25.8 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSportFotbalVisul s-a spulberat la Bratislava! România a cedat după un thriller cu...

Visul s-a spulberat la Bratislava! România a cedat după un thriller cu Serbia

Naționala României a fost eliminată în sferturile Campionatului European de minifotbal, după înfrângerea cu Serbia, scor 4-6.

România și-a încheiat parcursul la Campionatul European de minifotbal de la Bratislava în faza sferturilor de finală.

„Tricolorii” au pierdut un meci spectaculos împotriva Serbiei, campioana europeană en-titre, scor 4-6, după o partidă în care au reușit să revină de la 1-3 și să egaleze, însă au cedat pe final.

Serbia a început mai bine partida și a profitat de două momente de neatenție din defensiva României.

Bosnic a deschis scorul în minutul 5, după o fază pornită de la o repunere de la margine, iar Tomcic a majorat avantajul două minute mai târziu, după o combinație rapidă a sârbilor.

România a reacționat spre finalul primei reprize și a redus din diferență în minutul 22.

Alin Robu a profitat de o respingere a portarului advers și a împins mingea în poarta goală pentru 1-2, rezultat consemnat și la pauză.

România a revenit de la 1-3 la 3-3

În debutul reprizei secunde, Serbia s-a desprins din nou la două goluri diferență.

Bobar a recuperat un balon în apropierea porții României și a înscris pentru 3-1 în minutul 28.

Naționala pregătită de Virgil Bejenaru nu a renunțat însă la luptă.

Gabriel Dumitrașcu a transformat o lovitură de pedeapsă în minutul 34 și a reaprins speranțele.

Momentul de maxim entuziasm a venit în minutul 42, când Vlăduț Mocanu a egalat la 3-3 cu o lovitură de cap, după o aruncare lungă de la margine.

În acel moment, România părea capabilă să producă o nouă revenire memorabilă.

Experiența sârbilor și-a spus însă cuvântul în ultimele minute.

Vujovic a readus Serbia în avantaj în minutul 45, în urma unei faze fixe, iar Bobar a marcat din nou două minute mai târziu.

Cu România aruncată în ofensivă în căutarea egalării, spațiile din defensivă au fost speculate de adversari.

Vujovic a înscris încă o dată în prelungiri și a făcut 6-3 pentru Serbia.

Alin Robu a reușit să mai marcheze pentru România la ultima fază a jocului, stabilind scorul final, 6-4 pentru campioana Europei.

Parcursul României la turneu s-a încheiat astfel în faza sferturilor de finală.

În faza grupelor, „tricolorii” au remizat cu Spania, scor 1-1, au învins Anglia cu 1-0 și Georgia cu 3-0, terminând pe primul loc în grupă.

În optimile de finală, reprezentativa României a oferit una dintre cele mai solide prestații ale competiției, câștigând categoric împotriva Austriei, scor 7-0.

În celelalte sferturi de finală disputate până acum, Ungaria a trecut de Bulgaria cu 4-0, iar Ucraina a învins Georgia cu 4-0.

România rămâne cea mai titrată națională din istoria Campionatului European de minifotbal, cu șase trofee continentale în palmares, și deține și titlul mondial cucerit în 2023.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Ciprian Ciucu: „Nu merg la Monaco cu avioane private”. Primarul Capitalei spune că își poate justifica toate bunurile

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că stilul său de viață demonstrează că nu s-a îmbogățit din funcție, în contextul în care procurorii DNA îl...

PSD condiționează votul pentru legea salarizării de acordul sindicatelor

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, afirmă că PSD va susține în Parlament legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, jalon prevăzut în PNRR,...

Iranul acuză SUA că au lovit o centrală nucleară aflată în construcție

Iranul susține că Statele Unite au atacat o centrală nucleară aflată în construcție pe teritoriul său.IRNA, agenția oficială de presă din Iran, a relatat...
Ultima oră
Pe aceeași temă