20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestyle“Avram Iancu, pe Dunăre”, la Muzeul Țăranului

“Avram Iancu, pe Dunăre”, la Muzeul Țăranului

Documentarul a fost realizat de regizorul şi producătorul Sabin Dorohoi şi va arăta publicului, pe durata a 60 de minute, cum s-a desfăşurat performanţa polisportivului din Petroşani care a reuşit să străbată cei 2.860 de kilometri ai fluviului fără labe de înot şi fără costum de neopren, ceea ce reprezintă o premieră mondială. “Am lucrat un an de zile la acest film. Am filmat 101 zile, dintre care 89 au fost călătoria în sine iar restul au fost drumurile, inclusiv la Petroşani, unde am filmat la Avram. Ulterior, au urmat aproximativ şapte luni de postproducţie foarte dificilă, pentru că în urma filmărilor a rezultat un număr de aproape 150 de ore de material filmat. Acestea au trebuit prelucrate în şase luni şi jumătate”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, regizorul Sabin Dorohoi.
Filmările la “Swim” nu au fost lipsite de emoţii, chiar pentru realizator, care a fost nevoit să folosească aparatul de filmat stând într-un caiac care plutea pe Dunăre, de multe ori prin valuri de un metru sau pe vânt puternic. “Experienţa pe Dunăre, strict tehnic vorbind, a presupus anumite primejdii, în sensul că am stat într-un caiac care mergea şi pe valuri de un metru, chiar un metru şi jumătate am avut la un moment dat. Am prins furtuni puternice, vântul m-a zguduit de câteva ori în caiac. Logistica deplasării a fost dificilă, dar m-am pliat pe organizarea expediţiei lui Avram”, a spus realizatorul filmului.
La rândul său, înotătorul Avram Iancu a menţionat că filmul surprinde cele mai importante momente ale evoluţiei sale pe cursul Dunării, de la capcanele de sub apă şi vârtejuri, până la diverse momente amuzante petrecute de-a lungul celor 2.860 de kilometri ai fluviului. “Este un documentar de excepţie, ce surprinde lupta cu bătrânul fluviu, cu propria-mi fiinţă şi cu diversele obstacole neanticipate, întru realizarea unei premiere mondiale”, a notat Avram Iancu pe pagina sa de socializare.
După premiera de joi, de la Muzeul Ţăranului Român, documentarul va fi proiectat luni, 21 mai, la Reşiţa, apoi, pe 22 mai, la Petroşani, iar pe 24 mai, la Cluj Napoca. 

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...
Ultima oră
Pe aceeași temă