11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăLifestyleCum ajută Academia Hagi fotbalul juvenil

Cum ajută Academia Hagi fotbalul juvenil

Doru Isac este un necunoscut, dar asta nu l-a împiedicat să atace fără perdea munca oamenilor de la Academia Hagi chiar înainte de turneul de calificare la Europeanul Under 19. Bazându-se, probabil, pe numele mici ale adversarelor, Cipru, Muntenegru şi Georgia, selecţionerul l-a făcut praf pe Gică Hagi şi a atacat direct Academia, susţinând că este singurul selecţioner care nu acceptă să i se impună jucători de la Ovidiu, unii umflaţi de presă şi chemaţi pe interese la lot. Luni, după meciul cu Georgia, România a fost eliminată de la Euro cu trei eşecuri şi zero victorii, golaveraj 1-5 şi de pe ultimul loc în grupă, pe teren aflându-se un singur jucător constănţean: Cristi Manea, şi acela chemat pe ultima sută de metri.

Catastrofă anticipată

Catastrofa a fost anticipată de către conducătorii Academiei încă după primul meci, pierdut cu reprezentativa Ciprului, dar oameni cu bun-simţ, aceştia au preferat un „război al argumentelor“, şi nu o bălăcăreală a selecţionerului cu CV în japoneză şi arabă, dar neînţeles de nimeni.

„Rezultatele vor fi exact cele pe care le merită actuala echipă tehnică. Noi nu ştim pe ce criterii s-au numit unii selecţioneri, şi nici nu ne băgăm în ciorba lor. Doru Isac a avut nişte afirmaţii total deplasate la adresa clubului nostru şi a domnului Gheorghe Hagi, dar noi vom continua să fim receptivi la doleanţele dânsului când vine vorba de selecţii, pentru că naţionalele de juniori fără jucători de la Academie nu pot face rezultate. Nu este o laudă, ci adevărul trist din acest moment, în care aria de selecţie este foarte mică, iar profesioniştii foarte puţin. Dacă se preferă selecţia unor jucători de la Divizia C, care se pregătesc de 3 ori pe săptămână, în locul unora care fac nouă antrenamente şi au cele mai bune condiţii, noi nu avem ce să comentăm. Manea a fost chemat, după tot acel scandal, vezi-Doamne, să ajute echipa de juniori, deşi n-am înţeles cu ce putea s-o ajute un singur fotbalist. Să faci un lot Under 19 fără Cioablă şi Marin, ca să dau doar două nume, este un risc imens, dar un risc pe care domnul Isac şi l-a asumat“, ne-a declarat preşedintele Academiei Hagi, Paul Peniu, chiar înainte ca deznodământul calificărilor să fie cunoscut.

Conducătorul Academiei a continuat apoi analiza dură a sectorului juvenil la nivel naţional, a cărui imagine este bine reprezentată şi la nivel judeţean, acolo unde sunt 4-5 echipe bune, eventual câte una pe regiune.

Acuzații: jucătorii vin grași și prost antrenați

„Ce s-a făcut pentru juniori? Nimic. Noi dăm trei sferturi dintre juniorii decenţi din judeţ, pentru că atât Săgeata, cât şi Farul au luat juniorii care nu mai aveau loc în Academie, iar aceştia au ajuns titulari la acele echipe. Vorbim de loturi naţionale cu rezultate când nu s-a investit nimic în ei? Unde sunt cele opt centre zonale pe care le finanţa FRF? Ştiţi că am început să avem rezerve legate de selecţionarea unor jucători la loturi şi doar naţionalismul domnului Hagi ne face să mergem înainte cu aceste selecţii? Jucătorii vin graşi şi prost antrenaţi din aceste cantonamente inutile, pentru că aceşti

oameni ajunşi acolo nu ştiu diferenţa dintre selecţioner şi antrenor. Selecţionerul trebuie să cheme cei mai în formă jucători, post pe post, şi să-i pună în cele mai bune poziţii, pe când antrenorii aceştia de la loturi au tot felul de idei de pregătire de ne trebuie săptămâni bune să-i repunem pe picioare pe internaţionali. Rezultatele din ultimul timp dăunează inclusiv la CV pentru aceşti copii şi este timpul ca FRF să ia măsuri în acest sens“, a completat Paul Peniu.

Ce arată rezultatele

Că naţionalele mici nu au nicio şansă fără jucătorii Academiei o demonstrează şi rezultatele obţinute de acestea, reprezentanţii clubului constănţean demonstrând, statistic, că jucătorii de la Ovidiu au ţinut în cârcă loturile de juniori, atât ca procentaj al numărului de goluri marcate, cât şi ca evoluţii. La ultimul meci al echipei de tineret, de exemplu, șase jucători de la Academie s-au aflat în teren sau pe bancă, cinci dintre ei în echipamentul României (Bogdan Ţâru, Dragoş Nedelcu, Florin Tănase, Ionuţ Mitriţă şi Ciprian Perju), şi unul în naţionala Macedoniei (Boban Nikolov).   

ATITUDINE

„Suntem înhămați la aceeași căruță“

„Oricine poate spune că Academia face şi drege, dar nimeni nu ne poate acuza de lipsă de profesio-nalism, iar loturile de juniori, cu 6-7 jucători de la noi, nu sunt rodul unor discuţii şi al unor interese, ci doar al muncii care se depune aici. Rezultatele slabe de la loturi ne afectează şi pe noi, nu doar pe cei de la Bucureşti, şi asta trebuie să înţeleagă toată lumea. Suntem toţi înhămaţi la aceeaşi căruţă“, a declarat preşedintele Academiei Hagi, Paul Peniu.

foto: academiahagi.ro

Cele mai citite

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...
Ultima oră
Pe aceeași temă