12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăLifestyleFOTO. Bouchard nu mai vrea să publice poze în bikini

FOTO. Bouchard nu mai vrea să publice poze în bikini

Fostul număr cinci WTA a recunoscut că notorietatea căpătată pe Instagram, acolo unde are peste două milioane de urmăritori, i-a oferit oportunități la care nu s-ar fi gândit, dar că acest lucru vine cu un anumit cost.

În ultima vreme, tenismena în vârstă de 26 de ani a fost în atenția publicului mai mult datorită activității sale online decât prestațiilor de pe terenul de joc. După ce în 2014 a eliminat-o pe Simona Halep și s-a calificat în finala turneului de la Wimbledon, cariera lui Eugenie a luat-o pe o pantă descendentă, iar în acest moment canadianca este în afara Top 300 WTA.

Totuși, în pofida acestei căderi pe plan sportiv, popularitatea blondei a crescut, iar reviste precum Sports Illustrated și Vogue au solicitat-o pentru pictoriale sexy.

Într-un interviu acordat recent, Bouchard a declarat că s-a maturizat și că are de gând să își cenzureze o parte dintre postări, dar a negat că noua carieră de model i-a afectat traiectoria în tenis. „Chiar încerc să mă abțin din a mai posta fotografii în bikini. Vorbesc foarte serios. Unii oameni se gândesc că dacă apari într-un pictorial pentru o revistă nu te mai concentrezi pe tenis. Nimic mai fals. Datorită tenisului am ajuns aici și, mai presus de toate, asta este meseria mea. (…) Dar asta nu înseamnă că voi da cu piciorul altor oportunități”, a spus Eugenie.

Întrebată dacă faima din afara terenului i-a oferit avantaje, aceasta a răspuns: „Sută la sută da, m-a ajutat în privința contractelor de sponsorizare. Desigur, asta a venit cu un anumit cost, am fost judecată prea dur de unii oameni”.

În primul meci disputat după pandemia de coronavirus, în cadrul turneului WTA de la Praga, Eugenie Bouchard a obținut o victorie categorică în fața rusoaicei Veronika Kudermetova, în două seturi, cu scorul de 6-0, 6-3.

Cele mai citite

Linia STB 311 va avea traseul prelungit

Începând de mâine, linia 311 va funcționa pe un traseu prelungit până la Sala Palatului, anunță Societatea de Transport București (STB). “În vederea optimizării serviciului...

Ministerul Finanțelor publică ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiții majore în industriile cu tradiţie în România

Ministerul Finanțelor anunță că de la 29.07.2024 se dă startul primei sesiuni de înscriere a proiectelor în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin...

Burkina Faso: Autoritățile interzic mai multe agenții de presă străine

Autorităţile din Burkina Faso au suspendat mai multe instituţii de presă străine deoarece au prezentat subiectul prin care armata, aflată la putere, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă