» La sfarsitul anilor ‘70, Cantarea Romaniei a descoperit ceramica de Horezu si i-a conferit o aura mai mare decat cea pe care deja o avea prin exploatarea simbolurilor specifice.
» Targul "Cocosul de Hurez" a devenit cel mai important loc de intalnire a olarilor din Sud-Estul Europei chiar daca din vechea cooperativa au mai ramas doar 40 de angajati.
» Intre timp, ceramica "traditionala" de Horezu a inceput sa se schimbe, transformandu-se dintr-una functionala intr-una aproape exclusiv decorativa.
Cocosul de Horezu este cu siguranta unul dintre cele mai cunoscute branduri locale romanesti. Il regasesti pe mai toate vasele de ceramica din buticurile de pe marginea drumului de la intrarea in Horezu. si nu numai. Impunerea la nivel national a emblemei care defineste olaritul local i-a conferit-o organizarea primei editii a Targului de ceramica "Cocosul de Hurez" in vara anului 1971. Cu timpul, ceramica locala realizata in cadrul cooperativei mestesugaresti, care-i reunea si pe membrii familiilor de olari care practicasera meseria independent, s-a facut cunoscuta mai ales prin grafica usor recognoscibila fie prin spiralele stilizate, fie prin exploatarea modelelor mai vechi: cocosul, pestele, pomul vietii. Este perioada in care, conform spuselor unora din olarii mai in varsta, vasele "de rand", foarte putin decorate, folosite mai ales in bucatarie, au inceput sa dispara in detrimentul unei ceramici bazate mai mult pe linia decorativa. Locul de origine a brandului "Cocosul de Hurez" se afla de fapt in satul Olari, aflat la 4 kilometri distanta de oras.
La Horezu se aduc vase de la Corund – Covasna
Cei care isi imagineaza ca mergand la Horezu vor gasi in exclusivitate produse realizate de olarii autohtoni vor avea surpriza sa constate ca majoritatea vaselor care se vand in buticurile de pe marginea soselei dinspre Ramnicu Valcea vin fie de la Corund (Covasna), fie de la Marginea (Bucovina) sau de la Oboga (Olt). Farfuriile "traditionale" autohtone sunt in minoritate pe langa amforele, dovlecii de Halloween, megascoicile smaltuite, mastile "etno" si ceramica italieneasca produsa in Romania.
La intrarea in oras primul butic amesteca atat ceramica locala, cat si ceramica de Corund, locul in care globalizarea incepe sa-si faca vazute efectele printr-un amestec de produse locale, italienesti si inventii kitsch cu iz folcloric. Proprietara, Maria Crainic, este originara din judetul Tulcea si spune ca de cand a venit la Horezu nu i-a placut niciodata sa manance din vase de pamant asa cum obisnuiau cei din familia sotului. A lucrat in tinerete la mina la Berbesti, iar acum gestioneaza alaturi de fiica si ginerele sau magazinul familiei. Desprinde de pe unul din rafturi o farfurie marca Vicsoreanu despre care spune ca a fost cel mai bun ceramist local: "Acum nu mai lucreaza decat baiatul care a plecat in Franta pe Coasta de Azur". Despre clienti spune ca cei mai zgarciti sunt francezii si italienii: "Sa-i vedeti ce le place sa negocieze minute in sir. Nu le las un leu." O categorie aparte sunt proprietarii de jeep-uri: "Cei mai multi cumpara cate un covoras sa decoreze masina. Ramai cu gura cascata in ce hal arata covorasul ala in jeep". Cei doi, ginerele si nora, lucreaza si ei intr-un atelier vase de ceramica, a caror linie avangardista este inspirata din cataloage si de pe site-uri de pe internet. Din cand in cand buticul tremura din temelii atunci cand pe soseaua ingusta trec tiruri.
"Prea putina lume mai cumpara farfurii traditionale"
La cativa zeci de metri distanta alte trei buticuri mai mici. Dintre acestea doar unul dintre ele ii apartine unei rude a unuia dintre mesterii olari din satul din vecinatatea orasului, Irinel Mitoiu. Sotia acestuia vrea sa deschida o scoala de ceramica cu ajutorul unor fonduri europene mai ales ca e foarte greu sa mai vanda ceramica "traditionala": "Acum am inceput sa facem castroane decorate, dar inainte se faceau castroane de rand. Ceramica asta evolueaza spre modele moderne. Prea putina lume mai cumpara farfurii traditionale". Doamna Mitoiu spune ca olarii locali s-au lasat influentati in ultimii ani de coloritul specific ceramicii de Corund. Tot ea spune ca lutul din zona nu permite realizarea vaselor in care sa se poata gati sarmale din cauza impuritatilor. Este, probabil, unul din motivele pentru care de mai multi ani aici se produc mai mult vase decorative. Langa farfurii si vaze se gasesc masti de lemn, vrajitoare simpatice si purcelusi-pusculita.
Ultimele doua magazine, aflate de-o parte si de alta a soselei, sunt proprietatea celor doua fete ale lui Dumitru si Ioanei Mischiu, unii dintre cei mai cunoscuti olari locali. Sunt singurele magazine in curtea carora se gasesc si ateliere, iar rafturile cu ceramica de Horezu sunt delimitate de cele aduse din alte zone din tara. Tot aici se fac si mici demonstratii. "Conteaza mult sa fii vazut cum lucrezi pentru ca unii dintre cei care vand pe marginea soselei n-au ars in viata lor un vas de lut. Aici in atelier e «biroul» meu", spune fata mai mica a familiei Mischiu.
Centrul orasului este populat de blocuri ale caror balcoane functioneaza pe post de vitrine cu farfurii. Unele vase au disparut in timp: "Le-au luat la tinta dracii astia de copii cu prastia", spune o vanzatoare la un magazin de incaltaminte. Alaturi, la doua strazi distanta, se afla o hala a fostei cooperative Ceramica in care familia Handoreanu a inchiriat un spatiu. Hala pastreaza intacte reclamele din perioada comunista care promova buna intelegere intre popoare.
In fata halei, doamna Handoreanu intoarce fafuriile "crude" care urmeaza sa intre in cuptor. Desi castiga destul de bine din olarit, nu-si face iluzii ca fiul sau ii va urma in meserie: "Acum ne mai ajuta, dar nu cred ca ii place lui sa stea cu mainile-n noroi in fiecare zi".
"Galeria de arta populara contemporana" care functioneaza in cadrul Casei de Cultura "Constantin Brancoveanu" depoziteaza, in sali pavate cu marmura rosie si cu plafoane de lemn lacuit sustinute de copii ale Coloanei Infinitului, exponate create de cativa dintre cei mai cunoscuti olari locali: Ogrezeanu, Iorga, Vicsoreanu, Giubega, Mischiu, Frigura. Numele acestora se regasesc si pe firmele care atarna deasupra usilor caselor din satul Olari.
Gafele cumparatorilor
Casa lui Dumitru si Ioanei Mischiu este incarcata cu farfurii. Ioana Mischiu asteapta un baiat pe care il plateste sa o ajute la modelat vasele care urmeaza sa fie arse in cuptorul cu lemne. De altfel toate cuptoarele din Olari functioneaza cu lemne, motiv pentru care mesterii de aici n-au reusit sa se adapteze cererilor repetate de a realiza vase de mari dimensiuni care decoreaza vilele din imprejurimi pentru care este nevoie de cuptoare mari, electrice sau cu gaz. "Orasenii vin si cer vase de lut smaltuite in care sa faca sarmale pentru ca au auzit ei ca asa ies mai bune, dar ei nu stiu ca mancarea se face in de-alea nesmaltuite." O alta "gafa" comisa frecvent de clientii urbani este aceea de a introduce brusc vasele in cuptoare la temperaturi inalte, cand de fapt acestea ar trebui lasate in interior inca de la inceputul arderii. Cele mai bune vanzari se fac de 8 martie, de Paste si la targurile din timpul anului. Cu toate astea sunt putini olarii care au reusit sa castige bine din meseria transmisa de la o generatie la alta. Pentru cei mai multi dintre ei olaritul ramane doar o forma de economie de subzistenta. Majoritatea isi pun acum speranta in fondurile de dezvoltare rurala pe care viitoarea asociatie a producatorilor de ceramica le va accesa.
Pana atunci toti se pregatesc sa arda seturi intregi de farfurii si scrumiere pentru targul care se desfasoara la inceputul lunii iunie.
