12.2 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăInternaționalVIDEO: Profesorii din Anglia și Țara Galilor intră în grevă

VIDEO: Profesorii din Anglia și Țara Galilor intră în grevă

În jur de 500.000 de persoane din învățământ au intrat în grevă în Anglia și Țara Galilor, în cea mai mare zi de acțiune sindicală din Marea Britanie din ultimele decenii.

În fața unei școli primare din sudul Londrei, zeci de profesori s-au adunat pentru a cere salarii și condiții mai bune.

Mary Bousted, secretarul general al Sindicatului Național al Educației, a declarat pentru Reuters că profesorii din sindicatul său au simțit că nu au de ales decât să facă grevă, deoarece scăderea salariilor a făcut ca un număr mare de profesori să părăsească profesia, ceea ce a îngreunat situația pentru cei care rămân.

”Cerem o creștere salarială care să țină cont de inflație, care ar trebui să fie de două cifre pentru ca profesorii să nu mai suporte o nouă reducere salarială în acest an, iar apoi vrem o corecție pe termen lung a salariilor profesorilor”, a spus ea.

”Deși îmi place să predau, este atât de greu, este atât de obositor. Nu suntem destui profesori destui”, a declarat profesoara de istorie Natasha De Stefano-Honey.

Aproximativ 300.000 de profesori sunt așteptați să intre în grevă miercuri, cel mai mare grup implicat, ca parte a unei acțiuni mai ample de 500.000 de persoane, cel mai mare număr de cel puțin un deceniu.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă