Fiodor Tolbuhin a fost unul dintre cei mai importanți comandanți ai Armatei Roșii, în perioada în care soldații sovietici au ocupat România și au terorizat populația cu jafuri, violuri și crime.
Din Bd. Pache Protopopescu, aproape de Piața Iancului, se intră în Parcul Tolbuhin. Numele lui Tolbuhin este scris cu litere mari – chiar la intrare – și, ca să nu existe niciun dubiu că denumirea a rămas din vremuri trecute, Primăria Sectorului 2 și-a trecut pe aceeași pancartă numele și sigla nouă.
Istoricii spun că denumirea este cel puțin neinspirată, dacă nu chiar scandaloasă, din cauza semnificației pe care o are pentru români prezența Armatei Roșii după 1944.
„Armata sovietică, pe care o reprezintă Tolbuhin, nu s-a limitat la eliberarea României de fascism, de sub influența nazistă, germană, ci s-a transformat în armată de ocupație, înlesnind, dacă nu chiar contribuind decisiv la instaurarea unui regim comunist, totalitar în România”, a declarat, pentru RL, Cristian Vasile, istoric și cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie “Nicolae Iorga”.
RL a solicitat Primăriei Sectorului 2 un punct de vedere referitor la acest subiect încă din 13 iunie. Am întrebat cine din primărie a decis păstrarea denumirii Tolbuhin pentru parc și din ce motive. Am primit un e-mail prin care am fost anunțați că cererea noastră a primit un număr de înregistrare și atât, de atunci niciun răspuns.
Davai ceas, davai palton!
Fiodor Ivanovici Tolbuhin (1894-1949) a fost unul dintre principalii comandanți sovietici din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și membru în Sovietul Suprem al URSS.
În 1944, din iunie până în octombrie, împreună cu mareșalul Rodion Malinovsky, Tolbuhin a condus invazia din Balcani, cucerind cea mai mare parte din România, potrivit Wikipedia.
Fiodor Tolbuhin este și unul dintre coordonatorii ocupării României de către Armata Roșie în 1944. Sovieticii au stat aici până în 1958 și, deși teoretic eram aliați, Armata Roșie ne-a tratat ca pe un stat ocupat, iar soldații sovietici s-au întrecut în jafuri, violuri și crime.
“Sălbăticie, teamă, neîncredere. Soldații ruși violează femeile (…). Soldații opresc mașinile, scot afară șoferul și pasagerii, se urcă la volan și demarează. Magazine jefuite. În după-amiaza aceasta, la Zaharia, trei dintre ei au spart magazinul și au furat ceasuri. Ceasurile sunt jucăriile care le plac cel mai mult”, scria Mihail Sebastian, în Jurnal (1935-1944).
Sovieticii furau tot ce le cădea în mână, tâlhăreau și furau cu furie. În fapt, vorbele cu care-și abordau victimele – “Davai ceas, davai palton” – au rămas în folclorul românesc. Actorul Constantin Tănase obișnuia să ia peste picior metehnele soldaților roșii, lucru care i-ar fi adus moartea. “Rău a fost cu «was ist das» / Da-i mai rău cu «davai ceas» / De la Nistru pân’ la Don / Davai ceas, davai palton / Daivai casă și moșie / Harașo tovărășie!” Acestea sunt versurile care, spun unele surse istorice, i-ar fi înfuriat la culme pe sovietici, care l-ar fi ucis pe marele actor.
Exemplul altora
Numele lui Fiodor Tolbuhin a fost onorat în majoritatea statelor comuniste, aflate în sfera de influență a URSS. În Bulgaria, de pildă, orașul Dobrich a fost redenumit Tolbuhin. De asemenea, străzi importante din Odessa, Belgrad sau Budapesta au purtat numele mareșalului.
Exemplele sunt multiple, dar toate au în comun un lucru. Cu excepția României, care păstrează denumirea Tolbuhin pentru un loc public, toate celelalte state au schimbat numele mareșalului de pe indicatoarele stradale imediat după căderea comunismului.
Milea, Pătrășcanu și alte denumiri controversate
Istoricul Cristian Vasile, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie “Nicolae Iorga”, susține că Tolbuhin nu este nici pe departe singura denumire controversată din București. “Mai sunt destule străzi, bulevarde etc. care poartă nume ce ar putea sau, mai degrabă, ar trebui revizuite, ori măcar supuse dezbaterii. Bulevardul Vasile Milea, de exemplu. Da, Milea s-a sinucis sau a murit în circumstanțe neclare, facilitând deznodământul din 22 decembrie 1989, dar, pe de altă parte, s-a aflat la conducerea armatei în momentele 17 decembrie – Timișoara și 21 decembrie – București, momente în care militarii au deschis focul asupra populației”, spune Cristian Vasile.
“Lucrețiu Pătrășcanu este o altă denumire controversată a unei artere”, adaugă istoricul. “Da, Pătrășcanu a fost o victimă a comunismului, a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, dar, pe de altă parte, până în februarie 1948 s-a aflat în poziții guvernamentale – ministru al Justiției – și a adoptat o legislație antidemocratică, după model sovietic, o legislație căreia i-a căzut el însuși victimă”, mai spune Cristian Vasile.
Moghioroș, în memoria colectivă
În București, dar și în provincie există probleme și cu busturile, este de părere istoricul. “Adrian Păunescu, Emil Bodnăraș și alții. Iarăși, merită discutată oportunitatea lor, iar consiliile locale ar fi trebuit, poate, să lanseze în prealabil o dezbatere publică, în care să fie convocați și istorici, specialiști, organizații ale societății civile”, adaugă Cristian Vasile.
Istoricul mai crede că, dincolo de o eventuală schimbare de denumire, mai este și problema percepției publice, a raportării comunității față de prezumtive nume de străzi cu semnificație negativă. “Este nevoie de o mai mare conștientizare și de cunoașterea propriei istorii. Deși oficial nu mai există «Piața Moghioroș» sau «B-dul Moghioroș», multă lume continuă să vorbească despre aceste denumiri ca și când ele nu ar fi încărcate cu nicio semnificație negativă. Or, Alexandru Moghioroș – lider comunist român de origine maghiară afirmat în anii ‘50, perioada stalinismului dezlănțuit, a maximei represiuni – nu este tocmai un bun exemplu de personaj care ar trebui să rămână în conștiința publică a unui stat democratic, a unei capitale europene, a unei comunități ce aspiră la valori specifice democrației liberale”, conchide istoricul Cristian Vasile.
