11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialJustițieVlad Pascu rămâne în arest preventiv

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv

Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai, rămâne în arest preventiv, magistraţii Tribunalului Constanţa respingând marţi contestaţia formulată de acesta împotriva măsurii prelungirii mandatului cu încă 30 de zile, decise de Judecătoria Mangalia.

“Respinge, ca nefondată contestaţia declarată de Pascu Matei Vlad împotriva încheierii de şedinţă din data de 20.02.2024 pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. 4989/254/2023/a8. (…) Obligă inculpatul Pascu Matei Vlad la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.02.2024”, reiese din soluţia pe scurt dată de Tribunalul Constanţa.

Inculpatul a fost adus în sala de judecată şi a fost reprezentat de doi avocaţi, aceştia solicitând schimbarea măsurii arestului preventiv în arest la domiciliu pentru clientul lor, care doreşte să poată învăţa pentru a da examen la facultate.

Pe 22 februarie, la Judecătoria Mangalia a fost primul termen al procesului în dosarul în care Vlad Pascu este judecat, şedinţa fiind amânată pentru data de 14 martie, în condiţiile în care, potrivit avocatului Adrian Cuculis care reprezintă familia unei tinere moarte în accidentul rutier, unul dintre avocaţii lui Pascu s-a retras din dosar, iar cel de-al doilea a anunţat că nu poate participa la termenul din 22 februarie pentru că este la o acţiune de protest alături de colegi din Baroul Bucureşti.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă