13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiVeste tristă din Germania de la spitalul unde era internat unul din...

Veste tristă din Germania de la spitalul unde era internat unul din românii arși la Petromidia

Rompetrol a anunțat, marți, că în cursul zilei, unul din cei doi angajați transferați de urgență în Germania, în urmă incidentului din cadrul rafinăriei Petromidia, și-a pierdut viața.

„Starea generală a pacientului a fost una stabilă pe tot parcursul internării, transferului și a tratamentelor de specialitate. Gândurile și toată susținerea noastră merg către familia colegului decedat”, au transmis reprezentanții companiei.

Potrivit acestora, al doilea angajat rănit spitalizat în Germania este stabil și răspunde la tratament.

Surse autorizate susțin că cel decedat este bărbatul de 58 de ani, care avea arsuri pe o suprafață de 37% din suprafața corpului.

Explozia a avut loc în data de 2 iulie la Rafinăria Petromidia din Năvodari. În urma exploziei, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, a fost găsit decedat, iar alte cinci persoane au fost rănite, două dintre ele fiind transferate, în 5 iulie, cu arsrui grave, de la Spitalul Floreasca din Capitală, la o clinică din Germania, cu un avion militar.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă