Sunt oameni cu sotii si copii, care iubesc, mananca sarmale de Craciun si miel de Pasti, beau, se uita la meciuri sau filme si merg la serviciu ca oricare dintre noi. Cu toate acestea, lumea ii priveste cu teama. Au ales sa practice o meserie pe cat de inspaimantatoare, pe atat de necesara. Sunt asistentii de anatomie patologica si prosectura. In popor li se mai zice autopsieri. Tot ei sunt cei ce cosmetizeaza mortii si ii fac "sa rada".
Marian Paraschivescu are 64 de ani, din care ultimii 44 i-a petrecut cosmetizand peste 33.000 de morti. Le-a pierdut de mult socoteala. Spune ca nu rade niciodata, dar in timp ce vorbeste despre viata sa are un suras smecheresc in coltul gurii. "In ’59, dupa ce am terminat liceul Matei Basarab din Bucuresti am dat la Medicina, da’ am picat. S-ar putea sa fi fost io cam tampit!", glumeste nea Marian, autopsierul cu cea mai mare experienta din tara. De fapt, concurase pe putinele locuri pentru chiaburi, ca avea origine sociala nesanatoasa, taica-sau fiind unul dintre marii angrosisti de pielarie. A facut, impreuna cu frate-sau geaman, o scoala sanitara, ca tare le mai placea anatomia. E rapidist, a jucat rugby in tinerete, dar a renuntat dupa ce s-a captusit cu o dubla fractura de mandibula. A intrat in paine abia in ’63. Prima necropsie a fost a unei femei ucise de fiul ei si gasita ingropata sub carbunii din beci. Nici n-a clipit, asa ca si-a dat seama ca asta era chemarea lui, sa cosmetizeze si sa imbalsameze mortii.
Nevasta-sa a aflat dupa sapte ani ce face la serviciu
"Niciodata nevasta-mea nu m-a intrebat ce fac la serviciu. A aflat dupa sapte ani cu ce ma ocup. Crezuse pana atunci ca lucrez la un birou de la serviciul medico-legal. I-am spus dupa ce am pregatit-o psihic. Nici in ziua de azi nu accepta ideea sa discutam despre meserie", se amuza nea Marian. Fiica, astazi manager la o companie de telefonie mobila, a aflat cu ce se ocupa taica-su pe cand era in liceu. N-a comentat. "E mai in firea mea", spune barbatul in timp ce-si framanta palmele albite de formol si pudra de la manusile chirurgi-cale. Recunoaste insa ca are cea mai ingrata meserie: "Sa tai la morti… nici cacanarii nu fac ce facem noi." Fumeaza tigara de la tigara. Zice ca e singurul lui viciu, ca de baut n-a exagerat niciodata. Isi aduce aminte ca obisnuia sa bea cate o votca cu stefan Banica dupa ce-si termina treaba. "Apoi a ajuns la mine. Era cardiac…", il caineaza Marian Paraschivescu pe marele actor. Cat despre "gagici", nici vorba sa vorbeasca, ii e frica de nevasta-sa.
Cosmeticianul mortilor
Cutremurul din ‘77 i-a adus pe mana si alti mari actori: Toma Caragiu, Doina Badea si Alexandru Bocanet. Anii au trecut si, pe masa sa de autopsie de la Spitalul de Urgenta Floreasca, au sosit, pe rand, Puiu Calinescu, Gina Patrichi, Leopoldina Balanuta, Ion Voicu si Nichita Stanescu. Pe toti Marian Paraschivescu i-a spalat, imbalsamat, piptanat si fardat, pregatindu-i pentru ultimul lor turneu, cel din viata de apoi. Cu Nichita i-a fost mai greu, ca murise de ciroza hepatica si avea fata galbena ca ceara. A folosit atunci de doua ori mai mult fond de ten si fard de l-a facut sa arate mai bine decat era pe cand traia. "Eu fac mortii sa rada. Se intampla uneori ca rudele sa nu-si mai cunoasca mortu’, asa sunt de frumosi. Sunt un fel de estetician sau cosmetician de morti", se lauda specialistul. Atunci, la cutremur, a muncit sase zile non-stop, cu o singura pauza, cand a dat o fuga la familie. La fel la Revolutie, cand soseau mortii pe banda rulanta, de era plina cu cadavre pana si curticica prosecturii, sau morgii cum i se mai spune, de la Spitalul de Urgenta. I-a pregatit pe toti, fara discriminare, pentru ultimul drum.
La morga spaga se cheama pomana
"N-am varsat o lacrima decat la moartea parintilor, ultima cand a murit mama pe 25 decembrie ’89, atunci cand l-au impuscat pe Ceausescu, manca-l-ar viermii", blesteama nea Marian. "As fi vrut totusi sa-l autopsiez, da’ p-asta nu-l faceam frumos, cu toate ca am mancat o paine si pe vremea aia", continua el. Apoi sare de la una la alta. Spune cum a iesit el la pensie pe sase milioane pentru ca nu i-au dat sporul de 100% prevazut de lege. Oricum n-o duce rau, munceste cu juma’ de norma la morga de la Urgenta de unde mai ridica si 12 milioane de lei vechi pe luna, basca profitul de la firma de imbalsamari unde e si patron, si salariat. "La morga spaga se numeste pomana. Iti da omu’ si spui bogdaproste, sa fie primit!", adauga el hatru.
