16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestyleFranța și Argentina luptă pentru evitarea unui meci direct în optimi

Franța și Argentina luptă pentru evitarea unui meci direct în optimi

Franța și Argentina luptă în această seară pentru evitarea unui meci direct în optimi, ceea ce ar însemna ca ambele să termine pe primul loc al grupei din care fac parte. Ambele echipe sunt favorite clare în meciurile de astăzi și au posibilitatea să-și trimită acasă adversarele.

Ecuador-Franța, care are loc de la ora 23.00, ora României, la Rio de Janeiro, este un meci extrem de important pentru cealaltă echipă europeană din grupa E, Elveția. Naționala Elveției joacă și ea tot în această seară, de la ora 23.00, împotriva Hondurasului, într-un meci pe care trebuie să-l câștige pentru a fi sigură că va face pasul spre optimi.

După ce a pierdut cu Elveția și a învins la limită Hondurasul, Ecuador arată ca o victimă sigură pentru Franța, o echipă al cărei atac s-a dovedit letal pentru celelalte două echipe ale grupei. Giroud – Benzema – Griezmann – Matuidi, indiferent de formula în care au evoluat și-au dus echipele pe culmile gloriei, iar Ecuador nu arată ca un adversar sufiecient de puternic încât să spargă acest compartiment ofensiv de zeci de milioane de euro.

Franța a arătat destul de bine și în apărare, singurele două goluri primite venind în meciul cu Elveția, unul dintre ele la o fază fixă – meci în care s-a impus cu 5-2. Didier Deschamps s-a declarat extrem de încântat după primele două victorii ale “cocoșilor galici”, însă a spus că întreaga echipă se concentrează pe meciurile care urmează. Antrenorul francezilor, cu toate că spune că este un Mondial deschis, în care se pot întâmpla multe, vrea să fie sigur că în optimi va evita Argentina, motiv pentru care echipa sa a câștigat la scor primele două meciuri.

Elveția și Ecuadorul, indiferent ce vor face în meciurile lor nu vor mai avea cum să urce pe primul loc al grupei, având în vedere golaverajul uriaș al Franței (+6). Singurul lucru pe care îl pot face cele două este ca, în mod indirect, să se elimine una pe alta. Elveția are nevoie de o victorie la scor cu Hondurasul, în cazul în care Ecuadorul ar reuși să forțeze o victorie în meciul cu Franța. Din acest punct de vedere, favorită clară pentru ocuparea locului al doilea este Elveția, în timp ce Franța va defila în drumul său, fără obstacole, înspre optimi.

Clasament Grupa E

Franța – 6 (puncte), 2 (meciuri), 8 (goluri marcate), 2 (goluri primite) (+6, golaveraj)

Ecuador – 3, 2, 3, 3 (0)

Elveția – 3, 2, 4, 6 (-2)

Honduras – 0, 2, 1, 5 (-4)

Nigeria-Argentina, meciul serii –suspectat de blat în 2011

Partida dintre Argentina și Nigeria, desfășurată de la ora 19.00, la Porto Alegre, este una care le poate rezerva surprize fanilor. Cu toate că Argentina este favorită clară, sud-americanii au mai pierdut, în 2011, un meci care a ridicat multe suspiciuni, 1-4 tot cu Nigeria. Diferența este că de această dată există o miză reală, pe atunci fiind doar un meci amical.

Miza acestui meci pentru argentinieni este să termine tot pe primul loc în grupă, pentru a evita Franța în optimi, ceea ce este foarte probabil să se întâmple. Singura echipă care poate detrona Argentina este Nigeria, în cazul în care se impun africanii. Nigeria are nevoie cel puțin de un egal pentru a fi sigură că va merge în optimi, în condițiile în care o înfrângere în această seară, cumulată cu o victorie a Iranului, în meciul cu Bosnia, ar putea-o trimite acasă.

Nigeria are toate motivele să se teamă pentru pierderea locului doi, ocupat în prezent, ceea ce ar însemna automat eliminarea. Dacă Nigeria pierde meciul, Iranul trebuie să învingă Bosnia doar cu un gol diferență pentru a merge mai departe în optimi. În plus bosniacii sunt deja eliminați și pentru ei partida cu iranienii nu mai are nicio miză. Messi le-ar putea face seara frumoasă argentinienilor, chiar și iranienilor. Starul Barcelonei, jucătorul considerat cel mai bun din istoria fotbalului mondial, încă nu a surprins prin nimic deosebit la acest turneu final. Lionel Messi încă este așteptat de către fani să facă un meci mare, în care să demonstreze că este adevăratul urmaș al lui Diego Maradona. Dacă acest lucru se va întâmpla în meciul cu Nigeria rămâne de văzut. În orice caz Messi va mai avea șanse și în următoarele meciuri, în optimi Argentina urmând cel mai probabil să întâlnească Elveția.

În 2011 Argentina și Nigeriau jucau două meciuri amicale, unul dintre ele câștigat de sud-americani cu 3-1 și al doilea pierdut de aceștia cu 1-4. Cel de-al doilea meci a intrat în atenția FIFA pentru suspiciuni de blat, ceea ce însă nu s-a putut dovedi. FIFA a lansat o campanie importantă, în ultimii ani, împotriva mafiei pariurilor, mai multe meciuri amicale fiind suspecatate că ar fi aranjate.

Clasament Grupa F

Argentina – 6 (puncte), 2 (meciuri), 3 (goluri marcate), 1 (goluri primite) (+2, golaveraj)

Nigeria – 4, 2, 1,0 (+1)

Iran – 1, 2, 0, 1 (-1)

Bosnia – 0, 2, 1, 3 (-2)

Cele mai citite

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă