Comisia Europeană a publicat o Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului European privind un cadru pentru eliberarea, verificarea și acceptarea adeverințelor interoperabile de vaccinare, de testare și de vindecare în vederea facilitării liberei circulații în timpul pandemiei de Covid-19, denumită și “adeverința electronică verde”.
“Având în vedere derularea campaniilor de vaccinare împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2, se anticipează o reducere substanțială a prevalenței virusului, prefigurându-se posibilitatea eliminării restricțiilor care au un impact major asupra cetățenilor, dar și asupra economiei. La nivelul Uniunii Europene, este susținută adoptarea unei abordări comune a statelor membre, care să ghideze acțiunea de relaxare sau chiar de eliminare a restricțiilor privind libera circulație”, explică un comunicat de presă transmis de avocatul Gabriela Musteață, de la Cabinetul “Iordăchescu și Asociații”.
„În prezent, mai multe state membre scutesc deja persoanele vaccinate de obligația respectării anumitor restricții privind libera circulație pe teritoriul Uniunii, precum obligația de carantină, autoizolare sau de a prezenta un test RT-PCR negativ. Adeverința verde electronică va contribui la ridicarea restricțiilor în mod coordonat, însă nu va constitui o condiție obligatorie pentru libera circulație, iar deținătorii adeverințelor ar trebui să fie exceptați de la restricțiile privind libera circulație în același mod ca și cetățenii din statul membru vizat. Astfel, acest sistem nu va impune statelor membre să elimine restricțiile privind libera circulație”, este de părere avocatul Gabriela Musteață.
Până în acest moment, Uniunea Europeană a autorizat introducerea pe piață a patru vaccinuri, respectiv Cominarty, produs de Pfizer-BioNTech, Moderna, Oxford-Astrazeneca și Janssen, produs de Janssen Pharmaceuticals Companies of Johnson & Johnson.
„Inițiativa Comisiei Europene constituie doar prima etapă spre ridicarea restricțiilor de călătorie. Ulterior, această propunere va fi discutată în cadrul Parlamentului European și al Consiliului, fiind necesară aprobarea acestora. Scopul este de a implementa acest sistem până în lunile de vară ale anului în curs, sens în care este necesară votarea propunerii în cadrul unei proceduri accelerate. În plus, este important ca statele membre să efectueze lucrările tehnice de implementare a acestui sistem. Vicepreședintele Comisiei Europene, domnul Margaritis Schinas, a anunțat faptul că există motive reale care să susțină ideea implementării acestui sistem până la începutul verii“, precizează avocatul Gabriela Musteață.