13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalVIDEO. Soția lui Alexei Navalnîi reacționează. "Lumea trebuie să-l pedepsească pe Putin"

VIDEO. Soția lui Alexei Navalnîi reacționează. “Lumea trebuie să-l pedepsească pe Putin”

Președintele rus Vladimir Putin și complicii săi nu vor rămâne nepedepsiți dacă moartea lui Alexei Navalnîi, raportată de oficialii ruși, se va dovedi a fi adevărată, a declarat vineri, 16 februarie, soția principalului opozant al Kremlinului, Iulia Navalnaya, potrivit The Telegraph.

Soția lui Alexei Navalnîi i-a îndemnat pe liderii mondiali să-l considere responsabil pe Vladimir Putin pentru moartea soțului ei, într-un discurs emoționant, la doar câteva ore după ce a auzit teribila veste.

Yulia Navalnaya a urcat pe scenă la Conferința de Securitate de la München, după ce s-a gândit ce ar fi făcut soțul acesteia. Doamna Navalnaya, care a fost ovaționat în picioare după discursul care nu era menționat în programul inițial al conferinței, a avut o expresie stoică în timp ce vorbea.

“Cred că sunteți la curent veștile îngrozitoare. M-am gândit o vreme dacă să țin acest discurs sau să mă întorc la copiii mei. M-am întrebat ce ar fi făcut Alexei în locul meu. Sunt sigură că ar fi stat aici pe această scenă. Nu știu dacă ar trebui să credem veștile groaznice, știrile pe care le primim doar din presa oficială. De mulți ani suntem în această situație, nu-i putem crede pe Putin și guvernul său, mint în mod constant”, a transmis soția lui Alexei.

Ultima apariție a lui Alexei Navalnîi în instanță a fost cu o zi înainte de moartea sa.

Doamna Navalnaya, în vârstă de 47 de ani, s-a căsătorit cu Alexei în 2000, iar cei doi au doi copii. Ea a fost descrisă drept “Prima Doamnă” a opoziției ruse datorită propriului activism politic deschis și sprijinului de durată pentru domnul Navalnîi mai ales după ce a fost băgat la închisoare. În discursul său de 10 minute, ea a continuat: “Ei (n.r ucigașii lui Navalnîi) vor fi aduși în fața justiției, această zi va veni în curând. Ar trebui să luptăm cu acest regim oribil… acest regim și Vladimir Putin ar trebui să răspundă pentru toate atrocitățile pe care le-au comis în țara noastră în ultimii ani.”

Alexei Navalnîi i-a trimis și un mesaj emoționant soției sale, chiar pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților. “Iubito, totul este ca un cântec cu tine: ne despart orașe, luminile de decolare ale aerodromurilor, furtunile de zăpadă și miile de kilometri. Chiar și așa, simt că ești aproape de mine în fiecare secundă și te iubesc din ce în ce mai mult”, este mesajul transmis de Alexei.

YouTube video

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă