Autoritățile ucrainene analizează posibilitatea organizării alegerilor prezidențiale în primăvara anului 2027, însă calendarul depinde direct de evoluția războiului cu Rusia.
Anunțul a fost făcut de Mihailo Podoliak, consilier al administrației prezidențiale conduse de Volodimir Zelenski.
Într-un interviu acordat publicației ucrainene Apostroph, Podoliak a explicat că procesul electoral nu poate începe decât după stabilizarea situației militare.
„Cred că aceste alegeri sunt posibile abia după trei luni de la încheierea unui armistiţiu de lungă durată. Cam aşa ceva. Nu este vorba de alegerile în sine, ci de lansarea propriu-zis a procedurii în vederea unui scrutin. Dar cu siguranţă nu este posibil în această primăvară sau chiar în toamnă”, a afirmat Podoliak.
Oficialul a precizat că scenariul organizării alegerilor depinde de succesul operațiunilor militare și de menținerea pozițiilor controlate de Kiev în regiunea Donbas.
Situația din Donbas complică perspectivele unui acord
Potrivit datelor prezentate de autoritățile ruse, Moscova controlează aproape integral regiunea Lugansk și peste 70% din regiunea Donețk.
Rusia condiționează reluarea negocierilor de pace de retragerea trupelor ucrainene din anumite zone fortificate ale regiunii Donețk, solicitare respinsă de Kiev.
Autoritățile ucrainene consideră că o astfel de retragere ar facilita avansul armatei ruse spre capitala țării și spre sudul Ucrainei.
Kievul vrea să continue presiunea asupra economiei ruse
Podoliak a declarat că Ucraina intenționează să continue atacurile asupra infrastructurii economice și industriale ruse orientate spre export.
El a subliniat însă că eficiența acestei strategii depinde de menținerea unei presiuni constante din partea partenerilor occidentali ai Ucrainei și de atingerea unor obiective operaționale importante pe front.
Legea marțială blochează organizarea alegerilor
În prezent, în Ucraina este în vigoare legea marțială, prelungită până la 2 august 2026. În aceste condiții, organizarea alegerilor naționale este suspendată.
Volodimir Zelenski se află la conducerea țării din 2019, după victoria în fața fostului președinte Petro Poroșenko.
Alegerile prezidențiale programate inițial pentru martie 2024 au fost amânate din cauza războiului declanșat de Rusia.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.