"Nici cruce nu-mi fac, nici la biserica nu ma duc"
Primii sapte ani de meserie i-a petrecut la Institutul de Medicina Legala Mina Minovici (IML). A avut apoi un soc cand a fost obligat sa asiste la executia unui criminal care batjocorise si omorase un copilas de cinci anisori. si-a dat seama atunci ca nu era facut pentru munca de la IML. "Trecand anii, Cristian, frati-miu geman, acum grav bolnav, care a ramas la IML, a devenit mai performant. Avea o experienta mai mare", recunoaste modest nea Marian. Marturiseste ca nu-i credincios defel: "I-am vazut pe popi asa cum sunt ei in realitate si mi-a trecut. In sufletul meu spun «Doamne, ajuta», da’ nici cruce nu-mi fac si nici la biserica nu ma duc. Am credinta mea proprie". Altfel, mai spune ca de ras nu-i prea arde. "Cine rade la mor-ga-i nebun. N-am acceptat nici televizor sau radio. Pai cum, vine omu’ la necaz si asculta muzica?"
"Imi iubesc meseria, e anatomie pura"
Cea mai "tare" imbalsamare de care-si aduce aminte cu placere Marian Paraschivescu a fost a lui Miki sau Mitica Vagabondu’, asa cum l-a botezat chiar el ca nu i s-a descoperit identitatea. A fost pregatit atat de bine ca ramasese trupul boshetarului teapan ca o scandura. L-a ridicat in picioare si l-a sprijinit de un perete intr-o camaruta a morgii, unde a stat asa 19 ani, martor mut si confident al regretelor sale, pana l-a luat la studiu Facultatea de Medicina. Mai toti colegii de breasla de-un leat cu el s-au dus dintre vii, pe unii chiar i-a "facut" el. "Pe vremuri se bea mult in meseria asta. Astazi nu prea. Risti mult sa gresesti si sa te infectezi. Mi-aduc aminte de Suhalitca, Seciu, nea Vasile Grivei, Mot, care beau incontinuu. Dar au murit cu totii la varste frumoase, numa’ unu’ a decedat de ciroza", ii comemoreaza nostalgic venerabilul autopsier. El nu s-a imbolnavit decat o singura data prin ’92: "Am facut un TBC fara sa fiu nemancat, baut sau scos din sant. Cred ca am luat bacilul Koch de la un «pacient» de-al meu". Cand l-am gasit, pe la pranz, la Urgenta, pe nea Marian, tocmai terminase treaba si isi dadea jos sortul de cauciuc. Cinci morti erau pregatiti sa-i ia familiile. Era multumit, facuse treaba buna: "Imi iubesc foarte mult meseria. O fac de drag. E anatomie pura".
Ucenicii de la Spitalul Fundeni
Dorel Ostafie din Chitila are 32 de ani, e de cinci ani autopsier si, calcand pe urmele "maestrului" Marian Paraschivescu, "de care cine n-a auzit in lumea noastra?", are pe raboj in jur de o mie opt sute de imbalsamari sau autopsii. Colegul sau de munca, George Gudana, de 28 de ani si mai proaspat in profesie cu trei ani, are un palmares sensibil mai mic, doar opt sute. Sunt cei doi "meseriasi" ai celui mai mare asezamant spitalicesc din tara, Spitalul Fundeni din Capitala. Era luni si peste week-end se stransese de lucru. sase decedati stateau la coada in frigiderele prosecturii, asteptand sa fie tratati de mai tinerii confrati ai lui nea Marian. Amandoi sunt casatoriti si la intrebarea ce povestesc acasa nevestelor cand sunt intrebati ce au facut la munca pufnesc in ras. "La mine e mai simplu. Ea lucreaza tot aici, in laboratorul de anatomie patologica, si s-a obisnuit cu ideea. Mai vorbim, dar doar daca e un caz mai aparte. De multe ori ma gaseste in «procesul muncii»", se amuza cu umor negru Dorel Ostafie.
De la formol iti pierzi mirosul
Baietii castiga multumitor, tinand cont de munca prestata. Pe langa salariul de baza au un spor de periclitate de 50% in laborator si 100% pentru munca in prosectura. Ridica 30-33 de milioane de lei vechi pe luna. De doua ori mai mult decat un medic de policlinica. Basca atentiile inerente in meseria lor. "Iti mai da omu’ un prosop, o sticla de ceva, nu poti sa-l refuzi. Isi face pomana". Conditiile de munca sunt ca-n toate morgile. "Dupa un timp nu mai ai miros. Asta mai mult datorita formolului. Mai urat e cand iti vine unu’ care a stat doua luni la reanimare, de se ia pielea de pe el", explica pe un ton egal Georgica Gudana, cu o privire de te ia pe sira. Dorel a avut prima experienta la IML, unde facea scoala speciala pentru asistenti anatomo-patologi. "Am avut o senzatie ciudata. Mi-era teama ca nu sunt capabil sa fac o autopsie completa. Era o femeie, dar, sincer sa fiu, nu-mi mai amintesc de cum murise", povesteste Dorel, omul care i-a imbalsamat pe marele doctor urolog profesorul Proca de la Spitalul Panduri si pe folcloristul teleormanean Liviu Vasilica, la randul sau un apreciat medic pediatru. In replica, colegul Georgica are memoria mai buna, primul mort "lucrat" de el a fost un sinucigas care se spanzurase.
Vecinii ii spun "ala de la morga"
Amandoi sunt credinciosi, dar, ca multi tineri, ajung mai rar la biserica. Dorel e vizibil mai sensibil. "De cand am devenit tatic, ca am si io un baietel de un an jumate’, mi s-a schimbat viziunea. Cand ai vazut un copil pe masa deja te gandesti… «Doamne, fereste!»", zice Dorel facandu-si o cruce mare, ca-i dracu’ batran. "Importanta-i ruptura de partea afectiva. Am imbalsamat, de pilda, o colega de laborator. A murit la 33 de ani si obisnuia sa glumeasca: «Dorele, sa ma faci frumoasa», nu ca nu era, caci a fost frumoasa", continua el pe acelasi ton. O surpriza neplacuta a fost cand, venind la serviciu, a gasit pe un vecin in frigiderul morgii. "Atunci a aflat si mama ce sunt eu, cand i-a multumit nevasta vecinului mort pentru cat de frumos l-am facut. De atunci vecinii imi spun «ala de la morga», da’ nu ma deranjeaza, asta sunt", isi aminteste tanarul asistent anatomo-patolog. Cei doi sunt veseli, rad mult, se tachineaza. Georgica se umfla-n pene ca-i student la ASE, la f.f. "Inainte mi-era frica de morti, da’ de cand am venit aici nu mai am nici o greata. Doua saptamani de cand am inceput sa «operez» am mancat doar grisine si covrigi cu susan. Mi-am ales meseria asta pentru ca din punct de vedere financiar esti la varf", recunoaste el. In schimb, pentru Dorel a contat altceva: "Pentru mine a fost o provocare". Amandoi considera ca eticheta de oameni duri nu li se potriveste. Spun ca nu lucreaza sub stres precum chirurgii. aia opereaza pe vii, ei pe morti si nu risca sa piarda o viata.
"E taticu’! Nu-i taticu’!"
Imbalsamarea decedatilor e un serviciu obligatoriu pentru cei care si-au dat sufletul in spital si costa 58 de lei. Doar la musulmani nu se practica. "Boala schimba mortu’", conchid cei doi la unison. "Sarcina noastra e sa-i facem pe cei dusi, atunci cand ii pui in cosciug, sa arate aproape la fel de bine cum aratau pe timpul cand traiau. Uneori reusim atat de bine incat nu-i mai recunosc nici rudele. A venit odata o fata si nu l-a recunoscut pe tata-sau. «Nu-i taticu’» o tinea una si buna. Pana nu i-am aratat un tatuaj si alte semne particulare, nimic. Apoi s-a convins: «E taticu’». Ii facem sa rada sau sa zambeasca de juri ca-s vii", se lauda amuzati baietii. Isi mai fac si farse intre ei. "Odata, istoriseste Dorel, m-am suit pe masa, m-am bagat sub un cearsaf si am asteptat sa vina colegu’. Cand m-am ridicat, s-a ingalbenit. A tremurat pana s-a dus acasa. Nu m-a injurat, ca era baiat de popa".
RISCURILE MESERIEI
Primul risc al muncii de autopsier – "sa te duci dupa mort". Adica sa se lipeasca de tine o hepatita C si sa mori de ciroza hepatica, fara sa fi pus limba pe bautura. Sau sa te procopsesti cu un scleroenfizem pulmonar. Ca sa nu mai spunem ca dupa inhalari periodice si de lunga durata vaporii de formol duc la ramolisment cerebral. "Trebuie sa te detasezi… Altfel, nu-i de bine. Nevasta-mea, care lucreaza la «pus in lucru», adica in laboratorul unde se analizeaza tesuturile sau organele extirpate de sus de la chirurgie, nu mai mananca organe defel, e mai sensibila", spune Dorel, care-i PD-ist convins si fan Nicoleta Luciu. "Trebuie sa ai psihicu’ tare. La IML cand veneau 30 de studenti in prosectura, jumate ieseau de la miros. Iar dupa primu’ bisturiu, mai ramaneau cativa. Cat ai fi de nesimtit, tot simti mirosu’", il completeaza Georgica.
