L-am rugat pe Cătălin Osiceanu, profesor de matematică la Școala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod“ să facă un exercițiu de imaginație. Cum ar fi fost influențată cariera sa profesională dacă nu ar fi fost format înainte de 1989.
„Perioada comunistă nu mi-a afectat major formarea profesională. Elevilor din acea perioadă nu le era îngrădit accesul la învățătură. Cel mai grav aspect ține de educația primită în acea perioadă. Copiii erau înregimentați în structuri comuniste încă de la grădiniță prin așa-zisele organizații ale șoimilor patriei, urmate apoi de cele ale pionierilor, iar mai târziu de uniunea tineretului comunist. Scopul acestora era de a forma omul nou ce putea să acceadă în societate pe o scară a nonvalorilor, care asocia partidul cu statul și pentru care corupția era un mod de viață. Efectele acestei educații se simt și astăzi, la mai bine de 27 de ani de la schimbarea acelui regim.
Din punct de vedere al pregătirii științifice, profesionale, datorez formarea mea dascălilor pe care i-am avut și nu în ultimul rând celor care au avut grijă, de-a lungul anilor, ca Școala Românească de Matematică să se formeze după cele mai eficiente sisteme de învățare și de predare. Îmi amintesc cum profesorul meu din liceu ne recomanda ca material de studiu, suplimentar, un manual de analiză matematică ce îl avea ca autor pe Nicolae Dinculeanu, un profesor universitar ce devenise persona non-grata după ce a ales să se stabilească în străinătate. Pe vremea aceea o astfel de recomandare putea să creeze mari probleme celui care o făcea.
Învățământul românesc ar fi rămas cu siguranță la nivelul anilor ’80 dacă România nu trecea la economia de piață. Revoluția tehnologică nu ar fi pătruns și învățământul de astăzi nu se poate realiza în afara acesteia“, susține profesorul Osiceanu.
Falsa Epocă de Aur
În comunism, planul trebuia depășit și în ceea ce privește procentul elevilor care absolveau cele 12 clase. Ordinul de partid impunea profesorilor să lase puțini corijenți, iar abandonul școlar trebuia să tindă spre zero. Astfel, a apărut un curent propagandistic potrivit căruia dacă nu ar fi fost comunismul, celor născuți în mediul rural le-ar fi fost dat destinul de a rămâne la munca câmpului sau de a se ocupa de creșterea animalelor. „Nimic mai fals!“, crede profesorul care explică: „Perioada de industrializare forțată, atât de evocată la congresele partidului comunist, s-a suprapus cu o dezvoltare economică reală a țărilor din Europa de Vest. Aceste țări, după ce-au depășit criza economică din anii imediat încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial, au cunoscut o perioadă de boom economic cu mult peste cea a așa-zisei epoci de aur, pe care regimul ceaușist o prezenta ca pe epoca mărețelor împliniri. Noi, românii, dacă am fi avut mai mult noroc, am fi ajuns ușor în rândurile țărilor cu o economie dezvoltată, având în vedere potențialul oferit de resursele naturale, iar forța de muncă necesară unei astfel de dezvoltări ar fi generat, automat, și un învățământ specific de care ar fi beneficiat și tinerii din mediul rural“.
Profesoara Claudia Osiceanu răspunde: Se făcea înainte mai multă carte?
Afirmația indică o formă de nostalgie neocomunistă, a indivizilor care suferă și de un fel de fabianism, ce îi împiedică să funcționeze sincronic cu societatea postdecembristă, crede Claudia Osiceanu, profesoară de limba și literatura română la Școala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod“.
„Acești oameni sunt totodată victime și mărturisesc un adevăr trist despre ei înșiși, provenit din inadaptare. Desigur că, din punct de vedere cantitativ, se învăța mai mult, pentru că programele erau mai stufoase și evoluția școlară presupunea selecții stricte făcute prin examene exigente. Să nu mai spun că programul școlar, săptămânal, se desfășura în șase zile din șapte.
Liceenii care nu promovau treapta a II-a erau absorbiți de învățământul profesional. Aceasta era o formă de retrogradare, în plan individual, însă, în cel social, se asigura un fond cantitativ al forței de muncă. Pentru a recăpăta dreptul de a susține bacalaureatul, cei «de la profesională» trebuiau «să depășească multe probe», «excursuri», ca Harap-Alb…
Din punct de vedere calitativ, cartea făcută înainte de 1989 poate fi, metaforic vorbind, parâma care-i ține pe unii legați de trecut. Din cauza calității proaste a ceea ce s-a asimilat, persistă această afirmație.
Acești indivizi au preluat prin tipul de carte învățată, o stare patologică manifestată prin inadaptare și exhibă o nostalgie incomodă, dezagreabilă. De altfel, felul în care ei au învățat le-a dat o dependență de profesorul «de atunci», de metoda lui autoritară, care le-a suprimat individualitatea.
Atunci lecția era una în care se transmiteau «idei».
Elevului nu-i rămânea decât sarcina de a scrie după dictare, de a memora și de a reproduce lecția. Nu interesa pe nimeni aspectul funcțional al unei materii, ca elevul să dovedească și o soluție proprie în situații concrete, nu erau acceptate alte informații“, explică profesorul.
Claudia Osiceanu crede că afirmația „Înainte se făcea mai multă carte“ este un automatism. „Numai cei ce nu găsesc soluții de adaptare la contingent se conectează constant la acest punct de vedere. Ei au individualitatea acțională, volitivă, cognitivă amputată, nu găsesc soluții să se fixeze pe axa evolutivă, firească a societății“, concluzionează profesoara.
Jocurile – fuga de sistem
În absența jocurilor pe computer, copiii erau împinși afară. Azi este greu de crezut că zeci de copii jucau seara de-a v-ați ascunselea, baterie-foc, hoții și vardiștii. Ori că mergeau și se scăldau cât era ziua de lungă în Mureș, Olt sau în alte râuri din apropierea orașului, uneori uitând de mâncare sau hrănindu-se cu un pumn de prune sau de cireșe. Jucăriile teleghidate erau maximul ce putea primi un băiat. Celebre erau cărțile cu imagini – Animale din continente – și jocurile precum „Piticot“ sau „Nu te supăra frate“, relansate după Revoluție cu o grafică îmbunătățită.
Filme – Toți am fost „Jechi Cean“
Cinematografia americană era degradantă și lipsea de pe televizoare. La cinema, cu un bilet de 4 sau 6 lei, puteai vedea filme cu Louis de Funès sau Piedone. Filmele cu karate erau perla coroanei, „Luptătorul cu coada“ sau „Sora 13“ făcând epocă. Realismul era pur comunist, făcând loc filmelor care slăveau muncitorii și inginerii care găseau metode ingenioase pentru a mări producția. Erau la modă eroii care mergeau în mină sau pe șantiere refuzând munca de birou. Celebru a rămas personajul Rumburak din „Arabela“. O vreme a rulat serialul „Vizitatorii“.
