12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăLifestyleFoodBunicii care trag de fiare în parcurile Bucureştiului

Bunicii care trag de fiare în parcurile Bucureştiului

Parcul Tineretului din Bucureşti, vineri, ora 20.30. Căldura de afară s-a mai domolit, acum sunt 26 de grade Celsius. Parcul este plin de bucureşteni de toate vârstele, care se plimbă, aleargă sau pur şi simplu se odihnesc pe bănci. Pe una dintre alei, două doamne mai în vârstă vor cu orice preţ să contrazică imaginea tradiţională a bunicilor care stau pe bancă şi îşi privesc nepoţii în timp ce se plâng de greutăţile vieţii. Ileana T. şi Ioana P. au nepoţii majori, aşa că motivul pentru care vin în parc aproape în fiecare seară este practicarea sportului de întreţinere. Îmbrăcate lejer, mai degrabă casual decât sport, doamnele îşi respectă cu stricteţe orele de fit¬ness. Programul este de aproape 3 ore şi include o plimbare pentru încălzire, lucrarea tuturor muşchilor, câte 7-8 minute la fiecare aparat, dar şi scurte conversaţii între reprizele de efort. „În curând plec din Bucureşti, mă duc la tratament. O să-mi lipsească timpul petrecut aici cu prietena mea. Iar ea e distrusă la gândul că plec”, a recunoscut Ioana P. cu hotărâre. Confirmarea a venit şi de la prietena acesteia, care a aprobat resemnată: „Nu-mi place să vin singură. O să le chem pe Viorica, Steluţa, Lucica, vecinele mele”.

„Dacă nu fac exerciţii, parcă îmi lipseşte ceva”

Atât doamna Ioana, o profesoară pensionată, cât şi doamna Ileana, prietena şi vecina acesteia, au o atitudine expansivă, glumind de multe ori autoironic. Au un tonus excelent, pe care-l pun pe seama programului activ. „Am întrebat doctorii dacă am voie să fac exerciţii şi toţi mi-au spus că mişcarea e binevenită. Au avut dreptate; acum, dacă nu vin aici parcă îmi lipseşte ceva”, a admis fosta profesoară. în timp ce a enumerat numele a patru-cinci doctori. Vecina ne povesteşte la rândul ei cum a ajuns „dependentă” de exerciţiile fizice din parc. „Prima dată când am venit mi se părea anapoda, mă durea tot corpul, dar apoi am început să mă simt bine. Pe zi ce trece este mai bine, uit de probleme, am devenit dependentă”, mărturiseşte Ileana, care spune că aparatul ei favorit este bicicleta de fitness.

„Nu-mi place să stau la bârfă în faţa blocului”

Se pare că practicarea cu pasiune a sportului în tinereţe le-a determinat iniţial pe aceste două doamne să încerce aparatele de fitness din Parcul Tineretului, pentru ca apoi gestul să devină obişnuinţă. Aceeaşi afinitate din tinereţe pentru sport a avut-o şi Gheorghe P., un pensionar de 70 de ani, care îşi lucra simultan bicepşii, pectoralii şi spatele la unul dintre aparatele din parc. „Îmi plac exerciţiile care sunt mai grele”, ne explică bărbatul. Chiar dacă nu a practicat niciodată fitness-ul până la montarea aparatelor din Parcul Tineretului, i s-a părut simplu să-şi dea seama cum se folosesc aparatele şi ce muşchi lucrează. „Lucrez la aparatele din parc de când au apărut, de un an de zile, aproape în fiecare zi. Iarna am venit mai rar. Nu frigul m-a deranjat, ci mai degrabă viscolul şi nămeţii.” Domnul Gheorghe spune că a încercat să-şi convingă şi vecinii să-i urmeze exemplul. „Mie nu-mi place să stau la bârfă în faţa blocului şi să mă vait ca ceilalţi de dureri de spate. Fac douăzeci de minute pe drum, dar merită, câştig sănătate. Am încercat să-i conving să vină, dar li s-a părut greu să lucreze la aparate, au renunţat repede”, a spus dânsul pe un ton mustrător. Domnul Gheorghe P. spune că mişcarea pe care o face în parc l-a ajutat să treacă mai uşor peste problemele vârstei. „De când lucrez la aparate nu mai am probleme cu somnul. Acum nu mai apelez la atâtea medicamente, ci fac mişcare. Dacă stai… stai, dar nu stai bine!”, a încheiat el râzând.

PROGRAM
Exerciţii pe grupe de muşchi

La aparatele fitness din Parcul Tineretului lucrau, cu mai multă sau mai puţină determinare, atât tineri, cât şi bătrâni sau adulţi. Ovidiu este un proaspăt absolvent şi a renunţat să meargă la o sală de forţă în favoarea aparatelor fitness din parc. „Am mers la sală câteva luni de zile. Dar prefer aici. E gratis şi mult mai aproape de casă. E o idee binevenită”, a spus acesta. Mihai şi Costin sunt alţi doi tineri, studenţi la arhitectură. Acum îşi completează programul de jogging cu câteva exerciţii pentru braţe. „În fiecare seară lucrăm o altă grupă de muşchi: braţele, spatele, abdomenul sau picioarele. Nu exersăm haotic, avem un program”, a spus unul dintre ei.

PRECEDENT

Iniţiativă de succes

În Bucureşti există acum câteva zeci de locuri în care se poate practica fitness-ul în aer liber. Primul dintre aceste centre a fost deschis de Pri-măria Sectorului 1 în Parcul Kiseleff, în primăvara anului 2008. Iniţiativa s-a bucurat de succes, astfel încât au fost amplasate aparate de întreţinere şi în alte parcuri şi locuri de joacă pentru copii.

 

 

 

Cele mai citite

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă