15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiViktor Orban: România merită să fie în Schengen

Viktor Orban: România merită să fie în Schengen

“Profit de această oportunitate pentru a mulţumi României. (…) În anii care au trecut, România a apărat în mod considerabil graniţele Uniunii Europene, lucru important atât pentru Ungaria, cât şi pentru România, astfel că atât din Est, cât şi din Sud am putut să contăm întotdeauna pentru România. Atunci când România îşi apăra propriile hotare, apăra şi Ungaria. Modul în care în ultimii patru ani s-a realizat apărarea frontierelor României este un argument puternic pentru ca România să facă parte din zona Schengen”, a spus, potrivit traducerii oficiale, Viktor Orban în conferinţa de presă susţinută alături de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, citează Agerpres.

El a adăugat că îi mulţumeşte României în numele Ungariei.

“Acesta este un fapt: România a dovedit, într-o perioadă dificilă, că este gata, este capabilă să apere graniţele externe ale Schengen şi este clar că merită să devină membră a Schengen. Încă o dată, în numele Ungariei îi mulţumesc României pentru ceea ce a făcut”, a menţionat premierul Ungariei.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, vizitează, în perioada 8-10 mai, mai multe localităţi din Transilvania, la invitaţia UDMR.

“La invitaţia UDMR, premierul Ungariei, Viktor Orbán, preşedintele FIDESZ soseşte într-un turneu de două zile în Transilvania. În 8 mai va avea o întâlnire cu liderii Uniunii, cu reprezentanţii UDMR în administraţiile publice locale, cu reprezentanţi ai bisericilor maghiare şi cu studenţi. Pe 10 mai premierul ungar va inaugura cea mai mare fabrică de amestecuri de furaje din România aflată în localitatea Sânpaul din Târgu Mureş şi va vizita Academia de Hochei pe gheaţă din Cârţa şi Centrul de Protecţie a Copilului Sf. László din Sânsimion, ambele din judeţul Harghita”, se arată într-un comunicat al UDMR.

De asemenea, după ce va vizita fabrica de furaje din judeţul Mureş, premierul ungar va asista la un meci de hochei pe terenul din Cârţa, academia sportivă din localitate fiind beneficiară a unor fonduri oferite de guvernul de la Budapesta.

Viktor Orban a mai fost prezent la Cluj şi în 2017, când a participat la câteva acţiuni dedicate împlinirii a 500 de ani de la Reforma protestantă.

Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă