Cincisprezece insi (treisprezece barbati si doua femei) s-au adunat pe la 5 dupa-amiaza intr-o pivnita de sub o cladire cu doua etaje din Berceni. Au venit din tot Bucurestiul, ignorand canicula de afara. De regula, se strang mai multi, uneori si cate treizeci, majoritatea barbati. Cel mai tanar pare de 20 de ani, pe cand cel mai batran a sarit binisor de 60. Dupa atitudine si vestimentatie, apartin unor categorii sociale diferite. Se saluta pe frecvente ultrajoase si se asaza la o masa lunga, pe niste bancute de lemn lustruite de atata folosire. Langa un barbat inalt, cu aspect de director obisnuit sa ordone, imbracat cu haine de firma si cu un ceas scump la mana, se asaza un amarat, cianotic la figura, intolit intr-un trening jerpelit si incaltat cu niste slapi. Lumina, cam chioara, vine de la trei neoane. Pe zidurile reci, de crama racoroasa, sunt atarnate un fel de lozinci. Unele sunt chiar rugaciuni in toata regula.
Fiecare are in fata o mapa. Cativa au alaturi pahare de plastic, pe jumatate pline cu un lichid de o culoare incerta. Pe masa se mai afla o urna si o placa, fixata pe o consola de metal, pe care e gravata o monograma stilizata a unui dublu A. Aerul, aparent mistic, te duce cu gandul ca te afli la intrunirea unei secte sau a vreunei societati secrete. Linistea glaciala e sparta de o voce aspra, tabagica: "Sunt Liviu si sunt alcoolic!". Ciudata marturisire, aproape rastita, e salutata in cor de toata suflarea prezenta in beciul sordid: "Salut, Liviu!". Realizezi abia atunci unde te afli. La o "sedinta" a entitatii numite "Alcoolicii Anonimi" (AA).
Fara vreun indemn, intreaga asistenta se ridica in picioare. Se tine un moment de reculegere "pentru cei care mai sufera afara sau aici, in aceasta incapere", anunta Liviu, care astazi a vrut sa fie "presedinte de sedinta". Pentru ca la AA nimeni nu e sef si nimeni nu e subordonat. Toti sunt egali in suferinta lor, ca in comunismul utopic. Apoi, Liviu, pe un ton egal, incepe sa citesca "Preambulul", un fel de regulament de functionare al micii lor comunitati, tradus din limba engleza. Pentru ca originea AA se afla in America, unde a fost infiintata in urma cu mai bine de un secol. Esenta acestuia, de altfel singura cerinta pentru participarea ca membru, consta in dorinta de a o termina cu bautura. La un moment dat se opreste si cu toti rostesc Tatal Nostru al alcoolicului anonim, "Rugaciunea pentru seninatate":
"Doamne, da-mi seninatatea
Sa accept ceea ce nu pot schimba,
Curaj sa schimb ceea ce pot
si intelepciunea sa le deosebesc!"
Pe rand, continua sa citeasca invataturile cuprinse in mapele din fata lor. Acum a venit randul "Constitutiei" alcoolicilor anonimi, adica "Cei doisprezece pasi ai AA". Sunt o duzina de afirmatii pline de cainta si introspectie. Este pomenit numele lui Dumnezeu, "asa cum si-l inchipuie fiecare dintre noi". Debuteaza toti cu acelasi stereotip: "Sunt Vasile si sunt alcoolic", "Ma numesc Emil si sunt alcoolic", "Sunt Aura si sunt alcoolica" s.a.m.d. Isi spun numai numele mic, care poate fi real sau nu. Identitatea alcoolicului anonim trebuie sa ramana, asa cum i-o spune si denumirea, nestiuta. Optiunea de a o dezvalui apartine fiecaruia. O alta confesiune publica e declaratia ca "in ultimele 24 de ore n-am consumat alcool". Exista si o exceptie. Aflata doar la a treia reuniune, "boboaca" Calina, o blondina draguta cam de 24-25 de ani, se uita in pamant si recunoaste moale: "In ultimele 24 de ore am baut alcool". Nimeni nu e indignat si nici nu are vreo reactie ostila. Dimpotriva, la finalul confesiunilor i se comunica: "Va multumim pentru sinceritate!". Intalnirea se desfasoara in subsolul sectiei 17 din cadrul Spitalului clinic de psihiatrie Alexandru Obregia din Capitala, supranumit si "Spitalul 9", care se ocupa de bolnavii dependenti de anumite substante. I se mai spune si "dezalcoolizare", intrucat mai bine de jumatate din pacientii sai au probleme cu consumul exagerat de alcool. Cei mai multi dintre participanti au fost, pe rand, "clientii" acestei sectii. Spatiul le-a fost oferit gratuit, prin bunavointa medicilor, pentru trei intalniri saptamanale de o ora, lunea, miercurea si vinerea, de la ora 5 dupa-amiaza.
Cameleonul din alcool
Urmeaza tema "emisiunii". De fiecare data e alta, dar toate sunt legate de alcool si conotatiile sale nocive. Astazi se vorbeste despre ce reprezinta comunitatea AA si despre scopul acesteia. Cu ochii in lacrimi, blonda isi roaga colegii: "Sper sa ma ajutati sa scap de acest viciu". E machiata atent, dar parca i se vede o mica vanataie la ochiul drept. Asperitatile vietii. Primul la cuvant se infiinteaza Dan, un tip inalt, brunet, la vreo 40 de ani, care vorbeste ca omonimul sau de la OTV, Dan Diaconescu. Adica fara punctuatie. Isi povesteste prima experienta la AA. La inceput credea ca-i un soi de secta. "Ce-or vrea astia de la mine? Nu-mi cereau nimic! M-au ajutat si n-am baut de unspe ani jumate… Nu-i vorba de vointa. si-nainte aveam vointa sa trosnesc 25 de beri s-o sticla de vodca. Beam pentru ca mi-era frica". Isi termina speech-ul cu o disertatie despre solidaritate. Urmeaza Adi: "Pana sa vin aici am mai avut o abstinenta de doi ani. N-a mers si nu m-am mai oprit cinci ani. Apoi am ajuns la AA, unde nu m-am mai simtit singur". Mitica, domnul acela serios cu alura de patron, marturiseste sec: "Vin aicea sa nu mai cad in «abatere»". Liviu comenteaza si el: "Acestui program ii lipseste logica vizibila. La mine a mers. N-am baut de mai bine de zece ani si am vazut oameni care n-au baut de 30, dar nu aici, ca noi functionam de dupa ’90, ci in Belgia. Eu eram un betiv de tip «epsilon», care nu beam zilnic. Dar cand ma porneam nu ma opream o saptamana". In completare si foarte transant vine Cristi. "Alcoolismul e o boala cameleonica. Nu trebuie sa cazi in sant si sa ajungi boschetar ca sa fii alcoolic. Sunt oameni respectabili care sunt alcoolici. Opt ani am baut distructiv. Nu stiam cum sa ma las. M-au intepat la acupunctura, am baut cisterne de ceai, am fost la popa si m-am cautat la cap pe la doctori. Pana la AA nu m-am vindecat. A fost greu, de aia spun: cand ceva nu merge, citeste instructiunile!", decreteaza alcoolicul. Finalul ii apartine Aurei, o brunetica plinuta cu aspect de contabila, pe care in ruptul capului n-ai banui-o ca a fost betiva de anduranta. "Suntem doar sapte-opt alcoolice la AA Bucuresti. Boala nu ocoleste nici unul dintre sexe. Am venit toate fara nici o speranta si am gasit sinceritate si prieteni care ne-au ajutat." Intalnirea se termina exact ca-n filmele americane, se ridica toti, se tin de mana formand un lant in jurul mesei si rostesc o alta "rugaciune de multumire". Ritualul se incheie cu urarea: "Mai veniti pe la noi!"
"N-am voie sa spun despre altul ca e alcoolic. Doar despre mine"
Povestile lor sunt pe cat de asemanatoare, pe atat de diferite. Pentru fiecare in parte un pahar e prea mult si o suta prea putin. Liviu e inginer mecanic si, pana sa se lase de baut in urma cu mai bine de zece ani, se-mbata cui cu tarie: "Imi trebuia o anumita alcoolemie sa ma simt bine. Eram un betiv atipic. La serviciu nu consumam. Lucram in mediu periculos si nu puteam sa ma duc «ciugulit» la o statie de 27.000 de volti. In schimb beam de stingeam o saptamana si dupa aia nu mai gustam o luna-doua. Cu toate astea, nu eram violent. Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat o betie linistita!". N-are copii si nici n-a fost casatorit vreodata. "Poate ca si din cauza bauturii am ajuns sa n-am pe nimeni", regreta el. Acum nu mai simte nevoia organica de a bea, insa obsesia, spune el, ramane. Spune despre el, fara jena, ca e alcoolic. Pe colegii sai ii lasa sa se defineasca singuri: "N-am voie sa spun despre altul ca e alcoolic. Doar despre mine", spune tragand cu sete din tigara. E suparat pe legislatia din tara ca nu recunoaste alcoolismul ca boala. "Organizatia Mondiala a Sanatatii a recunoscut alcoolismul ca boala din ’56. La noi, daca doctorul iti da diagnosticul de «elitism cronic», nu-i mai deconteaza casa de asigurari serviciul." La sfarsit concluzioneaza: "Alcoolul e bun doar daca esti capabil sa-l bei!". Liviu este si interfata AA in relatia cu presa si celelalte institutii. De altfel, AA nu are personalitate juridica, nu e inregistrata nicaieri si subzista din fondurile donate de propriii membri, neacceptand bani sau alte donatii sub nici o forma. Banii stransi sunt folositi doar pentru plata chiriei salilor unde se intalnesc, pentru cafea sau pentru alte materiale necesare. In Romania, din ’93, de la infiintare, spune Liviu, exista 30 de grupuri, in 23 de localitati, din care numai unul in mediul rural, la Sanpaul, judetul Cluj, insumand intre patru si cinci sute de alcoolici, marea majoritate barbati. Spre exemplu, in Polonia sunt 19.000 de membri, iar in provincia Flandra din Belgia activeaza 102 grupuri. In Bucuresti au loc intalniri zilnice in cadrul a patru grupuri. Grupul UNU, de la spitalul Alexandru Obregia, are vreo 70 de membri, din care 50 sunt activi. Exista si un site pe internet, www.aagroup.go.ro. Distractia e ca s-a infiintat si o alta entitate, ALANON, formata din membrii familiilor de alcolici.
"Alcoolismul e cea mai democrata boala pe care o cunosc"
"Pe 27 noiembrie fac zece ani de cand nu mai consum. E ziua in care m-am nascut a doua oara. Pastrez si acum biletul de externare din spital ca pe un al doilea certificat de nastere", se lauda mandru Sorin, un matematician de 57 de ani, pensionat pe caz de boala. Pana sa se hotarasca intr-o dimineata, acum zece ani, sa nu mai mearga la serviciu, ci la dezalcoolizarea de la Spitalul 9, turna in el pana la trei litri de vodca in 24 de ore. "Dimineata, pana la metrou, opream la Intermacedonia, din Piata Iancului, si radeam vreo 200 de grame de Scandic, de-aia la cutie de carton cu pai, de-i zicea «motorola». Apoi, de la gura de metrou pana la slujba ma opream la o alta carciuma poreclita «La degeratu’» si mai bagam doua vodci. Pana pe la pranz imi faceam treaba si dupa aia pan’ la 4 mai beam o juma’ de kil. In drum spre casa, ca omu’ ce vine de la serviciu, mai ardeam cateva sute. Seara, ca sa adorm, inca o jumate, iar noaptea ma sculam, ma duceam la nonstop, luam doua sticlute de 200, una o beam pe drum si alta pana sa adorm din nou. Dimineata o luam de la cap", povesteste parca dintr-o viata anterioara alcoolicul Sorin. Startul cu betivaneala l-a avut intre ’83 si ’93, cand fetita sa cea mica s-a imbolnavit grav si nevasta-sa a fost nevoita sa stea acasa cu copilul. De la suprasolicitare a ajuns la spital cu diagnosticul "sindrom depresiv major". S-a tratat, a iesit bine, dar dupa doi ani a clacat din nou. Incepuse sa bea enorm. "Aproape ca nu ma mai imbatam. Nevasta-mea era disperata. Nu mai tineam socoteala la bani. Beam fara motiv. Alcoolicii nu cauta motiv sa bea. Dependentul bea pentru efectul pe care i-l produce, pentru fuga de realitate. Avem in comunitatea noastra un fost boschetar care s-a lasat de baut de doi ani s-acu’ sta la gazda si are serviciu. Alcoolismul e cea mai democrata boala pe care o stiu. Nu face discriminari." Acum, dupa zece ani, e un om aproape normal. Nevoie sa bea a simtit doar o data, dupa vreo sapte ani. Cu o ciocolata, o apa minerala si un prieten i-a trecut. De atunci incearca sa-i ajute pe toti cei ca el.
Cand iesi din "altarul" racoros al alcoolicilor anonimi de la "Alexandru Obregia", in canicula de afara ti se face brusc sete. Atata doar ca berea pare mult, mult mai amara.
SPECIALISTUL
- Dezalcoolizarea nu e o rusine
Dr. Florin Ene, medic primar psihiatru si sef al sectiei 17 din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Alexandru Obregia" din Capitala, reliefeaza importanta apropiatilor in rezolvarea problemelor alcoolicilor: "Rolul familiei, colegilor si prietenilor este de a-i ajuta sa constientizeze problema. Ei trebuie sprijiniti, dar decizia le apartine". Pe la el se perinda anual 350-400 de astfel de bolnavi. "Dezalcoolizarea nu trebuie sa sperie. Nu e un stigmat. Sectia are grilaje, intrucat in anumite etape ale bolii pot aparea halucinatii si pacientii pot sa-si faca rau.Bolnavii nu «fac urat aici». De obicei, «fac urat» acasa. Un dependent care n-are complicatii medicale nu trebuie sa stea internat mai mult de doua saptamani. Ce face dupa externare depinde, in primul rand, de el. In acelasi timp, grupul de suport social, familie, prieteni, iar in orasele mari grupurile AA sunt elemente importante, care il ajuta pe om in mentinerea abstinentei", sustine doctorul.
