» In Croatia, ca mai peste tot in fostul bloc comunist, o buna parte a populatiei continua sa afirme ca "inainte era mai bine". Croatii nu fac exceptie aici. Populatia mai in varsta inca nu s-a obisnuit cu stresul cotidian adus de neoliberalism si nici cu regulile "economiei de piata". Multi au si acum nostalgia vremurilor in care invatamantul era total gratuit, cum erau, teoretic, si serviciile medicale, cand produsele alimentare esentiale erau subventionate de stat, iar apartamentele costau o nimica toata, oamenii fiind pe atunci ajutati sa-si gaseasca o locuinta de catre intreprindere sau stat. Aceasta nostalgie are si o baza reala.
Croatia si Slovenia erau cele mai prospere dintre republicile federatiei iugoslave si au dus-o intotdeauna mai bine decat Macedonia, Bosnia si Serbia, ca sa nu mai vorbim de dezastrul romanesc de peste Dunare. Vremurile acelea s-au dus insa pentru totdeauna si, de altfel, ceea ce oamenii uita astazi este ca si atunci existau privilegii, ca unii erau "mai egali decat altii", ca ierarhia partidului hotara totul si ca diviziunile sociale existau din considerente ideologice, si nu materiale.
Pentru a intelege situatia serviciilor sociale ale Croatiei de astazi trebuie totusi sa ne intoarcem spre epoca Iugoslaviei de dinainte de 1989, anul in care Milosevici a tinut faimosul sau discurs de la Kosovo Polje, cu ocazia comemorarii a 600 de ani de la prabusirea regatului Serbiei sub atacurile otomane. Acum 20 de ani, Iugoslavia se deosebea foarte mult de celelalte republici socialiste.
Pe de o parte, desigur, statul era proprietarul si administratorul tuturor resurselor publice si cel care decidea toate bugetele, insa in paralel cu asta exista si o anumita forma de economie privata. Pe deasupra, spre deosebire de totalitatea blocului comunist, iugoslavii puteau calatori in Vest, ba chiar puteau sa lucreze in tari occidentale si sa se intoarca apoi in tara cu agoniseala. Croatii si slovenii au fost printre cei care au profitat cel mai mult de asta si care au inteles din timp cum functioneaza sistemele socio-economice occidentale.
In momentul destramarii Iugoslaviei, Croatia si Slovenia au avut de indata cunostintele si oamenii necesari pentru a-si modifica sistemul. Slovenia chiar mult mai repede si mai eficace decat Croatia, intrucat nu a avut de infruntat un razboi distrugator si traumatic, cum s-a intamplat cu Croatia. Din toate aceste motive, putem spune ca Croatia nu se afla in acest moment in tranzitie, ci "in tranzitii". Tranzitii multiple, intrucat nu e vorba doar de trecerea de la o economie centralizata, de tip socialist, la o economie de piata, la o economie a competitiei, cu reguli necrutatoare, dar mai este vorba si de iesirea din razboi si din mentalitatea de asediati si, in sfarsit, de adaptarea politicii sociale la noile realitati.
Croatia are astazi un model social complex, in care responsabilitatile sunt impartite intre mai multi actori sociali, mergand de la structurile statului si ajungand la cele ale sindicatelor si la anumite ONG-uri specializate in social. Socialul croat are in urma cinci ani de razboi, distrugeri de ordinul miliardelor de euro si sute de mii de refugiati. In timpul razboiului, serviciile sociale au functionat intr-o maniera cu totul ad-hoc, improvizand in permanenta, pe masura ce frontul se modifica, si luand masuri urgente, in functie de nevoile refugiatilor, dar si de nevoile cetatenilor din zonele neatinse de razboi. Guvernele care s-au succedat la Zagreb au trebuit sa mentina in permanenta o retea solida a serviciilor sociale, avand de intampinat, pe de o parte, presiunea refugiatilor si a saracitilor, iar pe de alta, presiunea noilor imbogatiti, ba chiar a investitorilor din afara, care au inceput sa vina inca de atunci si care asteptau sa vada un stat care functiona normal, in ciuda razboiului in care fusese implicat fara voie.
Structurile sociale s-au consolidat astfel mergand din compromis in compromis, iar aceasta a ramas functionarea lor pana astazi, cand noi masuri sunt adoptate in permanenta, uneori chiar de la o zi la alta. Astazi, exista un minimum de protectie sociala de care beneficiaza toti cetatenii. Bugetul social al statului este foarte mare, insa distribuirea lui e inegala si nu se poate spune ca, in practica, toata lumea se bucura de acelasi tratament. Invatamantul este in continuare gratuit, dar apar in permanenta scoli private la care sunt trimisi copiii celor care au mijloacele necesare, rezultatul fiind ca invatamantul de stat este supus unei serioase competitii din partea unui invatamant select si cu mijloace financiare importante. Invatamantul universitar este in continuare gratuit, insa cotele pentru admitere sunt in fiecare an tot mai mici si toata lumea stie ca la universitate se poate intra nu doar prin examen, ci si platind, corpul profesoral croat nefiind mai putin corupt decat in alte parti.
