31.2 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSportFotbalZicu este noul antrenor al Farului, după plecarea lui Hagi!

Zicu este noul antrenor al Farului, după plecarea lui Hagi!

Fostul internațional preia banca tehnică a constănțenilor la doar două zile după ce a promovat cu Metaloglobus.

Ianis Zicu este noul antrenor al Farului Constanța. Clubul dobrogean a anunțat oficial numirea tehnicianului de 41 de ani, care revine astfel la echipa unde și-a început cariera de jucător, dar și cea de antrenor în eșaloanele superioare. Zicu îi succede lui Gheorghe Hagi, care a decis să se retragă temporar din activitate.

„Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța”, a anunțat clubul pe site-ul oficial.

Farul își schimbă strategia: salarii mai mici și miză pe tineri

Tehnicianul a semnat cu Farul la doar două zile după ce a reușit promovarea în Superligă cu Metaloglobus București, o premieră pentru clubul din Capitală. În cariera sa de antrenor, Zicu le-a mai pregătit pe Farul (2019-2021), Concordia Chiajna și FC Voluntari U18.

Farul va aborda o strategie de reconstrucție în sezonul viitor, cu un mix între jucători tineri și experimentați, salarii moderate (2.000–3.000 de euro), și un buget redus. Vor părăsi echipa fotbaliști importanți precum Dican, Iancu, Bălașa, Nedelcu sau Ciobanu.

Prezentarea oficială a noului antrenor va avea loc mâine, la Baza Academiei Hagi, în prezența președintelui Gheorghe Popescu și a vicepreședintelui Tiberiu Curt.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Nicușor Dan: Sunt mulțumit spre foarte mulțumit de activitatea parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este „mulțumit spre foarte mulțumit” de activitatea parchetelor, apreciind că, la șase luni de la numirea conducerii...

Nicușor Dan participă la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est de la Kiev

Președintele Nicușor Dan participă miercuri, la Kiev, la cea de-a cincea ediție a Summitului Ucraina – Europa de Sud-Est, organizată la invitația președintelui ucrainean...

Mbappe a explodat după eliminarea Franței! Reacția nervoasă surprinsă imediat după semifinală

Kylian Mbappe și-a exprimat frustrările după înfrângerea Franței cu 0-2 în fața Spaniei, în semifinalele Campionatului Mondial.Franța a ratat calificarea în finala Campionatului Mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă