Lipscaniul, ocupat de cel puţin o mie de oameni. Terasele din jur, cu bere şi mititei, plâng. Mulţimea preferă, de data asta, cărţile, în chiar Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, din 1995 astfel sărbătorită, pe 23 aprilie, de UNESCO. Ceva cu totul special se petrece în centrul de promenadă al Bucureştiului, pe segmentul cuprins între Banca Naţională şi BCR. Oamenii par a îmbrăţişa cărţile înşirate pe caldarâm.
Ca un nou pavaj, din litere, pe câteva zeci de metri pătraţi, în timp ce în jurul acestui careu din hârtie lumea se înghesuie, ca în faţa unor vedete. Nu mai puţin de 4.500 de cărţi, din toate domeniile, cum am aflat ulterior de la organizatorii „Nopţii cărţilor deschise“ – Editura „Litera“ şi Ziarul „Ring“.
La umbra lui Shakespeare
Madridul a mai experimentat, cu ceva ani în urmă, pavarea străzii cu mii de cărţi. Bucureştiul i-a urmat acum exemplul. Fără să calci totuşi pe ele, ci să le citeşti. Este un alt mod de a-i întoarce pe oameni către tipărituri, în epoca internetului şi a televiziunii, explică iniţiatorii evenimentului. Cu greu poţi să te strecori printre cei adunaţi pe Lipscani, de toate vârstele. Diferenţa între haine arată că nu e categorie socială nereprezentată la această adunare. Pentru care s-a dat sfoară-n ţară cu numai câteva zile înainte. Internetul i-a scos pe mulţi din casă acum, deşi cartea e prezentată azi ca alternativă la statul în faţa calculatorului. Reţelele de socializare au lucrat din plin pentru Shakespeare şi Miguel de Cervantes – dacă e să ne referim numai la doi titani ai literaturii, trecuţi în nefiinţă, iată, tocmai în această zi de 23 aprilie. Sau pentru alţi scriitori care s-au născut tot în ziua asta, precum Vladimir Nabokov, Joseph Pla sau Maurice Druon.
Cât de puţin citim noi, românii
Pe ultimul loc în Europa la cumpărarea de cărţi – astfel sunt anunţaţi românii în statisticile comercial-literare ale bătrânului continent, aflu de la directorul executiv al Editurii „Litera”, Marin Vidraşcu. Cifrele concrete arată că, în medie, un român achiziţionează cărţi, într-un an, de numai cinci euro. „Scopul acestei acţiuni, dar şi al altor evenimente pe care le-am organizat şi le vom face în continuare, este să-i întoarcem pe oameni spre carte“, zice interlocutorul meu. Şi atunci de unde mulţimea asta, acum, pe Lipscani? Românii infirmă ştampila oficială, cea care-i prezintă ca pe nişte neinteresaţi de carte. Un posibil răspuns este că toate cele 4.500 de volume înşirate pe caldarâm au fost oferite celor veniţi aici. Altfel, dacă ar fi trebuit cumpărate, aceste cărţi ar fi valorat vreo 10.000 de euro, ţine să precizeze reprezentantul Editurii „Litera“. Să fie însă numai gratuitatea motorul neobişnuitei adunări? „Eu am locul meu de unde iau cărţi, cu un leu bucata“, zice un bărbat de 72 de ani, care se prezintă Florin. „Mai bine aici, decât în faţa televizorului“, explică Ana, studentă. „Nevoia de socializare“ – Radu. „Sunt curios“ – Cornel. „O carte gratis, de ce nu?!“ – Oprea. „E o zi frumoasă, nu crezi?“ – Anda. „Putem discuta despre cărţi, n-am venit neapărat să iau una gratis“ – Albert. „Unde sunt cenaclurile de altădată?“ – Ioana. Mă strecor cu greu printre voci, aruncând în stânga şi-n dreapta aceeaşi întrebare, a scopului pentru care oamenii se află acum, aici.
Vânătoarea de cărţi
Din carte vine lumina, nu doar prin informaţie, ci şi ca efect al lanternelor aşezate între paginile deschise. După ce lumina zilei a început să dea semne de retragere. Aproape că uiţi de mirosul grătarelor din jur, de la terasele care nu se dau bătute, cu una, cu două, în faţa lecturii. Dar ce mai contează, când ai în faţă covorul de litere?!
Fiecare carte cu lanterna ei. Şi vine ultimul episod al evenimentului – tăierea panglicii, care înconjurase până acum întregul careu de cultură, de către edilul Sectorului 3, Robert Negoiţă. Moment în care nu se poate, din păcate, să nu ne amintim de dâmboviţeana îmbulzeală.
Un vuiet prelung însoţeşte vânătoarea de cărţi. Apucate la nimereală, încât cele 4.500 de volume se „topesc“ în mai puţin de un minut. Poate că românii citesc puţin, aşa cum critic ne arată cu degetul restul Europei. Dar foamea de lectură există încă la noi. Şi asta e totuşi o speranţă, cel puţin pentru scriitori…
