Solicitatea a fost făcută pentru că zeci de localităţi din judeţul Timiş nu sunt alimentate cu energie electrică, iar din cauza stratului gros de zăpadă, în unele zone măsurând peste 50 de centimetri, drumurile sunt aproape impracticabile sau se circulă cu dificultate. Prefectul judeţului a aprobat cererea, informează Mediafax.
“Am făcut propunerile de suspendare a cursurilor pentru luni şi marţi pentru siguranţa elevilor. În Timişoara, cu precădere, încercarea părinţilor de a-i deplasa pe copii la şcoală cu maşinile va bloca şi mai rău circulaţia”, a afirmat Aura Danielescu.
Peste 40.000 de oameni nu au curent electric, în mai multe localităţi din judeţul TImiş, din cauza efectelor viscolului şi a ninsorii.
Judeţul Timiş este sub atenţionare cod portocaliu de vreme rea.
Şi două şcoli din judeţul Hunedoara vor fi închise, luni, din cauza ninsorilor abundente din ultimele zile, au anunţat, duminică, reprezentanţi Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), precizând că dacă situaţia o va impune, şi alte unităţi de învăţământ vor fi închise.
Reprezentanţii IŞJ Hunedoara au anunţat că două şcoli din judeţ vor avea cursurile suspendate luni, iar alte şcoli ar putea fi inchise, dacă directorii unităţilor de învăţământ vor solicita acest lucru, în situaţiile în care drumurile sunt impracticabile.
„Deocamdată avem două unităţi care s-au anunţat. Este vorba despre şcoala gimnazială de la Ohaba, comuna Lăpugiu şi de la Geoagiu, Colegiul Tehnic Agricol Alexandru Borza. Noi suntem în legătură permanentă cu toţi directorii unităţilor de învăţământ, nu am luat o decizie la nivel de inspectorat şi la nivel judeţean prin Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru a închide şi a suspenda cursurile în toate unităţile de învăţământ, pentru că am considerat că este mai bine să consultăm directorii şi decizia să se ia la nivel local”, a declarat, corespondentului Mediafax, Maria Ştefănie, inspectorul şcolar general al IŞJ Hunedoara.
300 oameni, între care şi deţinuţi, mobilizaţi pentru a curăţa Timişoara de zăpadă
Aproape 300 de oameni, printre care şi 30 de deţinuţi, sunt mobilizaţi, duminică, pe străzile Timişoarei, pentru a curăţa oraşul de zăpadă, în urma codului portocaliu de ninsori. Cursurile ar putea fi suspendate în şcolile din judeţul Timiş.
Zeci de copaci şi crengi au căzut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în mai multe zone din Timişoara, pe carosabil şi pe trotuar, din cauza greutăţii zăpezii. Până la ora 12.00, judeţul Timiş se află sub cod portocaliu de ninsori, iar din cauza zăpezii, traficul rutier se desfăşoară cu dificultate în Timişoara.
Totodată, problemă sunt înregistrate şi în ceea ce priveşte transportul cu mijloacele de transport în comun, mai multe tramvaie au rămas blocate din cauza zăpezii. Duminică, tramvaiul lui “Moş Crăciun” s-a defectat şi a blocat aproximativ o oră traficul mijloacelor de transport în comun.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara, duminică, sunt mobilizaţi pe teren pentru a curăţa oraşul de zăpadă 250 de angajaţi de la toate societăţile subordonate, plus 30 de deţinuţi de la Penitenciarul “Popa Şapcă”.
În total, duminică, intervin pentru deszăpezirea străzilor zeci de utilaje, printre care şi două tramvaie cu lama, fiind folosite 210 tone de material antiderapant.