27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăLifestyleArena Națională va beneficia de un sistem de iluminare cu ultraviolete pentru...

Arena Națională va beneficia de un sistem de iluminare cu ultraviolete pentru gazon

Problema gazonului de pe Arena Națională ar putea fi rezolvată o dată cu achiziționare de către Primăria București a unui sistem de iluminare artificială cu ultraviolete. Sistemul ar trebui să prelungească durata de viață a gazonului.

"Stadionul aparţine primăriei şi este un grafic de lucrări. S-a achiziţionat acel sistem cu unde ultraviolete pentru a creşte durata de viaţă a gazonului. Şi gazonul va fi schimbat. Va fi un gazon foarte bun. Până la meciul cu Ungaria va fi schimbat, astea sunt informaţiile pe care le am", a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF, potrivit Mediafax.

Oficialii primăriei doreau achiziţionarea unui astfel de sistem de iluminare, dar şi al unuia de microclimat încă din 2011, când Arena Naţională a primit dreptul de organizare a finalei Ligii Europa din 2012.

Preşedintele FRF a afirmat că urma să aibă o întâlnire cu reprezentanţi ai suporterilor echipei naţionale pentru că există riscul ca în cazul unor incidente la partida cu Ungaria, naţionala României să dispute următorul meci de pe teren propriu, cel cu Irlanda de Nord, cu porţile închise: "Am o întâlnire cu suporterii echipei naţionale pentru că trebuie să pregătim meciul cu Ungaria, pentru că România se poate afla în situaţia ca la meciul următor să joace cu uşile înschise. Vedem ce dezavantaje îţi poate aduce o astfel de situaţie. Cred că nu avem nevoie de aşa ceva. Nu îmi asum că îi pot potoli, dar trebuie să ajungem la un consens. Şi suporterii suferă şi federaţia suferă atunci când joci cu porţile înschise".

România va întâlni naţionala Ungariei, la 11 octombrie, pe Arena Naţională, într-o partidă din cadrul grupei F de calificare la Euro 2016. În campania anterioară, pentru calificarea la Cupa Mondială din Brazilia, meciul Ungaria-România, scor 2-2, în 22 martie 2013, s-a jucat fără spectatori, după ce UEFA a sancţionat federaţia maghiară, în urma unor scandări rasiste ale fanilor la un amical cu Israelul.

Cele mai citite

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

CEC Bank susține antreprenorii români și în 2024 prin Programul guvernamental IMM Plus

CEC Bank sprijină antreprenorii români și își reconfirmă angajamentul pe termen lung față de economia românească și în anul 2024, acordând credite cu dobânzi...
Ultima oră
Pe aceeași temă