meci câștigat cu 3-0, în cadrul semifinalelor Cupei Ligii. Stelistul le-a cerut elevilor săi să evolueze la fel în toate meciurile de acum înainte.

"Am făcut un meci destul de bun, în prima repriză am vrut să fim agresivi, să creăm superioritate pe benzi, iar de pe partea dreaptă a venit şi primul gol. În a doua repriză am fost puţin mai relaxaţi, însă am reuşit să marcăm şi cel de-al treilea gol. Îmi doresc ca Steaua să joace tot timpul cum a făcut-o în prima repriză", a declarat Gâlcă, potrivit Mediafax.

El a afirmat că şi-a fi dorit ca jucătorul Claudiu Keşeru să rămână la Steaua: "Ştiam că există un interes pentru el, dar mi-aş fi dorit să continue. Ne-au plecat trei jucători de pe axul central, dar sper ca cei care au venit să joace şi mai bine decât ei".

Gâlcă speră în revenirea fanilor la stadion, deoarece echipa are nevoie de ei şi a menţionat că nu se gândeşte la zvonurile conform cărora ar urma să fie înlocuit de Laurenţiu Reghecampf: "Avem nevoie de susţinerea fanilor şi sperăm să-i readucem la stadion. Sunt treburi care trebuie rezolvate şi sper să se ajungă la o înţelegere. Nu este decizia mea, ci a clubului. Eu îmi fac treaba, mă gândesc la obiective şi nimic mai mult. După aceea clubul va decide", a comentat tehnicianul.

Constantin Gâlcă vrea ca Steaua să câştige derbiul cu Rapid, de duminică, din Liga I: "Cred că Rapid este schimbat în bine, cu jucători foarte buni şi cu experienţă. Dar îmi doresc să câştigăm".

Formaţia Steaua Bucureşti a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa Astra Giurgiu, într-un meci contând pentru prima manşă a semifinalelor Cupei Ligii Adeplast.

Cele mai citite

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Desantul cu 2000 de parașutiști simula recucerirea unei baze militare ocupate. Codul galben poate bloca sprijinul NATO pentru România

Aproape 2000 de parașutiști din armatele țărilor NATO, care trebuiau să realizeze un desant în inima Transilvaniei, au fost obligați să-și amâne exercițiul cu...

Două jucătoare din România, în optimile de finală ale turneului de la Roma

România are două jucătoare calificate în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, după ce Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au câștigat...
Ultima oră
Pe aceeași temă