15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăLifestyleFC Viitorul: Cluburile din străinătate sunt interesate de 12-15 jucători de la...

FC Viitorul: Cluburile din străinătate sunt interesate de 12-15 jucători de la noi

Directorul general al FC Viitorul, Cristian Bivolaru, a spus că mai mult cluburi din străinătate monitorizează circa 15 juniori de la gruparea patronată de Gheorghe Hagi.

“Există un interes cert al mai multor cluburi din străinătate pentru cel puţin 12-15 juniori ai noştri. De la Măţan, junior născut în ’99, şi până la Răzvan Marin, născut în ’96. Deci avem o plajă mare de jucători şi interesul este pe măsură”, a spus Bivolaru, conform Mediafax.

Deşi ocupă locul doi în Liga I, FC Viitorul nu îşi propune să se lupte pentru titlu, susţine Cristian Bivolaru. “E greu de vorbit de titlu, e mult prea devreme. Cred că lupta va fi acerbă pentru pătrunderea în play-off. Până acum parcursul nostru a fost foarte bun, sperăm să îl continuăm. Cred că sunt alte echipe care au loturi şi mijloace financiare pentru a se bate la titlu”, a adăugat oficialul clubului din Ovidiu.

Cristian Bivolaru speră ca LPF să modifice în viitor sistemul de desfăşurare astfel încât echipele să intre în play-off/play-out cu toate punctele obţinute în sezonul regulat, nu cu jumătate ca în prezent. “Nu cred însă că formula actuală din Liga I este cea mai potrivită. Nu mă refer la sistemul de play-off/play-out, ci la înjumătăţirea punctelor. Nu înţeleg de ce trebuie să se înjumătăţească punctele echipelor după prima jumătate a campionatului (n.r. – la finalul sezonului regulat). E un drept pe care ţi-l câştigi pe teren. Dacă se menţine sistemul de play-off/play-out trebuie să se regândească şi formula aceasta”, a precizat directorul general.

Cristian Bivolaru a participat, joi, la un eveniment de prezentare a unor echipamente medicale aflate la dispoziţia jucătorilor din Liga I, în clinica de recuperare a Ligii Profesioniste de Fotbal.

Cele mai citite

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă