19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO Cazul Nădaș. Țăranii care și-au pierdut satul

VIDEO Cazul Nădaș. Țăranii care și-au pierdut satul

În 2014, DNA Timişoara a descins la două cabinete notariale din Arad şi la un ocol silvic din satul Nadăş, care aparţine familiei Colţeu.

Decizia de la Judecătoria Ineu, prin care familia Colţeu a fost împroprietărită, în 2006, cu peste 8.700 de hectare de păduri şi terenuri agricole din satul Nadăş, judeţul Arad, a fost total schimbată de Judecătoria Balş, în septembrie 2017. Astfel, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că testamentul prin care familia Colţeu a moştenit satul este fals, Judecătoria Balş, din judeţul Olt, a admis cererea de revizuire a sentinţei Judecătoriei Ineu, prin care familia Colţeu a primit satul Nadăş.

Această cerere de revizuire a fost înaintată de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Arad, iar judecătorii bălşeni au decis că sentinţa de la Ineu, din anul 2006, este greşită, astfel că au modificat-o complet.

Decizia Judecătoriei Balş nu a fost definitivă, putând fi atacată cu recurs la Tribunalul Olt. Această instanţă din urmă a decis retrimiterea dosarului la Balş pentru a fi rejudecat.

În 2006, Judecătoria Ineu a admis o plângere a soţilor Viorica şi Mihai Colţeu prin care se cerea anularea unor hotărâri din 2005 ale Comisiei judeţene şi Comisiei locale Tauţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Instanţa a dispus reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate în natură pentru suprafaţa totală de 8.762 hectare de teren şi pădure, împreună cu clădirile sau alte construcţii aflate pe acestea.

Iniţial, atât Comisia locală Tauţ, cât şi Comisia judeţeană Arad au respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate privată formulată de soţii Colţeu.

În iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să respingă contestaţiile în dosarul în care Curtea de Apel Timişoara a desfiinţat, la sfârşitul anului 2016, mai multe documente de moştenire a celor aproape 8.800 de hectare de terenuri de teren şi pădure care aparţin satului Nadăş.

Localnicii din Nadăş au susţinut mereu că familia Colţeu a obţinut de la stat terenuri la care nu ar fi avut dreptul pentru că ar fi falsificat documentele de moştenire.

Cazul Nadăş îşi aşteaptă încă dreptatea la Tribunalul Olt.

Cele mai citite

Două locuințe din localitatea Voroneț au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a afectat, sâmbătă, în ajunul Paştelui, două locuinţe din localitatea Voroneţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă