15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO. Incendiu la un depozit de mase plastice

VIDEO. Incendiu la un depozit de mase plastice

La fața locului acţionează aproximativ 50 de pompieri militari pentru stingerea focului întins pe o suprafaţă de circa 8.000 de metri, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca.

“Acum se acţionează cu aproximativ 50 de pompieri care au intervenit cu şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială CBRN şi o autospecială SMURD. În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta violent, la trei hale şi în curtea depozitului, o hală de circa 1.300 metri pătraţi şi alte 600 de metri pătraţi. Suprafaţa este foarte mare, pentru că incendiul se manifestă şi în curtea depozitului, und erau depozitate materialele plastice în stive de câte o tonă, care ard în profunzime. Suprafaţa cumulată este foarte mare, se manifestă cu degajări mari de fum şi gaze toxice”, a declarat Roşca, pentru Agerpres.

Potrivit acesteia, a fost pregătit mesajul RO-ALERT, dar deocamdată vântul bate în direcţia opusă oraşului şi, ca atare, dacă va exista pericol pentru comunitate, se va transmite mesajul. Până la acest moment nu au fost înregistrate victime.

“Este o misiune dificilă şi de durată, din cauza suprafeţei mari de manifestare, a cantităţii foarte mari de mase plastice depozitate, care degajă fum toxic. Curtea e foarte mare, aproximativ la 8.000 de metri pătraţi şi e fum peste tot. Incendiul este localizat, pompierii au realizat un dispozitiv circular şi atacă incendiul din toate părţile, astfel ca pericolul extinderii la vecinătăţi a fost eliminat. De asemenea, pompierii au izolat un centru de depozitare a fierului vechi, care nu e atins. Salvatorii acţionează pentru lichidarea acestuia, dar va mai dura câteva ore”, a mai precizat Camelia Roşca. 

Cele mai citite

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...
Ultima oră
Pe aceeași temă