18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăLifestyleActriţa Rosenda Monteros a încetat din viață

Actriţa Rosenda Monteros a încetat din viață

Născută în Veracruz, pe 31 august 1935, ea a murit pe 29 decembrie 2018, în Ciudad de Mexico.

Actriţă de teatru şi film, atât în Mexic, cât şi în Spania, Monteros a devenit cunoscută în 1960, când a interpretat rolul Petra din „The Magnificent Seven”, unde a jucat alături de Yul Brynner, Steve McQueen şi Charles Bronson. A urmat partitura Ustane, în „She” (1965), de Robert Day, cu Ursula Andress în rol principal.

A studiat dansul şi în adolescenţă a început să joace teatru experimental, potrivit El Mundo. Dansatoare profesionistă, a fost distribuită iniţial în film de Julio Bracho, care i-a devenit soţ. După doi ani de căsnicie, în 1957, s-au despărţit, iar cariera ei a început să crească.

În 1958, a colaborat cu René Cardona pentru „Las tres pelonas”, iar un an mai târziu, a jucat rolul „La prieta” în „Nazarín” al lui Buñuel. Adaptarea făcută de regizorul aragonez a făcut-o celebră în Spania şi la nivel internaţional.

Fără să se îndepărteze de zona dansului, ea a făcut parte în aceeaşi perioadă din compania lui Katherine Dunham.

A mai colaborat cu regizori ca Rogelio A. González („El esqueleto de la señora Morales, 1960), Julio Coll („Los cuervos”, 1961) şi Fernando Fernán-Gómez („Ninette y un señor de Murcia”, 1965).

În anii 1960, s-a mutat la Madrid şi a devenit una dintre preferatele producătorilor internaţionali care au filmat în Spania. A părăsit pensinsula Iberică după un deceniu şi a jucat mai mult în seriale şi producţii mexicane. În ultimii ani, s-a dedicat teatrului şi a interpretat din repertoriul Secolului de Aur spaniol.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...
Ultima oră
Pe aceeași temă