În copilărie, Alexandrei îi plăcea să deseneze schițe de haine, ba chiar și-a făcut singură o rochie după un tipar din Burda. Visa la haine ca în revistele pentru adolescenți, dar erau ori prea scumpe, ori nu se găseau în România.
Joaca de-a designerul s-a oprit odată cu intrarea la liceu, profil economic, după cum au îndrumat-o părinții – „să ai și tu o meserie, să câștigi bine”.
Două lucruri a făcut Alexandra devreme în viață: s-a măritat și s-a angajat. În primul an de facultate, lucra deja în contabilitate, la firma soțului. După primul copil – o fetiță, acum adolescentă – a început să lucreze într-o multinațională. Al doilea copil, un băiețel, a venit târziu, o surpriză care s-a dovedit a fi un punct de inflexiune în viața Alexandrei. „Acum cinci ani am rămas însărcinată și nu am vrut să mă întorc la lucru, nu mai făceam față cu timpul, să stau 10 ore la serviciu, iar copiii mei să crească… cu cine? Am zis hai că poate reușesc să fac ceva și să stau mai mult cu copiii acasă.”
A început cu un curs de croitorie, cu Domnica Nimerinco, la școala de meserii UCECOM, apoi s-a înscris la un curs de design vestimentar, cu Lena Criveanu, la Dalles Go.
Între timp, s-a angajat croitoreasă la Stephan Pelger, designer cu renume internațional. „Pur și simplu l-am sunat și i-am zis că vreau să lucrez cu el. Mi-a cerut un CV și i-am spus că CV-ul nu mă recomandă pentru postul de croitoreasă, dar că știu să fac mai multe. Și i-a plăcut că puteam să fac și un Excel, să trimit și un e-mail, să vorbesc și cu clienții, mă mai duceam și după materiale. Mi-a prins bine anul în care am lucrat acolo. Am fost cu el la evenimente, am cunsocut lume, l-am văzut cum lucrează și cum se organizează treaba într-un atelier de croitorie, cum creează. Stephan este foarte creativ.”
A urmat apoi un curs de design avansat cu Doina Levintza și pentru un timp a lucrat și cu aceasta la Galeria de costume de teatru. „A fost o adevărată onoare să lucrez alături de dânsa.”
La sfârșitul fiecărui modul de curs a avut câte o prezentare de modă, cu propriile modele de haine. Notoritatea proaspăt câștigată a dus la necesitatea creării unui brand. „Lucram acasă, într-o anexă transformată în atelier, și toată lumea mă întreba unde te găsesc. Și atunci am creat brandul Maam.”
Maam s-a născut firesc, după o discuție cu fiica ei. „Copiii mă tot strigă prin casă maaaam, dar Maam înseamnă și altceva: Mircea, Alexandra, Alexia, Mircea. Sunt inițialele noastre. Pe cel mic îl cheamă Mircea ca pe taică-su. Iar Alexia a desenat logo-ul, cu M-ul în formă de inimă. Conceptul are la bază faptul că sunt în primul rând mamă.”
Prin creațiile sale, Alexandra se adresează cu precădere mămicilor, pentru că înțelege nevoia acestora de a se deconecta din când în când de la acest rol dificil și de a intra în rolul de femei atrăgătoare, cu sex-appeal.
Acum lucrează la comandă doar pentru prietene, în rest preferă să investească în colecții, iar pe termen scurt are în plan deschiderea unui magazin online.
De curând, a mai descoperit o nișă, pe care acum se concetrează să o dezvolte: aceea a uniformelor de lucru. „Am făcut uniforme pentru farmacii, restaurante, terase. Sunt business-uri care vor altceva decât se găsește în comerțul de masă și care vor să se diferențieze nu doar prin produsele vândute, ci și prin modul în care își prezintă angajații. Am, deci aceste două niște: haine pentru mamele care nu uită că sunt femei și uniformele. Îmi plac lucrurile simple, dar cu ceva deosebit: ori un material drăguț, ori o tăietură puțin sexy, dar nu ostentativă.”
Colateral, realizează cu succes și o serie de tricouri în beneficiul Asociației de Intervenție Precoce în Autism (AIPA). Sunt tricouri inspirate din picturile pe care copiii le fac în cadrul programului de stimulare prin artă, și care sunt oferite în schimbul donațiilor către asociație.
Întreaga aventură în lumea modei nu ar fi fost posibilă fără sprijinul necondiționat al soțului ei, care „a ținut casa” în acești patru ani în care Alexandra s-a metamorfozat din expert contabil în designer vestimentar. Business-ul e pe profit acum, chiar dacă, deocamdată, mic.
Viața de mamtreprenoare nu e tocmai ușoară, dar e frumoasă. „Mai am momente în care îmi spun asta: că sunt la început și că o să fie mai bine. Și e din ce în ce mai bine. Important e să intri în branșă, să începi să cunoști oameni care îți dau diverse informații, o fabrică bună, un depozit OK, și așa îți ușurezi munca. Și dacă faci ceva cu tot sufletul, chiar e mai simplu”, conchide Alexandra.
