2.3 C
București
duminică, 14 decembrie 2025
AcasăLifestyleFoodVizite în cea mai înaltă turlă de biserică din Transilvania

Vizite în cea mai înaltă turlă de biserică din Transilvania

Cea mai înaltă turlă de biserică din Transilvania este deschisă publicului până la finalul săptămânii. Cei care doresc pot să viziteze gratuit turnul de piatră, înalt de 80 de metri, al bisericii romano-catolice Sfântul Mihail din centrul Clujului, care oferă o panoramă unică asupra centrului medieval al orașului-comoară.

De asemenea, există mai multe platforme, din calcar sau din lemn în interiorul turlei bisericii, unde vizitatori osteniți de urcuș se pot odihni. Unele dintre aceste platforme au fost transformate în spații unde sunt expuse retablu-uri, sculpturi sau alte obiecte de artă aflate în proprietatea bisericii. Lăcașul de cult a fost construit în stil gotic în perioada 1316 – 1390, după ce Clujul a devenit primul oraș liber regesc de pe teritoriul României, ca urmare a unui privilegiu acordat de regele Carol Robert de Anjou.

A urmat o nouă etapă de extindere, în secolul al XV-lea, după ce regele Matia Corvin, născut în Cluj și botezat chiar în această biserică, a acordat orașului privilegii suplimentare. Turnul, în stil neogotic, a fost terminat însă abia în anul 1860, după ce alte două turnuri, în stil gotic și în stil baroc, au fost distruse, ca urmare a unor catastrofe naturale.

Cele mai citite

Ceața pune stăpânire pe mai multe regiuni ale țării

În județele Constanța și Tulcea, ceața densă reduce vizibilitatea local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metriMeteorologii au emis duminică dimineață...

Șeful YouTube își ține copiii departe de rețelele sociale. Liderii din tech vorbesc tot mai des despre limitele ecranelor

Declarațiile vin pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de impactul rețelelor sociale asupra sănătății mintale a copiilor și adolescențilorNeal Mohan, directorul general al...

Impozite mai mari pe locuințe din 2026: apartamentele vechi, cele mai afectate de noua formulă de calcul

Dacă în 2016, baza de calcul era de 1.000 de lei pe metru pătrat, din 2026 aceasta va urca la 2.677 de lei pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă