26.1 C
București
luni, 6 iulie 2026
AcasăȘtiințăUn asteroid masiv va trece pe lângă Pământ în weekend

Un asteroid masiv va trece pe lângă Pământ în weekend

Un asteroid suficient de mare pentru a distruge un oraș întreg va trece în acest weekend între orbitele Pământului și Lunii, notează BBC.

Obiectul, denumit 2023 DZ2, a fost descoperit în urmă cu o lună.

Sâmbătă, acesta va trece la 515.000 km de Lună, înainte de a trece pe lângă Pământ câteva ore mai târziu.

Este rar ca un asteroid atât de mare – cu un diametru estimat între 40 și 90 de metri – să se apropie atât de mult de planetă.

Potrivit Nasa, este o oportunitate importantă pentru astronomi de a-și spori cunoștințele despre asteroizi, în cazul în care ar fi descoperit un obiect periculos cu potențial de a lovi Pământul.

„Nu există nicio șansă ca acest asteroid să lovească Pământul, dar apropierea oferă o mare oportunitate pentru observații”, a declarat șeful departamentului de apărare planetară al Agenției Spațiale Europene, Richard Moissl.

Având în vedere că trece la doar 68.000 km distanță, asteroidul va fi vizibil prin binocluri și telescoape mici din întreaga lume.

Se pare că obiectul se va întoarce spre orbita Pământului în 2026, dar oamenii de știință au exclus ca fiind o amenințare pentru planetă și cu această ocazie.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Schimb de acuzații între Florin Cîțu și Vlad Voiculescu, privind decizia de achiziție a vaccinurilor COVID-19

Florin Cîțu și Vlad Voiculescu au avut, luni, un schimb public de declarații pe tema achiziției vaccinurilor împotriva COVID-19, fostul premier susținând că decizia...

Încă o mutare controversată! FCSB, la un pas de un nou transfer direct de la Dinamo

Eddy Gnahore este foarte aproape să semneze cu FCSB, după despărțirea de Dinamo, iar mutarea ar reprezenta al doilea transfer direct dintre cele două...

Trump l-a sunat pe Infantino ca să îi anuleze suspendarea lui Balogun! Decizia FIFA provoacă un val uriaș de controverse

Casa Albă ar fi intervenit în cazul suspendării lui Folarin Balogun, iar Federația Belgiană de Fotbal contestă decizia FIFA prin care atacantul Statelor Unite...
Ultima oră
Pe aceeași temă