28.6 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSportFotbal„Un club mare!” Musi trimite primele săgeți spre FCSB

„Un club mare!” Musi trimite primele săgeți spre FCSB

Tânărul atacant a vorbit despre transferul la Dinamo și diferențele față de FCSB.

Alexandru Musi (20 de ani) a oferit primele declarații după ce a fost implicat în schimbul de jucători dintre Dinamo și FCSB, în urma căruia Dennis Politic a ajuns la echipa roș-albastră. Tânărul atacant a intrat sub comanda lui Zeljko Kopic și a început pregătirile alături de noua sa echipă.

„Mă bucur că am ajuns la un club mare din România. Sper să fie un start cât mai bun, să-mi ajut echipa, să ne facem treaba pe teren și la final să ieșim cu toții fericiți”, a declarat Musi, exprimându-și entuziasmul pentru noua etapă din carieră.

Musi a fost întrebat și despre diferențele față de fostul său club, FCSB, și a făcut o comparație între antrenamentele de acolo și cele de la Dinamo:

„Să fiu sincer, mi se par mai grele antrenamentele astea decât alea. Este un spaniol (n.r. preparatorul fizic Fran Xavier), chiar îmi cunoaște antrenorul pe care l-am avut în Spania, la Valencia”, a declarat fotbalistul, vizând indirect metodele lui Thomas Neubert, fostul preparator fizic al roș-albaștrilor.

„Am ales Dinamo pentru că e un club de tradiție”

Alexandru Musi a explicat și motivul pentru care a ales să vină în „Ștefan cel Mare”, în ciuda faptului că a părăsit o rivală directă:

„Am ales Dinamo pentru că e un club de tradiție, un club mare în România, oamenii de aici, antrenorul, colegii, stafful, tot ce înseamnă Dinamo sunt de nota 10 și m-au primit foarte bine. Știu cum se lucrează aici, de-asta am ales Dinamo”, a adăugat Musi, în cadrul interviului acordat celor de la Prima Sport.

Totodată, fotbalistul a evidențiat rolul important pe care îl are antrenorul croat în încrederea sa:

„Este foarte important, chiar mă bucură faptul că antrenorul m-a dorit foarte mult aici. Vreau să încep bine, cu dreptul, să-i răsplătesc încrederea acordată”, a spus atacantul.

Transferul a fost îndelung discutat în presa sportivă, iar Musi a recunoscut că a trecut prin momente tensionate în ultimele săptămâni:

„M-am liniștit acum, a fost un pic de stres săptămânile astea, tot auzeam că vin la Dinamo, apoi n-o să mai vin, se face, nu se face, dar mă bucur că s-a făcut și sunt foarte fericit aici”, a încheiat Alexandru Musi, confirmând că e pregătit pentru provocările noului sezon.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Alertă în Lituania: Serviciile de informații avertizează asupra unor posibile atacuri rusești asupra infrastructurii critice

Lituania a ridicat nivelul de vigilență în jurul infrastructurii critice, după ce serviciile de informații au transmis indicii potrivit cărora Rusia pregătește posibile atacuri...

Spania e la un pas de o dublă performanță istorică! Două recorduri pot cădea în finala Campionatului Mondial

Spania poate intra definitiv în istoria fotbalului mondial dacă va câștiga finala Campionatului Mondial.Calificată în ultimul act al Campionatului Mondial după victoria cu 2-0...

Moscova anunță interceptarea a sute de drone ucrainene, în timp ce atacurile dintre Rusia și Ucraina se intensifică

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că, în ultimele 24 de ore, aproximativ 340 de drone ucrainene au fost lansate către zona capitalei ruseAutoritățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă