Este una dintre cele mai paradoxale sărbători. Deși a fost decretată Ziua Internațională a Muncii, în cele mai multe dintre țări muncitorii au zi de vacanță. Sărbătoarea comemorează marea grevă din Chicago, însă, în ciuda rădăcinilor sale americane, ea a fost folosită drept instrument de propagandă de către sovietici, iar apoi a fost impusă în toate țările din lagărul socialist.
Istoria zilei de 1 Mai a început în anul 1886. În contextul unor grave turbulențe economice, sute de mii de muncitori americani au intrat în grevă generală. Ei cereau reducerea zilei de lucru la opt ore, pentru că, în contextul recesiunii care se profila tot mai acut, patronatele cereau muncitorilor să lucreze tot mai mult, pe aceleași salarii sau le impuneau tăieri salariale. Mai mult, plata salariilor întârzia constant, iar aceste lucruri agravau situația economică a muncitorilor. În multe companii, inclusiv cele din domeniul presei sau din cel alimentar, patronatele combinau toate aceste măsuri cu concedierea redactorilor și a muncitorilor tipografi, iar cei rămași erau obligați să îi suplinească și pe cei dați afară. În orașul New York, de exemplu, au intrat în grevă peste 100.000 de muncitori. Tonul a fost dat de angajaţii din industria construcțiilor. Însă cei mai radicali au fost greviștii din Chicago. Ei au ieșit pe străzi, spre deosebire de colegii lor din alte orașe americane, iar timp de trei zile spiritele s-au încins. A urmat o confruntare violentă între protestatari și polițiști. Unii dintre greviști au fost împușcați, iar o parte a lor a decedat.
În urma acestor evenimente, greviștii au obținut reducerea zilei de lucru la opt ore. În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii, sindicaliștii au decis ca, în memoria sacrificiului greviștilor din Chicago, ziua de 1 mai 1890 să fie sărbătorită drept Ziua Muncii. Însă sărbătoarea nu a rămas una exclusiv americană. Congresul Internaționalei Socialiste din 1889 a decis să serbeze Ziua Muncii la nivel internațional, astfel că 1 Mai 1890 a fost declarată drept sărbătoare în mai multe state.
Instrument politic
Cercetătorul științific Artur Horvath din Cluj afirmă că de la bun început sărbătoarea a avut și un mesaj politic evident. ”În România, ca și în alte state, ziua de 1 Mai a fost folosită de socialiști pentru a încerca să își comunice ideile. În perioada regală a României, însă, socialiștii, la fel ca și comuniștii, erau niște forțe politice mai degrabă marginale. În perioada antebelică, scena politică era dominată de Partidul Național Liberal și de Partidul Conservator, iar după Marea Unire de către Partidul Național Liberal și de către Partidul Național Țărănesc.
Nici una dintre aceste forțe politice nu avea afinități pentru socialism. Liberalii reprezentau în principal burghezia, dar și profesii liberale, conservatorii erau în principal marii proprietari funciari, iar Partidul Național Țărănesc reprezenta fuziunea dintre elitele politice din regiunile nou alipite României, continua tradiția Partidului Național Român din Transilvania și Banat, și exponenții intereselor țărănimii și ale intelectualilor din mediul rural, reprezentați de personalitatea lui Ion Mihalache”, a spus Artur Horvath. În consecință, participarea la sărbătorirea zilei de 1 Mai era puțin numeroasă, incomparabilă cu cea din perioada regimului comunist.
„Jos farmaciştii!“
Ca o curiozitate, în Germania interbelică, Adolf Hitler și Partidul Național – Socialist au încercat să confiște această sărbătoare. Adolf Hitler considera că doar ”arienii” sunt muncitori, în timp ce ceilalți ar fi fost niște ”paraziți”. Însă comuniștii au fost cei care au reușit să transforme această sărbătoare într-un prilej de a da liber unei propagande de proporții faraonice, care includea defilări ale unor mari mase de oameni și adularea conducătorilor Partidului Comunist, precum și a simbolurilor marxismului. Unul dintre veteranii redacției „României libere“, Virgil Lazăr, azi în vârstă de 83 de ani, își amintește de modul în care ziua de 1 Mai era serbată în vremea comunismului.
”Erau demonstrații mari în fiecare oraș de 1 Mai, în care oamenii erau obligați să își exprime ”adeziunea” față de politica Partidului. Oamenii aduceau drapele, lozinci, panouri cu portretele ”personalităților politice” și cu citate din programul Partidului. Se scandau lozinci precum ”Ana, Luca și cu Dej bagă spaima în burgheji” sau ”Stalin și poporul rus libertatea ne-au adus”. Însă nu toți cei care participau la mitingurile comuniste înțelegeau despre ce este vorba. Un asemenea miting a fost organizat la Sighișoara, unde candida Ion Gheorghe Maurer, cel care avea să devină prim-ministru al României comuniste. El era candidatul așa-zisului Blocul Național Democrat. Comuniștii au adus femeile din cele trei mari fabrici de materiale textile din Sighișoara. În față activiștii comuniști strigau ”Jos fasciștii!”, iar femeile din spate, care nu pricepeau despre ce este vorba, strigau ”Jos farmaciștii!”. La un moment dat, o activistă a urcat la tribună și a spus că i se pare nedrept că femeile primesc un salariu mai mic decât bărbații, în condițiile în care depun aceeași muncă. Activistele din primele rânduri au început să scandeze ”Vrem salar ca la bărbați!”, iar cele din ultimele rânduri scandau ”Vrem salam ca la bărbați!””, își amintește Virgil Lazăr, care era pe atunci elev al Liceului Principele Nicolae din oraș. Ridicolul era la apogeu și în perioada lui Nicolae Ceaușescu. La Constanța, activiștii au mobilizat romii ca să ”completeze” rândurile participanților la mitingul de 1 Mai. În timp ce activiștii din primele rânduri scandau ”Ceaușescu – dezarmare!”, romii din spate scandau ”Ceaușescu dă sarmale!”.
Ce înseamnă pentru occidentali 1 Mai
Ziua Internațională a Muncii reprezintă, pentru majoritatea occidentalilor, doar o altă zi liberă mai degrabă decât o aniversare de importanță istorică. Transformată într-un mare eveniment de autoritățile comuniste din Europa de est, data de 1 Mai și-a pierdut în Europa o mare parte din semnificația ideologică inițială.
Momentul este marcat fie de unele concerte, cum se întâmplă în Italia, sau chiar de manifestații ale unor partide socialiste, ca în Belgia sau Luxemburg. Doar în Grecia, grav afectată de criza economică, populația profită de moment pentru a-și striga încă o dată nemulțumirile. Dacă în anii trecuți, muncitorii doar se adunau în Piața Omonia din Atena pentru a discuta despre problemele pe care le-au întâmpinat peste ani, în 2014, pentru prima dată în ultimii zeci de ani, 1 Mai este marcată printr-o mare grevă a marinarilor. “Grevele au devenit ceva obișnuit în Grecia, dar aceasta este specială pentru că e făcută de vaporeni. Au distribuit deja pliante prin care au anunțat că pe 1 mai nici un vas nu iese în larg. Așa ceva nu s-a mai întâmplat cu această ocazie”, a precizat o româncă, soția unui marinar grec.
Agitația din Grecia nu a cuprins, însă, și celelalte state europene. “Aici nu se organizează nimic grandios, oamenii cel mult pleacă în vacanță într-un weekend prelungit”, ne-a explicat Daniel Onete, un român care trăiește de mai mulți ani în Italia. “Oricum, italienii nu au o cultură a grătarului la pădure, de exemplu. În schimb, în ultimii ani poți vedea tot mai mulți români care fac mici pe la prieteni, la pădure sau în zone de lângă Roma care au devenit oarecum locuri obișnuite pentru astfel de aniversări cu iz românesc, cum ar fi de fapt malul lacului Bracciano”, a povestit Daniel.
Pentru spanioli, 1 Mai este în special un prilej de sărbătoare. Anul acesta, fiesta a început încă de ieri. “Avem un weekend prelungit și spaniolii, care profită de orice moment să se distreze, nu puteau rata acest moment. Au loc petreceri pe străzi, iar sărbătoarea începe practic încă de pe 30 aprilie, oamenii nu mai au răbdare să aștepte”, a declarat, pentru „România liberă“ și Silvia Condilă, care lucrează în Spania.
Doar în Belgia și Luxemburg, sărbătoarea muncitorimii este marcată ca atare, însă cu manifestații pașnice. Aici, sindicatele și partidele socialiste organizează demonstrații “pentru a-și reafirma apartenența la ideile de stânga”, potrivit herodot.net. În Germania, 1 Mai – declarată zi liberă – are o semnificație legată tot de mișcările muncitorești. Germanii comemorează așa-numitul “Mai însângerat” (Blutmai). În prima zi din mai 1929 Partidul Social Democrat, aflat la guvernare, a interzis demonstrațiile muncitorilor. Totuși, comuniștii au organizat o astfel de manifestație, care a fost înăbușită, iar 32 de persoane au murit. Denumirea oficială de “Ziua Muncii” a fost aleasă de conducerea Partidului Nazist, dar este menținută până în prezent.
1 Mai este o zi liberă și pentru angajații japonezi, chiar dacă Ziua Muncii nu este recunoscută oficial. Uneori, în Tokyo sau în alte orașe mari
Ziua Muncii în septembrie sau octombrie.
În numeroase țări ale lumii, Ziua Muncii este sărbătorită în alte momente ale anului. În Australia, de exemplu, această celebrare variază de la un stat și teritoriu la altul. Astfel, în unele regiuni, sărbătoarea este stabilită pentru prima luni din octombrie, în altele în a doua luni din martie. În Australia de Vest, Ziua muncii este ținută în prima luni din Martie, iar în teritoriile de nord în prima luni din mai.
Pentru mulți canadieni, Ziua Muncii reprezintă ultimul weekend prelungit al verii. Atunci sunt organizate, de către sindicate, parade și picnicuri, dar și un bun prilej pentru o ultima vacanță înaintea toamnei. O tradiție canadiană presupune purtarea de îmbrăcăminte albă după Ziua Muncii, dar obiceiul este totuși considerat de “modă veche” de acum. Cel mai probabil, la începutul secolului al XX-lea era un simbol al statutului social al noilor îmbogățiți.
Canada marchează Ziua Muncii și prin evenimente sportive. “Wharf Rat Rally”, o cursă cu motociclete, sau “Labour Day Classic”, cu meciuri de fotbal american. În Newfoundland este organizată, de 90 de ani, o paradă care durează trei zile, Grand Falls Windsor.
În Statele Unite, unde a avut loc mișcarea muncitorească ce a dus la apariția acestei aniversări, Ziua -Muncii este sărbătorită în prima zi din septembrie.
