29.5 C
București
sâmbătă, 28 mai 2022
AcasăLifestyleFoodCum s-a cutremurat România comunistă din cauza răscoalei de la Vâlcele

Cum s-a cutremurat România comunistă din cauza răscoalei de la Vâlcele

"Arde cerul, cade pe noi", striga o țărancă în iarna lui 1960. Război a fost până la 1 februarie 1961 în comuna Vâlcele din județul Olt. Truditorii pământului n-au vrut să intre în gospodăria agricolă și pentru asta securitarea și miliția au deschis focul asupra lor. Trei oameni au fost uciși pe loc, alți doi grav răniți, în timp ce 25 au primit condamnări totalizând 84 de ani de temniță. Un fiu al satului, Costel Vasilescu, a scris o carte, "La fântâna 'naltă", adunând mărturiile celor trecuți prin iad. Sunt 53 de ani de atunci. Dar sătenii își amintesc încă șuierul gloanțelor. Ca și cum ar fi fost ieri.

 

Ședință mare la Sfatul Popular, în 14 decembrie 1960. Primăria, după limbajul acelor vremuri, din Vâlcele. Au venit activiștii de la regiunea Argeș. Se fac liste cu cei care vor merge la țărani, din casă-n casă. Trebuie lămuriți să se înscrie în colectiv. Localnicii fuseseră încăpățânați. Se făcuse o gospodărie agricolă în comună, încă din 1954. Dar numai de fațadă, cu vreo 20 de membri, cei din conducerea localității și activiștii.

Scânteia care a declanșat lupta

Comuna are în componență trei sate – Bărcănești, Vâlcele și Vâlcele de Sus. Dar mai sunt și subdiviziuni, cătunele Olteni și Bădia aparținând de satul Vâlcele, în timp ce cătunele Măndinești, Dealu Mare și Licești țin de satul Vâlcele de Sus. Atunci, în ziua de 14 decembrie 1960, după ședință, tovarășii au fost trimiși pe teren, în Olteni, Bădia și Bărcănești. să stea de vorbă cu țăranii. Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Nepoftiții musafiri sunt întâmpinați de țărani cu ciomegele. Unii sar la bătaie, alții huiduie. Activiștii fug de rup pământul.

Comuniștii se retrag

Vine ziua de 17 decembrie. Comuniștii își încearcă norocul, de data asta, în Licești. Dar nici nu știu ce-i așteaptă. Autorul cărții spune că la Licești a fost centrul rezistenței din comuna Vâlcele. Liceștiul e un sat aparte. Țăranii acționează ca unul. Pentru că mulți dintre ei sunt rude unii cu alții. Asta n-ar fi însă nimic. Zidul rezistenței e întărit mai ales de faptul că oamenii de aici au știință de carte, se trag din familii de țărani mijlocași, gospodari unul și unul. Nu puteau fi amăgiți cu propaganda comunistă despre "avantajele" cooperativizării. Cum ajung activiștii în sat, răsar ca din pământ cel puțin o sută de țărani. Cu bâtele în mână. Cineva din comisia de lămurire scoate o cerere de intrare în colectiv. Iese în față o femeie, Ioana Barbu, ia hârtia și o rupe în fața activiștilor. Atmosfera stă să explodeze în orice moment. Comuniștii fac cea mai bună mișcare pentru ei – se retrag. Pentru moment. Se vor întoarce în zilele de 18 și 19 decembrie. Se formase, între timp, în sat, un grup de rezistență. Activiștii nici nu mai apucă să deschidă gura, să zică ceva de colectiva agricolă, că imediat răsar în jurul lor bâte și pumni încleștați.

Satul transformat în cazemată

Situația este raportată, pe 19 decembrie, la raionul de partid din Slatina. A doua zi, în Vâlcele își face apariția secretarul regiunii Argeș. Merge în satul Licești. Numai că aici lumea era pe picior de război. Țăranii își transformaseră vatra într-o adevărată cetate. Puseseră observatori la drumul mare, la intrarea în localitate, să vadă când se apropie dușmanul. Mașinile comuniștilor sunt văzute de departe. Observatorii dau alarma. Lumea se adună imediat, ca la comandă. Drumul e blocat. Roșii se opresc în fața baricadei umane. Secretarul de la raion se dă jos din mașină și face câțiva pași spre localnici. Iese un țăran mai în față, Florea Stănescu, și-l întreabă ce vrea. "Să stăm de vorbă", zice comunistul. Răspunsul săteanul vine tăios ca securea. "Noi nu avem ce să vorbim de colectivizare". Lumea începe să se agite, înjurându-i pe activiști. Ba unii țărani pun mâna pe bucăți de noroi din șanț și aruncă spre hainele spilcuite ale comuniștilor. Trupa roșie se retrage, nu înainte de-a încasa și câțiva pumni.

Manipulare eșuată

Comuniștii nu se lasă și, în 21 decembrie, fac adunare cu țăranii din comună, nu mulți, care se întovărășiseră, încă din 1954. Tactica era cât se poate de parșivă, pentru că se dorea ca nucelul de cooperatiști să meargă la vecinii lor și să le spună ceva de genul – uite ce bine e în gospodăria agricolă. Treaba nu ține deloc, mai ales în satul Licești, unde activiștii încearcă din nou să intre, dar se izbesc de aceleași baricade umane. "Noi vrem pace și liberate, și nu colectiv", strigă țăranii, agitând bâtele deasupra capului.

Fir direct cu Gheorghiu-Dej

De-acum înainte, comuniștii vor face din satul Licești o țintă. Lucrurile se încing atât de mult, încât la un moment dat se va stabili un fir telefonic, din Vâlcele, direct cu cel mai înalt om în statul comunist român, Gheorghiu-Dej. Dar până atunci să vedem ce se întâmplă pe 22 decembrie. Foarte încărcată această zi, încă de la opt dimineața, când în comună își fac apariția activiști din eșaloanele superioare ale partidului, de la nivel de regiune. Comitetul ad-hoc se deplasează în satul transformat în redută. Ca de fiecare dată, toată suflarea se adună la drumul mare, încât roșii să nu pătrundă în localitate. Discuțiile se poartă în mijlocul colbului. Țăranii spun răspicat că nu vor să audă de cooperativizare, ba chiar dau exemple de abuzuri pe care adminstrația le-a făcut, în anii din urmă, asupra lor. Unora le-au fost confiscate diverse suprafețe de teren. Pământurile au intrat cu forța în cooperativă. Spiritele se încing, comuniștii bat în retragere, doi funcționari de la Sfatul Popular sunt prinși la înghesuială și nu le e prea bine.

Cea dintâi confruntare

Furioși peste poate din cauza situației pe care au găsit-o aici, șefii de la raion convoacă, în aceeași zi, o ședință cu membrii comisiei din comună. Sunt muștruliți mai ales profesorii din localitate, pentru că n-au făcut exces de zel în a-i convinge pe țărani ce bun e comunismul. Dascălii sunt amenințați că vor fi dați afară din învățământ, dacă nu-și schimbă atitudinea. Gata discuțiile. Activiștii formează o grupă operativă, din care vor face parte și milițienii din zonă. Este ora nouă seara, pe 22 decembrie, când trupa de șoc se îndreaptă spre Licești. Sătenii observă apropierea dușmanilor și dau alarma. Se trag clopotele de la biserică. Oamenii ies buimaci din case. De data asta, după cum arată documentele, activiștii și milițienii veneau să-i aresteze pe capii revoltei. Dar numărul țăranilor e mult mai mare, în comparație cu cel al comuniștilor. Se strânseseră peste 300 de săteni. Activiștii se retrag cu coada între picioare.

"Nu vrem colectiv!"

Tensiunea crește în 23 decembrie, când în centrul comunei își fac apariția trei mașini sovietice, cu mahări de la București, de la Partid și Securitate, printre ei și Ilie Verdeț. O scurtă discuție la Sfatul Popular, apoi se îndreaptă cu toții spre Licești. Observatorii din sat văd de departe coloana de mașini, nu numai cele trei GAZ-uri din Capitală, și își dau seama că se apropie o adevărată armată. Ca pe vremuri, când năvăleau turcii sau tătarii, țăranii români trimit acum ștafete, oameni călare, să dea alarma și-n satele vecine, să se apere. Nu trece mult timp și se adună aproape o mie de bărbați și femei, gata de luptă. Activiștii văd și ei, de departe, mișcările de trupe din Licești. Mașinile se opresc, roșii coboară și preferă să meargă pe jos, câteva sute de metri. Două armate sunt față în față. Țăranii, sus, pe deal, la Fântâna lui Voicu, iar din vale venind coloana de activiști, milițieni și securiști. Sătenii așteaptă. Au bătele pregătite. Truditorii pământului strigă cu toții, ca unul, "nu vrem colectiv", apoi huiduie și agită ciomegele deasupra capului. Trupa activiștilor s-a apropiat la câțiva pași de săteni. Securiștii își dau haina la o parte, ca să le arate țăranilor că au la brâu pistoale. Dar sare imediat prim-secretarul regiunii Argeș, Matei Ștefan, care le spune că ar face mare greșeală dacă ar folosi armele. Nu se spun prea multe vorbe între cele două tabere. A fost nevoie doar de o scânteie pentru ca bătaia să înceapă. Sătenii dau năvală, activiștii o iau la sănătoasa, căutând să scape care cum poate din fața tăvălugului.

Stare de asediu

Autoritățile vor transforma comuna într-o zonă sub asediu. Milițienii patrulează pe ulițele satelor, iar țăranii nu mai au voie să se adune în grupuri. Se dă ordin de stingere în fiecare seară, la ora opt. Securitatea începe să strângă informații, mai ales de la informatorii locali, făcându-se o listă cu țăranii care și-au instigat consătenii la revoltă. Ajungem cu povestirea în ziua de 14 ianuarie 1961, atunci când comunitatea intră din nou în fierbere. Alta era acum pricina. Pentru că, în anii din urmă, sătenii din Vâlcele, alții decât cei din Licești, semnaseră cererile de înscriere în colectiva agricolă. Numai că, văzând îndârjirea Liceștiului, s-au răzgândit. Nu mai doreau, nici măcar de formă, să aibă de-a face cu organizarea de tip comunist a muncii pământului. Țăranii vor cererile înapoi. Au mers peste activiști, la Primărie, i-au luat de guler, întrebând de cereri, cum s-a întâmplat în satul Izvoarele, unde dulapul cu arhiva e spart, iar mașina activiștilor, răsturnată. Dar și din alte sate coboară țăranii, cu bâtele, spre Sfatul Popular, căutând cererile pentru cooperativă, să le distrugă. Cum le iese un activist în cale, o și pățește. A rămas înscris în documente dialogul purtat între ofițerul de serviciu de la Securitatea din Drăgănești-Olt și ministrul Internelor din acea perioadă. Alexandru Drăghici. Ofițerul raportează că în Vâlcele e "revoluție", la care Drăghici tună și fulgeră – "bă, revoluția am făcut-o noi, asta e contrarevoluție".

Primele victime

Revoluționara localitate va fi înconjurată de trupe ale Securității și Miliției. Se văd peste tot camioanele care i-au adus pe soldați. Curge sânge, pentru prima oară, în noaptea de 14 spre 15 ianuarie. Se făcuse planul de arestare a instigatorilor din Licești. Soldații merg să îndeplinească ordinul. Vremea e câinoasă, plutoanele înaintează cu greu prin șuvoaiele de noroi de pe ulițe. Liceștiul se trezește ca la un semnal, de data asta din cauza rachetelor de semnalizare trase peste sat. A început vânătoarea. Prima victimă e Liciu Marin, împușcat în cap. N-are nicio șansă de scăpare. Se aude apoi vuietul atacului țăranilor. Au fost peste o sută de oameni care n-au mai ținut cont de gloanțe. N-aveau decât bâtele în mână, dar așa au reușit totuși să bage spaima-n milițieni.

Ultimul asalt

Se făcuse moarte de om, iar sângele a trezit din amorțire toate satele Vâlcelelor. Milițienii și securiștii formează cordoane, încercând să țină piept puhoaielor care vin din Bădia și Măndilești, din Licești și Dealu Mare, dar și de la Bărcănești. Centrul comunei ajunge astfel în situația de-a fi asediat, cu tot cu trupele de represiune, de țăranii revoltați, mai mult de 1.000 la număr. Asta era atmosfera în ziua de 15 ianuarie 1961, la șase dimineața. E dat ordinul pentru deschiderea focului. Se aud rafale, dar în aer, pentru intimidare. Sătenii pun mâna pe pietre și aruncă spre baricadele în uniforme. Trupele rezistă, dar numai până la un punct, atunci când țăranii se împart în grupurI, fiecare cu un conducător. Atacul se dă și direct, dar și prin învăluire. Semn că talpa țării își amintea de vremurile când participase la războaiele propriu-zise, iar tactica militară nu fusese uitată. Soldații deschid acum focul în plin. Truditorii pământului se ascund în șanțuri, apoi trec din nou la asalt. Zidurile caselor tremură de la răpăitul mitralierelor. Altă victimă din tabăra sătenilor, Ionel Brăileanu. A căzut la ora șapte, aproape de clădirea căminului cultural. Altcineva e atins, în scurt timp, Pavel Răduț. A mai trăit câteva ore, dus la spital, întors fără suflare. Armele sunt mai presus de bâte și pietre. A fost împușcat și Marin Taifas, în șira spinării, iar Dina Nicolae, în picior. Așa s-a terminat lupta de la Vâlcele, cu trei morți și doi răniți, din rândul țăranilor. Comunismul fusese rănit doar în orgoliul regimului care credea că deja câștigase lupta cu poporul român, pentru agricultura de tip sovietic. Cu atât mai mult cu cât țăranii obținuseră ce și-au propus, cererile de intrare în colectiv, pe care le-au distrus. A fost doar o victorie de moment.

Anchete și izolare totală

Arestările încep pe 17 ianuarie. Sunt luați din casele lor instigatorii revoltei. Dar nu numai ei. Toată comuna e răscolită de milițieni și securiști, ulițele împânzite de camioane și mitraliere. Până la 1 februarie se termină întreaga operațiune. Doar strânși cu ușa, țăranii au acceptat să renunțe la pământul și la animalele lor și să se înscrie în gospodăria agricolă colectivă. Țăranii arestați au fost duși la sediul Securității din regiunea Argeș, anchetați în următoarele trei luni, puși la izolare totală. Se știe că 25 de oameni au primit apoi pedepse însumând 84 de ani de temniță grea, majoritatea fiind duși la Periprava.

Altfel de amintiri din copilărie

Să fii copil și să vezi toate grozăviile astea, e și mai cumplit. Toată viața i-au rămas întipărite în minte și suflet acele imagini, spune Costel Vasilescu. Doar s-a născut în comuna Vâlcele, opt ani având în 1961. "Adunau copiii tuburile folosite de la cartușe cu pumnul, de prin șanțuri. Asta este o imagine relevantă pentru cât de mult s-a tras în acele zile", exclamă bărbatul de acum, cu gândul la copilul care a fost și el, atunci, demult. La școală, elevii înfipseseră moartea, din joacă, în vârful creionului. Cu tuburile metalice și-au decorat ustensilele de scris. Alții priveau cu ochi surprinși la mulțimea de soldați și camioane, fără să le înțeleagă rostul. "Tot timpul scrierea acestei cărți m-a urmărit", definește Costel proiectul care a prins contur încă de acum cinci ani, de când a început să stea de vorbă cu oamenii din comuna lui. Grea întreprindere, la care a contribuit și propria-i fiică, Sabina Elena. "Oamenii au fost foarte deschiși. Au rememorat cu atât de multe amănunte, clipă de clipă, de parcă faptele acelea s-ar fi întâmplat ieri. Nimeni nu a uitat nimic", înțeleg emoția din glasul tremurând. Au adunat mărturii de la vreo 50 de persoane, limitându-se la cei care au trecut prin iadul colectivizării și al rezistenței din Vâlcele. Nimic de genul "am auzit că", ci numai "am fost în fața morții".

Prin arhivele CNSAS

Autorul cărții a mers mai departe, săpând în dosarele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, de unde a scos la lumină peste 10.000 de pagini. O sursă foarte interesantă de informație a fost și cea legată de scrisorile pe care sătenii din Vâlcele le-au trimis rudelor sau prietenilor, de-a lungul anilor, pentru că din frânturi puteai reface tabloul iernii 1960-1961. Securitatea interceptase și îndosariase nu mai puțin de 42.000 de epistole. "Noi, românii, suntem corigenți la istorie", crede Costel Vasilescu despre un popor care încă nu-și cunoaște pe deplin trecutul, nici măcar ceea ce s-a întâmplat cu câteva zeci de ani în urmă. Omul din fața mea a fost maistru militar, pasiunea pentru istorie purtându-l pe treptele unei facultăți de profil, în anii din urmă, "la bătrânețe", cum zice el, deși nu-și arată deloc anii. "La fântâna 'naltă", simbolizând un loc din Vâlcele, cu apa cea mai bună, dar și cu îndârjirea cea mai mare împotriva colectivizării, nu e doar monografia însângerată a unei localități, ci și șansa unui întreg popor de-a lua notă de trecere față de propriu-i trecut.

Istoria unei minciuni

Circula o vorbă la noi în anii '50, lansată de conducerea comunistă de la București, anume că "de moarte și de colhoz nu scapi". Ceea ce s-a scos în relief, la Plenara Partidului Muncitoresc Român din 3-5 martie 1949, era că victoria socialismului nu putea fi înfăptuită în condițiile proprietății private în agricultură. Cu atât mai mult cu cât 70% din populația României trăia atunci în mediul rural. Dar ce s-a început în 1949 a devenit repede o nebuloasă, pentru că așa-zisele întovărășiri ale țăranilor erau, cum spun istoricii, doar niște "forme fără fond". Se trage linie în 1955, la al doilea Congres al PMR, constatându-se că treaba mersese greu. Mai clară e situația în 1960, când se vede că numai 20% din suprafața arabilă a țării fusese cooperativizată. Statele din "lagărul socialist" au abordat problema în mod diferit, după moartea lui Stalin, în 1953, dar cu precădere în urma revoltei anticomuniste din Ungaria, în 1956. Iugoslavii renunță în mare parte la idee, în timp ce țăranii din Cehoslovacia, Bulgaria și Germania de Est devin salariați în gospodăriile agricole. Cu totul altceva se întâmplă în România și Albania, unde regimurile comuniste vor să-l întoarcă pe țăran la arhaicul statut de iobag. Ce te faci însă cu îndărătnicia țăranului român? Partidul trece la acțiuni radicale. Așa se explică măcelul produs în satele noastre. Unul dintre exemple e legat de comuna Vâlcele, în cumplita iarnă 1960-1961. Forța armelor, duritatea pumnilor și gratiile închisorilor au stat la baza încheierii cu "succes" a cooperativizării românești, în 1962.

Troița – ca o lecție pentru generațiile viitoare

"A fost odată" nu ar trebui să însemne ceva îngropat, de care să nu ne mai amintim. E și motivul pentru care Costel Vasilescu s-a zbătut și a reușit să capaciteze autoritățile din comuna Vâlcele în proiectul ridicării unei troițe în centrul localității, acolo unde s-a murit pentru pământ, în 1961. Și unde s-a adunat toată suflarea, pe 12 aprilie 2014, întru cinstirea eroilor. Au fost chemați, în primul rând, cei care au trăit acele vremuri, dar și copiii și nepoții lor. Nimeni nu uită. Asta a vrut, prin cartea sa, fiul satului. Și a obținut.

Cele mai citite

Lovitură pentru comercianți. În cazul discounturilor trebuie să afișeze cel mai mic preț din ultima lună

De astăzi, toţi comercianţii trebuie să afişeze la raft cel mai mic preţ pe care l-au practicat în ultimele 30 de zile pentru produsele...

Norme mai stricte privind protecția consumatorilor intră în vigoare azi

Directiva privind o mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii Europene în materie de protecţie a consumatorilor şi modernizarea acestor norme intră în vigoare...

Peste 8.700 de ucraineni au intrat ieri în România

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că, ieri, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 84.254 de persoane,...
Ultima oră
Pe aceeași temă