Asigurarea medicala este obligatorie si, teoretic, toata lumea are una. In cazul celor care lucreaza, ea este retinuta direct din salariul brut, in vreme ce somerii beneficiaza de o acoperire minimala platita de stat. Insa, desigur, exista mari diferente in functionarea spitalelor si clinicilor, coruptia domneste in continuare in corpul medical, iar asigurarea medicala este valabila doar pentru spitalele publice, nu insa si pentru cele private.
In Croatia, serviciile sociale tind astazi spre descentralizare, transferand o parte a responsabilitatilor asupra autoritatilor locale. S-a ajuns astfel la importante discrepante teritoriale, intrucat regiunile nu s-au dezvoltat economic in mod egal. Astfel, in regiunea capitalei, Zagreb, unde traiesc peste un milion de persoane, aproximativ un sfert din populatia tarii, insa unde e concentrata mai bine de jumatate din activitatea economica a Croatiei, autoritatile locale dispun de fonduri mult mai importante decat in alte regiuni.
A trecut deja multa vreme de cand persoanele trecute de 65 de ani beneficiaza de gratuitate in transporturile in comun. Toti elevii din Zagreb primesc manuale scolare gratuite, platite de administratia orasului. Familiile primesc un ajutor de circa 1.000 euro atunci cand se naste un copil. Pe de alta parte insa, locuitorii din Zagreb platesc mai multe impozite si taxe locale decat cei din restul tarii. Alte municipalitati din Croatia au totusi mijloace mai putine, iar in unele regiuni statul trebuie sa intervina financiar pentru a asigura plata ajutoarelor sociale.
» Favorizati
Exista cateva regiuni in Croatia care au statutul de "Zone speciale de protectie sociala", cum e, de pilda, orasul Vukovar, care a avut cel mai mult de suferit in timpul razboiului. Firmele care investesc in asemenea zone, precum si angajatii lor se bucura de un regim fiscal special. De asemenea, statul se ocupa de totalitatea costului intoarcerii refugiatilor si de gasirea de locuri de munca pentru acestia.
» Prea multi
Ajutorul social este de circa 100 euro pe luna, insa statul mai plateste in acelasi timp asigurarea sociala si medicala a somerilor. Principala problema sociala a Croatiei ramane numarul foarte ridicat al pensionarilor. Intr-o tara cu ceva mai mult de 4 milioane de locuitori, iata ca traiesc un milion de pensionari. Printre acestia se numara si multi care ar mai fi putut munci, dar care au fost nevoiti sa iasa la pensie din pricina razboiului. Date fiind criza economica actuala, precum si perspectiva deloc imbucuratoare a unei imbatraniri din ce in ce mai pronuntate a populatiei, numarul urias al pensionarilor raportat la populatie a devenit o povara tot mai mare pentru finantele statului. Dar, intrucat pensionarii reprezinta o masa de alegatori foarte disciplinata, guvernele succesive au evitat sa ia masuri care ar fi putut afecta nivelul pensiilor. Pe deasupra, pensionarii croati si-au fondat propriul partid, al carui principal program politic este acela de a proteja pensiile.
» Scumpe
Ca peste tot in Europa de Est, s-a ajuns si la o criza a locuintelor. Exista un oarecare numar de locuinte sociale pentru cei fara mijloace, insa numarul lor este mic, chiriile nu mai sunt atat de coborate ca in vremea comunismului, cand mai toata lumea locuia in acelasi tip de apartamente, in blocuri care apartineau statului si in care chiriile erau mai mult simbolice.
» Tara bogata
Cand se ajunge la salarii, pensii si Produsul Intern Brut (PIB), Croatia este mult mai avansata decat alte tari ale Europei de Est. Desi nu este inca membra a Uniunii Europene, Croatia are un PIB peste media UE, altfel zis, un PIB mai ridicat decat al multor tari din UE. In acelasi timp insa, preturile sunt foarte ridicate in Croatia, iar statul cheltuieste, la randul sau, enorm. Fondurile alocate de catre stat protectiei sociale sunt, proportional, mult mai mari decat in alte tari, intr-atat de mari incat unii croati se intreaba chiar de ce sistemul nu este mai eficient. Croatia ramane in cautarea unui model social care sa corespunda mai bine nevoilor cetatenilor, in special nevoilor celor mai vulnerabili. Modelul care se profileaza este mai apropiat de cel al Europei Continentale decat de modelul anglo-saxon. Asa incat, atunci cand nu cartesc, croatii ajung totusi la concluzia ca, daca nu ar fi fost razboiul, ei ar avea astazi unul dintre cele mai ridicate niveluri de trai din Europa.
