7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăUn europarlamentar USR-PLUS e categoric în privința lui Cîțu

Un europarlamentar USR-PLUS e categoric în privința lui Cîțu

USR PLUS nu vrea să mai audă de Florin Cîțu și își menține solicitarea ca acesta să nu mai fie premier, spune eurodeputatul Dragoș Pîslaru: „Este ca în acea poveste cu Niculăiță Minciună. După ce vezi că de fapt ești mințit, începi să nu mai crezi când ți se spune adevărul”.

„Sunt aceleași condiții pe care le-am prezentat și când am făcut programul de guvernare. Noi vrem ca anumite reforme cruciale pentru modernizarea României să se întâmple. Discutăm aici de a pune în aplicare reformele care sunt de altfel avizate și recomandate de către CE în ceea ce privește justiția, discutăm aici de desființarea SIIJ și de a restabili independența justiției, discutăm de zona care ține de alegeri în două tururi, discutăm de lucruri care țin de reforma administrației publice, de desființarea pensiilor speciale (…). Până acum, însă, am simțit că aceste reforme nu sunt tratate serios de către celelalte partide. Dacă există o deschidere pentru a pune niște termene extrem de clare și foarte clar cum se implementează, atunci, da, vom reveni la guvernare și vom pune umărul serios pentru ca aceste reforme și investițiile conexe să fie realizate”, a transmis la RFI europarlamentarul Dragoș Pâslaru.

Europarlamentarul USR PLUS fusese întrebat dacă renunță la solicitarea ca Florin Cîțu să nu mai fie premier.

„Nu, aici lucrurile sunt destul de clare. Noi credem că după ce am avut două situații în care încrederea noastră a fost pur și simplu evaporată, prin acțiunile premierului Florin Cîțu, condiția de a putea redobândi această încredere minimală este să discutăm de un alt premier, care să poată fi învestit cu încrederea respectivă. În acest moment, este ca în acea poveste cu Niculăiță Minciună. După ce vezi că de fapt ești mințit, începi să nu mai crezi când ți se spune că de data asta lucrurile vor fi mai bune. Deci nu putem să credem că există o schimbare așa, peste noapte, a unui om, care brusc, ar trebui să ne dea încrederea că-și va respecta promisiunile și mai degrabă protocoalele semnate în cadrul coaliției. De aceea, condiția legată de un nou premier rămâne pe masă”, argumentează Pâslaru.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă