Un studiu recent arată că unul din cinci români beneficiază de venituri la standarde europene, o treime dintre aceștia fiind bugetari. Deși creșterea economică a fost vizibilă, percepția populației generale asupra îmbunătățirii condițiilor de trai după aderarea la Uniunea Europeană rămâne rezervată.
Cercetarea „Tendințe în consumul financiar al românilor” (Pareto report), realizată de The Engine și AHA Moments, a dezvăluit că doar patru din zece români cred că viața în România s-a îmbunătățit comparativ cu perioada anterioară anului 2007.
În contrast, românii din categoria celor mai mari venituri consideră că viața lor s-a îmbunătățit semnificativ, apropiindu-se de media europeană.
Diferențele semnificative de venituri între populație
Studiul evidențiază un abrupt contrast între veniturile celor 20% dintre români cu cele mai mari câștiguri și restul populației active.
Astfel, venitul net mediu pe gospodărie în top 20% Pareto este de 14.382 lei, față de 6.859 lei în restul populației.
La nivel individual, venitul mediu net al celor din Pareto ajunge la 8.090 lei, în timp ce media națională se situează la 4.142 lei.
„Românii trăiesc la standarde europene, dar doar dacă fac parte din rândul publicului Pareto, adică în topul 20% al veniturilor”, a declarat Manuela Mancaș, sociolog și cercetător principal în cadrul studiului, potrivit Profit.ro.
Proprietăți mai mari și un stil de viață mai educat
Datele cercetării arată că populația din top 20% inclusă în cercetare trăiește, de asemenea, în case mai mari și are gospodării mai mici (în medie, 3,2 membri). De asemenea, aceștia sunt mult mai educați, cu 73% dintre ei având studii superioare, față de doar 42% din populația generală comercială.
În plus, aceștia lucrează, în medie, 7,7 ore pe zi, mai mult decât restul populației, care muncește 5,9 ore pe zi, dar își petrec mai mult timp cu treburile casnice.
Această categorie de populație se regăsește în mare parte în marile orașe, în special în regiunile București-Ilfov, Centru și Vest, iar venitul lor personal mediu este semnificativ mai mare.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.