Educaţie
Elevii români de 15 ani sunt cu doi ani în urma celor europeni la matematică, cu un an în urmă la ştiinţe şi cu trei la capitolul abilităţi de citire în limba maternă, potrivit Analizei Sectorului Educaţional Preuniversitar, inclus în Raportul Băncii Mondiale pentru România. Astfel, calitatea învăţământului preuniversitar nu a crescut în ultimul an, deşi suma pe care o plăteşte statul pentru educaţia unui elev a crescut de la 1.416 lei în 2000 la 3.868 lei în 2009.
Bogăţia şi investiţiile în capitalul uman
În aceste condiţii, oficialii Băncii Mondiale recomandă ministerului să acorde mai multă atenţie calităţii educaţiei şi atrag atenţia că investiţia în educaţie este esenţială pentru chiar ritmul de dezvoltare a ţării. „Statele nu se îmbogăţesc întâi, iar apoi decid să investească în forţa de muncă. Devin bogate investind în capital fizic şi uman”, rezumă specialiştii direcţia pe care le-o recomandă factorilor de decizie din sistemul educaţional românesc. Conţinutul educaţional, spun ei, nu este relevant pentru nevoile de astăzi ale economiei şi societăţii româneşti. Specialiştii Băncii Mondiale atrag atenţia că descentralizarea educaţiei stagnează şi că structura Ministerului Educaţiei nu a fost ajustată pentru a face faţă descentralizării anunţate. Mai exact, instituţia are o structură disfuncţională, fără o clară diviziune a muncii pe niveluri – national, regional, local – şi, implicit, fără posibilitatea tragerii la răspundere în cazul unui eşec. „Ministerul nu ar trebui să aştepte adoptarea legii educaţiei pentru a continua descentralizarea. Ar trebui să identifice acele elemente pentru care există legi şi să le implementeze”, notează experţii Băncii.
Cinci miniştri în patru ani
Raportul studiat de RL face referire şi la neajunsurile politizării educaţiei (ministrul şi şefii din subordine au afiliere politică), dar şi la desele schimbări de miniştri. „În sistemul educaţional, combinaţia de instabilitate politică generală a Guvernului şi gradul mare de politicizare reprezintă o ameninţare. În ultimii patru ani, ministerul a avut cinci miniştri şi trei dintre ei au încercat, fără succes, să adopte o lege a educaţiei”, precizează raportul, făcând referire şi la actuala lege a educaţiei, pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea. Raportul nu uită să menţioneze dificultăţile ministerului Educaţiei de a accesa fonduri structurale, recomandând crearea unei unităţi specializate care să preia toate atribuţiile departamentelor în accesarea de fonduri. Printre alte deficienţe menţionate sunt şi numărul mare de profesori şi de şcoli în raport cu cel al elevilor, birocraţia din sistem, lipsa cercetării româneşti în educaţie şi incapacitatea ministerului de a-şi îndeplini rolul strategic în sistem.
Hibele sistemului educaţional la care face referire Banca Mondială nu sunt noutăţi, spune Eugen Palade, expert în educaţie la Centrul Educaţia 2000+. Sunt „răni” vechi ale sistemului, care se adâncesc de la an la an. Potrivit specialistului, este evident că descentralizarea stagnează şi că Ministerul Educaţiei nu este pregătit. „Orice demers cum este descentralizarea trebuie monitorizat. Rolul ministerului într-un stat descentralizat este de a dezvolta politici educaţionale, de a le implementa şi de la monitoriza. Nu ştiu să existe în Ministerul Educaţiei vreo structură care să se ocupe în mod special de această descentralizare”, explică Eugen Palade. Expertul în educaţie dă dreptate Băncii Mondiale şi în ce priveşte lipsa de continuitate a reformelor în educaţie: „La noi, de fiecare dată schimbarea ministrului înseamnă schimbarea perspectivei din care este privită dezvoltarea sistemului. Din 2000 încoace, orice schimbare de guvern a însemnat schimbarea a tot ce înseamnă conducere administrativă sub motivul fals că nu se poate implementa un program de guvernare cu responsabili numiţi de alte partide. Este o copilărie.”
Învăţământ de slabă calitate:
În prezent, conţinutul educaţional predat în şcoli nu este aliniat nevoilor economiei. Nivelul cunoştinţelor elevilor este sub nivelul celor din ţările europene.”
Descentralizarea stagnează:
Descentralizarea nu înaintează destul de repede şi măsurile nu sunt consolidate. Ministerul nu este bine organizat pentru a pune în practică strategia de descentralizare.”
Politizare excesivă:
Instabilitatea politică este o ameninţare pentru progresul în educaţie. (…) În ultimii patru ani, Ministerul Educaţiei a fost condus de cinci miniştri. Această situaţie este o piedică a reformei educaţionale.”
Administraţia publică
Experţii Băncii Mondiale i-au explicat premierului Emil Boc şi de ce Guvernul României ia decizii îndoielnice în ceea ce priveşte politicile publice şi fiscalitatea, nefundamentate şi cu mici şanse de a fi duse la bun sfârşit. Executivul ia decizii politice fără să-şi pună în mod real problema finanţării şi a efectelor concrete asupra sistemului public, preferând să ia decizii pe loc, fără planificare. Potrivit sursei citate de RL, organismul care îi pune pe masă proiectele de legi şi politicile publice, adică Secretariatul General al Guvernului, este organizat anapoda şi duce lipsă de specialişti. Mai mult, premierul este sufocat cu chestiuni tehnice şi administrative care îi consumă timpul, iar agenţiile care răspund direct Guvernului sunt încă prea multe şi se suprapun adesea pe autoritatea unor ministere.
„Execuţia rămâne proastă în România”
Într-un raport privind administraţia publică din România, nefăcut public până acum nici de Guvern, nici de Banca Mondială, experţii mai trag următoarea concluzie despre România: „Deşi, în cea mai mare parte, există cadrul legislativ şi instituţiile care să susţină administrarea de politici publice eficiente, execuţia în România rămâne proastă”. Banca Mondială a identificat şase mari probleme la nivel guvernamental: lipsa de legătură între decizia politică şi cea fiscală; calitatea slabă a dezbaterilor privind politicile publice; prevalenţa deciziilor ad-hoc în defavoarea celor fundamentate; lipsa informaţiilor privind performanţa unei politici adoptate; slaba organizare a funcţiei de politică publică în Guvern; slaba organizare a centrului Guvernului.
11 comisii şi restul – comitete
Experţii Băncii Mondiale i-au mai explicat premierului Emil Boc că priorităţile politice ale Guvernului nu sunt susţinute prin alocarea de resurse bugetare. De asemenea, nu există o planificare bugetară pe termen mediu pe mai mulţi ani, astfel că ministerele se trezesc că nu au bani să aplice anumite acte normative. Există 11 comisii interministeriale care lucrează pentru politici publice, însă treaba lor este făcută de diverse comitete înfiinţate ad-hoc, care nu prezintă avantajele şi dezavantajele unui anumit act normativ, nu stabilesc costurile şi nici impactul socio-economic. Guvernul Boc nu foloseşte, în munca sa, rapoarte privind priorităţile şi planurile strategice ale ministerelor. Chiar instituţia de la care ar trebui să pornească fundamentarea politicilor publice este o nebuloasă, a arătat Banca Mondială: Secretariatul General al Guvernului (SGG) nu este organizat pe domenii şi nu dispune de specialişti pe sectoare, cum ar fi agricultura, sănătatea, educaţia etc. Adrian Moraru, directorul adjunct al Institutului de Politici Publice, crede că demersul Băncii Mondiale este benefic, însă are îndoieli că poate schimba ceva în situaţia actuală: „Modul în care se fac politicile publice în România ţine de calitatea şi mentalitatea oamenilor, care sunt dezastruoase: ei nu au nevoie să se consulte, nu au nevoie de specialişti, ei ştiu mai bine”. Moraru crede că recomandările Băncii Mondiale pentru Guvernul Boc se vor lovi de un zid: „E ca şi cum le-ar spune unor canibali să nu mai mănânce oameni sau unor politicieni să nu mai facă numiri politice”.
Fractură între politici şi finanţare:
Când este propus un proiect de lege, costurile multianuale de implementare nu sunt stabilite riguros, astfel că foarte multe acte normative aprobate nu-şi găsesc finanţare suficientă în bugetele ministerelor. Mai mult, legi iniţiate şi aprobate de Parlament pot conţine implicaţii fiscale semnificative pentru Guvern.”
Deciziile „pe genunchi”:
Deciziile ad-hoc persistă în România, iar planificarea în avans, disciplina proceselor şi asigurarea calităţii de către instituţiile centrale nu sunt văzute ca esenţiale în timpul evaluării politice. În majoritatea guvernelor UE, programele de lucru pentru propunerile legislative sunt stabilite cu cel puţin şase luni înainte.”
Structurarea greşită a SGG:
Principala instituţie de politici publice din centrul Guvernului este Departamentul de Politici Publice al Secretariatului General al Guvernului (SGG). Totuşi, acesta nu este structurat ca un directorat de politici, cu zone de politică (de exemplu economică, socială) şi cu analişti de sector (de exemplu pentru agricultură, pentru sănătate).”
