Cum ne putem apăra democrațiile de cei care ar dori să le distrugă? Vorbim mult despre strategii pentru a împiedica populiștii naționalist-antiliberali să ajungă la putere, dar folosirea zilnică a „buldozerului” de către Donald Trump arată că este la fel de important să îți întărești democrația astfel încât să poată rezista unei perioade în care populiștii se află la guvernare.
Germania are un concept numit wehrhafte Demokratie, tradus ciudat uneori ca „democrație militantă”, dar care înseamnă de fapt o democrație capabilă să se apere singură. Sub acest motto, unii din Germania propun interzicerea AfD, acum unul dintre cele mai populare partide din țară. Aceasta este direcția greșită. N-ar face decât să întărească convingerea susținătorilor extremei drepte că statul democratic este o conspirație elitist-liberală și ar conferi AfD aura martiriului.
Experimentul francez al unui „arc republican”, în care practic toate celelalte partide sunt de acord doar asupra excluderii Adunării Naționale a lui Marine Le Pen, e de asemenea vizibil în impas. Un spectru atât de larg de partide, în mod previzibil, nu reușește să convină asupra reformelor urgente, iar Adunarea Națională poate continua să critice de pe margine. De aceea merită luat în considerare exemplul Olandei, unde partidul populistului inflamator Geert Wilders a fost lăsat să intre la guvernare într-o coaliție, nu a reușit să livreze, a provocat căderea guvernului prin retragerea din coaliție și a pierdut alegerile ulterioare (deși la limită) în fața unui partid liberal condus de tânărul și dinamic Rob Jetten.
Dar, dacă îți asumi riscul de a permite populiștilor să intre la guvernare, mai întâi trebuie să întărești mecanismele de apărare ale democrației tale – altfel vor folosi democrația pentru a demonta democrația, cum a făcut Viktor Orbán în Ungaria și cum încearcă Trump în Statele Unite. Felie după felie, aceste democrații odinioară solide devin ceea ce politologii numesc sisteme autoritar-electorale. Alegerile există încă, dar nu mai sunt libere și corecte.
Mai jos sunt câteva lucruri pe care să le iei în calcul dacă vrei să îți protejezi democrația împotriva populiștilor.
Reprezentare proporțională
Un sistem bipartid majoritar, cum are SUA – și cum are în mare măsură încă Marea Britanie la Westminster, în ciuda fragmentării recente a peisajului politic – poate funcționa până când un populist naționalist preia unul dintre cele două mari partide, așa cum a făcut Trump. Apoi devine mai rău. Mai bine este să ai reprezentare proporțională, astfel încât populiștii să fie constrânși de parteneri de coaliție, ca în Olanda și în mare parte din Europa.
Administrarea electorală
Poate suna tehnic, dar contează. Sistemul absurd de arhaic al SUA, în care fiecare dintre cele 50 de state are propriile proceduri, reprezintă o invitație deschisă la gerrymandering partizan, suprimarea votului și alte trucuri murdare pe care republicanii abia așteaptă să le folosească înaintea alegerilor parțiale de anul viitor.
Televiziunea și radioul public
Sfera publică comună necesară pentru democrație este peste tot erodată de fragmentarea și polarizarea produse de varianta americană capitalistă a revoluției digitale. Există puține remedii ușoare. Dacă, însă, ai un serviciu public de presă de încredere – ca în Marea Britanie, Canada, Australia, Germania sau Scandinavia – trebuie să îl protejezi cu orice preț, să îi consolidezi independența editorială, să îi dublezi bugetul și să îi crești prezența pe rețelele sociale. Faptul că Marea Britanie face exact opusul, subminând BBC, probabil cea mai respectată instituție publică media din lume, este încă un exemplu al aparent nesfârșitei capacități de autodistrugere națională.
Proprietatea media
Cenzura este atât de depășită. Autoritarii moderni controlează discursul prin proprietate. În Turcia și Ungaria, oligarhii apropiați de lideri dețin principalele instituții media. La prima vedere, pare pluralism media; în spate, realitatea este cu totul alta. Este aproape imposibil să formulezi o regulă generală. De exemplu, proprietatea străină a fost o povară pentru presa britanică (gândește-te la Rupert Murdoch), dar o binecuvântare pentru apărarea democrației în unele țări post-comuniste (de pildă, postul TVN din Polonia). Totul depinde de context.
Independența sistemului judiciar
Evidentă, dar vitală. Haosul judiciar din Polonia de astăzi, unde coaliția de guvernare contestă legitimitatea judecătorilor numiți de precedentul guvern populist, arată ce se întâmplă când statul de drept este pierdut. Germania a avut recent un incident dezastruos, în care candidatura unei juriste de stânga pentru un loc în Curtea Constituțională, deja aprobată de comisia parlamentară transpartinică, a fost blocată de un grup de conservatori rebeli. Ca și atacurile la BBC, acesta este exact lucrul nepotrivit de făcut când ai populiști la porți. Spre deosebire de Curtea Supremă a SUA, Curtea Supremă a Marii Britanii și-a păstrat reputația de imparțialitate. Dar când ministrul-umbra al justiției, Robert Jenrick, flutură o perucă de judecător în fața congresului partidului său, denunțând judecătorii activiști de stânga, vedem că amenințarea trumpistă nu e departe.
Neutralitatea funcționarilor publici
Project 2025, recomandarea explicită a think-tank-ului Heritage Foundation, mare parte din care administrația Trump o pune în aplicare, prevede subordonarea directă a aparatului administrativ executivului. Ceea ce este poate cel mai îngrijorător este că acest lucru se întâmplă deja în Departamentul de Justiție al SUA, unde sute de oficiali au fost concediați sau și-au dat demisia. A urmat inculparea unor critici vocali, precum John Bolton, James Comey și Letitia James.
Monarhia constituțională
Râzi? Dar atunci când Yascha Mounk l-a întrebat pe podcastul The Good Fight cum pot fi cel mai bine apărate democrațiile liberale, reputatul constituționalist american Tom Ginsburg a subliniat avantajele existenței unei monarhii constituționale. Populiștii antiliberali pretind că vorbesc în numele națiunii, dar dacă ai un monarh constituțional care este reprezentantul suprem, indiscutabil și nepartizan al națiunii, acel spațiu este ocupat cel puțin parțial. Nu sugerez ca SUA să readucă vreun descendent al regelui George al III-lea (deși un „spare” regal britanic este disponibil în LA), dar dacă ai o monarhie constituțională, precum Marea Britanie, Suedia sau Olanda, păstreaz-o – pentru că în practică este, paradoxal, un bastion al democrației.
Alte zone vulnerabile
Aș putea menționa multe alte domenii, precum serviciile de securitate, armata, universitățile și relațiile incestuoase, neo-oligarhice, dintre banii mari și politică. În fiecare caz, răspunsurile naționale specifice vor diferi și niciunul nu va fi ușor. Este util să ai prevederi detaliate într-o constituție greu de modificat, dar ceea ce James Madison numea memorabil în Federalist Paper 48 „bariere de pergament” nu reprezintă o garanție în sine. Este nevoie ca noi, oamenii, să ne mobilizăm pentru a le proteja. Când am fost la Praga luna trecută, prietenii mei cehi se pregăteau să își apere televiziunea și radioul public, ieșind în stradă dacă va fi nevoie.
Ceea ce este dureros de clar este că odată ce ai pierdut vreuna dintre aceste pârghii esențiale de echilibru și control, ele sunt foarte greu de restabilit. Distrugerea este mult mai ușoară decât construcția. Uitați-vă doar la haosul din Polonia de azi – și la cel în care vor fi SUA mâine. Pentru democrația liberală, ca și pentru sănătate, prevenția este mai bună decât tratamentul.
Autorul scrie newsletterul History of the Present pe Substack: Istoria Prezentului.
