18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăLifestyleEȘEC. Sâmbătă neagră! Săgeata și Farul au scos doar un punct

EȘEC. Sâmbătă neagră! Săgeata și Farul au scos doar un punct

Sezonul regulat din Liga 2 la fotbal a ajuns la jumătate, iar Farul și Săgeata sunt departe de obiective. Dacă marinarii nu și-au propus mare lucru, dar riscă un deznodământ identic cu cel de anul trecut, năvodărenii au ratat sâmbătă o șansă uriașă de a reintra în cărțile promovării, irosind două puncte imense pe propriul teren.

„Vrem trei puncte la Slobozia!”, decreta Marian Pană înaintea celei de-a doua deplasări scurte pe care FC Farul a
făcut-o în trei săptămâni. La fel ca la Năvodari, însă, Farul a jucat slab, lipsit de consistență și idei, și s-a întors la Constanța cu un mare zero în dreptul realizărilor. Fără Miulescu, Scărlătescu și Ivănică, și cu Popa declarând forfeit la jumătatea primei reprize, echipa lui Marian Pană s-a chinuit teribil pe terenul ocupantei locului 8 și, din cauza rezultatelor din această etapă, deja are șanse teoretice la accederea în play-off.

Adversari eficienți

Ialomițenii au interpretat partitura perfectă ofensiv și defensiv și au profitat din plin de erorile constănțene. Jianu a deschis scorul după 27 de minute în urma unei faze în care marinarii se apărau supranumeric, dar Unirea a reușit să tragă de trei ori la poartă, culmea, chiar prin marcatorul golului, imposibil de blocat de către apărătorii de la malul mării. Apoi, Unirea s-a apărat exact și a contraatacat mortal, deși în teren își făcuseră apariția Băjan, forțat după o accidentare, și Neagoe, departe de jucătorul care ar fi trebuit să facă diferența. Tudorache a marcat pentru 2-0 la jumătatea reprizei secunde, eforturile ofensive ale marinarilor fiind inutile.

Sâmbătă, Farul dă replica ocupantei locului 4, Rapid Suceava, echipă aflată în mare formă care repetă practic scenariul de anul trecut, când s-a salvat datorită calificării în play-off, unde a fost victima de serviciu.

Clasamentul îi doare pe marinari, ajunși pe locul 8, la cinci puncte de ultimul loc liniștit, iar un nou eșec poate fi fatal planurilor cuplului Auraș Brașoveanu – Marian Pană.

Cum să îți bați joc de un meci

La Năvodari, Săgeata a ratat o șansă uriașă de a reduce la un punct distanța față de Academica Argeș și de a rămâne la două lungimi de lider, după un meci ciudat cu FC Brăila. Conduși de pe bancă de Gică Butoiu, năvodărenii au fost groggy o jumătate de oră, iar Brăila a deschis scorul prin Pușcașu, care l-a bătut ușor pe Albuț și defensiva amețită a lui Butoiu.

Gazdele au replicat însă imediat, iar Srdic și-a adus aminte că este vârf, egalând printr-o execuție de atacant autentic la doar trei minute distanță, pauza venind cu Săgeata în avantaj după un penalti 50-50 oferit de central la o pătrundere a lui Deletic.

Muzac a marcat și lucrurile păreau să meargă perfect pentru echipa care a retrogradat vara trecută din Liga 1.

După odihnă, astrele s-au așezat și mai bine pentru năvodăreni, Petean primind cartonaș roșu după o intrare groaznică al Chițu, și nimic nu mai părea să încurce planurile gazdelor. N-a vrut însă Deletic. Eroul de la Dorohoi a ratat trei ocazii monumentale din situații excelente, iar ocaziile s-au răzbunat la singura contră mai bună din partea a doua pe care au avut-o oaspeții. Nicoliță, Stelian, nu Bănel, a marcat pentru 2-2, un rezultat totuși echitabil după ce s-a jucat.

„Am reușit să compensăm omul în minus și am avut multe momente în care am fost peste Săgeata. Puteau face 3-1 în mai multe situații și meciul era închis, dar ne-am jucat șansa până la capăt și nu pot fi decât satisfăcut”, a declarat antrenorul oaspeților, Alin Pânzaru, completat de Gică Butoiu:

„Fotbalul ne-a pedepsit astăzi. Am avut patru ocazii uriașe la 2-1 și meciul în mână, dar nu am reușit să obținem cele trei puncte puse în joc și rămânem cu acest regret”.

Sâmbătă, Săgeata merge la Berceni pentru un test important cu ACS, echipă care a blocat Academica Argeș în această etapă și care este extrem de periculoasă pe propriul stadion.

CINE

Au jucat:

Unirea: L. Dobre – Ibrian, Tudorache, Lazăr, St. Stan – Macare, Bolat ('72 Coconașu) – Drăguţ ('86 Gheorghe), Teodorescu ('84 Topală), Florea – Jianu

Farul: Ciucă – Cîrstoiu, Straton, I. Plămadă ('46 Neagoe), Ochia, Enciu, Bardu ('72 Moroșanu), Szalkai, D. Ciobanu, V. Ion, Cl. Popa ('31 Băjan)

ECHIPE

Au jucat:

Săgeata: Albuţ – Muzac, Damian, Deletic ('71 Vieru), Srdic, M. Chiţu ('89 Eloy), Stana, Cr. Ganea,
I. Ursu, Fl. Pătraşcu, Bruno

Brăila: Mitrea – Spiridon, Ivan, Ghiocel, Stănciulescu, Frunză (cpt.), Petean, Spătaru
('64 Iordache), Onofraş ('90 Dima), Puşcaşu, Al. Niţă ('69 Nicoliță)

Săgeata Năvodari și FC Farul au jucat dezamăgitor

Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă