Izvoarele industriei fructelor de pe Valea Teleajenului. Festivalul dulceţii, strategia de marketing a unei comunităţi prahovene

Fructele pot juca un rol esenţial în viaţa unei comunităţi. Aşa se întâmplă, de doi ani încoace, în comuna prahoveană Izvoarele. Totul a pornit de la un program european din care au rezultat trei elemente. Primul e legat de pregătirea profesională a 300 de femei în industria conservelor de profil. Al doilea, o mică fabrică în care localnicii prelucrează roadele pământului lor. Era însă nevoie ca produsele obţinute să fie promovate. Astfel că, începând din 2014, comunitatea pune bazele Festivalului dulceţii, în ultima duminică din august. Şi e abia începutul…

Marketing, nu alta! – spun eu şi sunt îndemnat de cele două doamne, pe care le-am întâlnit în bucătăria tradiţională din centrul comunei, să gust din câteva borcane pe care le-au desfăcut pentru mine. Recipientele fac parte din lotul destinat vizitatorilor, pentru degustare. Există o încăpere special creată în acest scop. Dulceaţă de cireşe amare, de căpşuni, de vişine, de zmeură, gutui, afine şi pere, de cătină. Nu am gustat din toate, vă daţi seama, era imposibil. Eu vă spun acum ce am întâlnit aici. Alături de borcane, pe rafturile frumos aranjate văd pliante cu informaţii despre locul în care am ajuns, dar şi steguleţe ale României şi Uniunii Europene. Normal, doar mă aflu în cadrul unei „structuri de economie socială”, conform denumirii oficiale, creată din bani europeni.

Bărbatul care a creat o reţetă de dulceaţă

Mă întorc la dulceţuri. Să vedeţi ce mai e aici. Dulceaţă de mere cu ghimbir sau cu scorţişoară. E vorba şi de imaginaţia celor care prepară aceste bunătăţi, ce combinaţii de gusturi fac cele cinci femei care lucrează permanent în bucătăria asta. Evident, având la bază şi reţete învăţate de la mame şi bunici. Dulceaţă de scorţişoară, de coacăze, de ardei iute, de fragi. Fiţi atenţi, dulceaţă de pere cu vanilie. Mai sunt şi siropurile din cătină şi cătină cu miere. Mai e şi zacusca. Deci prelucrează şi legume. Şi, la final, dar nu pe ultimul loc, pentru că încă e în proiect, dulceaţa din seminţe de dovleac. Ca să vedeți că nu numai femeile ştiu să inventeze reţete, ci şi bărbaţii, pentru că în cazul dulceţii din seminţe de dovleac este vorba despre ideea unui localnic, Angheluş Popa, care a fost de acord ca ideea lui să fie valorificată în „Casa dulceţii”. Este denumirea acestui loc. Aviz papilelor gustative!

Avantaje pentru toată lumea

Mica fabrică abia ce a fost inaugurată anul trecut, în noiembrie. Cele două doamne pe care le-am întâlnit aici tocmai lucrau la ambalaje. Altă activitate nu era, la moment. Fiecare borcan are eticheta proprie, sunt câteva informaţii despre conţinutul recipientului, dar şi datele de contact ale producătorului. Capacul este îmbrăcat cu o bucată de pânză groasă, amplificând imaginea tradiţiei, înconjurată cu o bentiţă tricoloră. Sunt poftit în cea mai mare încăpere, unde se află ustensilele. Sunt înconjurat de obiecte din inox. Oale, crătiţi şi tacâmuri. Văd un spălător, un robot care îmi e prezentat ca având şase funcţii, plită electrică şi frigider de mare capacitate. Sistemul de lucru merge pe următorul principiu. Eu, localnicul din Izvoarele sau din satele învecinate, am o recoltă de câteva sute de kilograme de mere, să spunem. Ce fac cu ele? Le păstrez în beciul casei mele sau le prepar la mine în curte, cu propriile ustensile, de cele mai multe ori rudimentare. Pentru consumul propriu. Mai am însă o variantă. Vin cu recolta mea în fabrica europeană din Izvoarele şi le prepar aici.

Cele cinci femei care lucrează în fabrică mă ajută. Fructele se spală, li se scot sâmburii, se toacă la robot, apoi sunt fierte, lăsate la dospit şi sterilizate, iar în final puse în borcane. Eu plec acasă cu produsul finit, ambalat. Dar las o cotă-parte în depozitul acestei întreprinderi. Pentru ca produsele să fie scoase pe piaţă. Avantajul material este şi al fabricii, pentru că din banii obţinuţi se poate menţine în funcţiune tot acest ansamblu. E vorba să plăteşti oamenii care lucrează aici permanent. Plus cheltuielile de întreţinere. Nu uitaţi şi de ambalaje, borcane, sticle şi etichete. Este însă şi avantajul fiecărui localnic care îşi transformă fructele din curtea proprie în dulceţuri şi siropuri. Care, la rândul lor, pot fi valorificate pe piaţă, pentru că au fost realizate într-un spaţiu amenajat în conformitate cu normele europene.

Cursuri de calificare pentru 300 de femei

Avem de-a face, aşadar, cu un brand local, denumit „Izvor de tradiţie popular”, cum a fost el pus în practică prin Fondul Social European. Având la bază iniţiativa Asociaţiei „React”, promotor al tradiţiilor româneşti, activitatea sa desfăşurându-se de mai mulţi ani în diverse judeţe sub sloganul „Anotimpuri la borcan”. Pentru ca oamenii să înţeleagă rolul acestei fabrici cu caracter tradiţional, şi mai ales să-şi dea seama de importanţa valorificării fructelor şi legumelor într-un sistem care respectă siguranţa alimentară, a mai fost nevoie de ceva, înainte de a fi puse bazele industrializării din Izvoarele. Educaţia. Ca urmare, încă din anul 2014 s-a dat sfoară-n ţară, atât în ­comuna asta, cât şi în cele ­învecinate. Să vină femeile şi să înveţe. Nu despre reţetele tradiţionale. Pe acelea le ştiu ele foarte bine.

Să înveţe cum se obţin produsele finite în conformitate cu legislaţia în domeniu, cu tehnologia modernă de preparare, cu certificarea produselor, în aşa fel încât acestora să le fie asigurate toate avizele pentru a fi scoase pe piaţă. Un program, mi se spune, destinat femeilor din familiile nevoiaşe. Vrei să câştigi o pâine? Atunci învaţă să faci un produs de calitate. Au venit la cursuri, aici, în comuna Izvoarele, pe tot parcursul anului 2015, nu mai puţin de 300 de femei, care au obţinut atestat de lucrător în industria conservelor de legume şi de fructe. Este şi o bază pentru cele care vor avea, de acum încolo, ocazia să se angajeze într-o fabrică din acest domeniu. Cinci dintre ele lucrează, iată, permanent, în bucătăria tradiţională, cu destinaţie comunitară, de pe Valea Teleajenului. 

Marea problemă, desfacerea

Am auzit de fabrica asta şi mi-am zis că merită să fac reclamă unei comunităţi care promovează o idee. Le-am urat gazdelor mele să aibă succes. Oamenii spun că sunt condiţiile necesare pentru reuşită. Prima calitate a pământurilor din zona asta e rodnicia. Sute de tone de fructe, de toate felurile, se obţin, în total, pe comună, din grădinile oamenilor, în fiecare an. Ce să mai vorbim de legume! Mai punem la socoteală şi fructele din pădure. Deja unele gospodine au venit în bucătăria tradiţională şi au preparat dulceţurile. Fabrica are şi un depozit, iar aici se află acum un stoc de peste 6.000 de borcane, spune Ioan Diaconu, directorul Căminului Cultural din Izvoarele şi totodată administratorul întreprinderii fructelor. Din cifra pe care v-am prezentat-o, 3.000 de borcane sunt cu zacuscă, iar restul cu dulceţuri de toate felurile. Capacitatea lunară de producţie înseamnă prelucrarea unei cantităţi de fructe sau legume care să intre în cel mult 2.500 de borcane. Acum se trece prin cea mai complicată etapă, valorificarea. Deja s-a luat legătura cu o serie de magazine care promovează produsele tradiţionale, în Bucureşti, Galaţi şi Craiova. Dar nu numai atât. „Buzduganul” a fost aruncat până la românii din diaspora, să afle şi ei despre oferta de aici. La adresa de e-mail izvordetraditie@gmail.com, dar şi la telefonul 0244/292.487 se pot face comenzi.

Festival dedicat dulceţurilor

Şi dacă tot vorbeam la început despre degustare, puteţi veni oricând la fabrică în acest scop, uşile vă sunt deschise. Dar aflu că mai există şi un alt cadru, mai amplu. Un festival dedicat dulceţurilor. Anul acesta va fi a treia ediţie, în ultima duminică din august. Cu jocuri, cântece şi, evident, cu dulceţuri şi compoturi. Tradiţie nouă care se leagă de ideea prelucrării fructelor în noul sistem pus la punct în Izvoarele, pe bani europeni. L-am cunoscut şi pe bărbatul care a inventat reţeta de dulceaţă din seminţe de dovleac. Este un soi fără coajă, spune Angheluş Popa. Cultivă aşa ceva în grădina lui. Are şi o cultură de mure, spunând că obţine 200 de kilograme de fructe pe sezon. A făcut bulion de mure, excelent când vrei ca borşul să fie mai acru. Vorbeşte şi de cătina uscată, pulberea obţinută fiind amestecată cu miere. Produs benefic pentru creşterea imunităţii. Sunt tot atâtea exemple de valorificare a potenţialului naturii.

Omul acesta mai are o idee, extinderea livezilor de peri pe Valea Teleajenului. Din ce a studiat el, perele româneşti acoperă numai 20% din cererea de pe piaţa autohtonă. Deci este loc destul pentru dulceţurile şi compoturile pe bază de pere. “Acum avem unde să prelucrăm fructele. Ne aşteaptă multă treabă. Bine organizaţi, putem realiza multe”, se arată convins interlocutorul meu. Mi-a plăcut cum gândesc oamenii din Izvoarele. Mi-au plăcut şi dulceţurile pe care le-am gustat. Ce să mai spun? Bravo lor şi la cât mai multe borcane pline cu bunătăţi. Vândute!