20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalUn naufragiat din Marea Caraibelor a supraviețuit timp de 24 zile cu...

Un naufragiat din Marea Caraibelor a supraviețuit timp de 24 zile cu ketchup

Un naufragiat în Marea Caraibelor a supravieţuit timp de 24 de zile hrănindu-se doar cu ketchup înainte de a fi salvat din apele columbiene, a anunţat autoritatea navală a acestei ţări, potrivit AFP.

“Nu aveam nimic de mâncare, doar o sticlă de ketchup, usturoi pudră şi nişte Maggi (cuburi de bulion). Am amestecat totul cu apă pentru a supravieţui timp de circa 24 de zile”, a povestit Elvis Francois, un locuitor din Dominica în vârstă de 47 de ani, într-o înregistrare difuzată de marina columbiană.

Supravieţuitorul scrisese cuvântul “help” (“ajutor”) pe coca velierului său, pe care a fost găsit, la circa 220 de kilometri nord-vest de Puerto Bolivar, în departamentul nordic La Guajira, relatează Agerpres.

“Pe 15 ianuarie, am văzut trecând un avion. Aveam o oglindă şi am început să trimit semnale cu reflexia soarelui, iar când l-am văzut trecând de două ori, am înţeles că mă văzuseră”, a explicat el, potrivit digifm.ro.

Un naufragiat din Marea Caraibelor a trăit 24 de zile doar cu sos ketchup, fiind reperat și salvat de marina columbiană

Marina columbiană i-a sărit rapid în ajutor cu sprijinul unei nave comerciale. În luna decembrie, în timp ce bărbatul repara un velier în faţa unui port din Saint Martin, o insulă din nord-estul Caraibelor, a fost “măturat în larg” din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, potrivit unui comunicat al marinei.

“Neavând cunoştinţe de navigaţie, era pierdut şi dezorientat pe mare, iar eforturile sale de a manevra nava şi echipamentele aflate la bord au fost inutile”, a adăugat aceeaşi sursă.

În mai multe rânduri bărbatul a încercat să dea telefoane, dar fără succes, din cauza lipsei unei reţele.

„ Nu puteam face altceva decât să stau şi să aştept (…) 24 de zile departe de uscat, fără să vorbesc cu nimeni, fără să ştiu ce să fac sau unde mă aflu. A fost greu, în unele momente mi-am pierdut speranţa, m-am gândit la familia mea”, a povestit el.

El a fost predat autorităţilor de imigrare pentru a fi aranjată întoarcerea sa în Dominica.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Gata cu vacanța de Paște. Românii se întorc acasă

Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri au fost observate pe principalele artere rutiere din orașul bulgăresc Ruse, situat la granița cu...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă