21.7 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăSocialJustițieUcigașul de la Lacul Morii, condamnat acum 33 de ani la 19...

Ucigașul de la Lacul Morii, condamnat acum 33 de ani la 19 ani de închisoare, a fost găsit și adus în România

Ucigașul de la Lacul Morii, condamnat în 1991 la 19 ani de închisoare, a fost găsit și adus în România, conform spotmedia.ro.

Kumarasamy Navaneethan, un srilankez de 52 de ani, a ucis un cetățean străin, după care l-a legat și înfășurat în covorul din locuința din București și l-a dus în cartierul Crângași, unde l-a aruncat în Lacul Morii.

Poliția Română anunță că bărbatul a fost depistat în localitatea Moers, Germania, în urma schimbului de informaţii realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – IGPR, cu Biroul Sirene Germania.

„În fapt, în decembrie 1991, bărbatul a ucis un cetăţean străin, după care l-a legat şi înfăşurat în covorul din locuinţa sa, situată în Bucureşti şi l-a transportat în cartierul Crângaşi, aruncându-l în Lacul Morii. Pentru fapta comisă, cel în cauză a fost condamnat la 19 ani de închisoare”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

La data de 14 octombrie 2013, Biroul Sirene România a introdus o semnalare în Sistemul de Informaţii Schengen pe numele bărbatului, cetăţean srilankez, solicitându-se arestarea acestuia în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare emis de către Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

„În perioada 13 octombrie 2023 – 3 ianuarie 2024, întrucât au existat informaţii că persoana se află pe teritoriul Germaniei, Biroul Sirene România a efectuat schimb de date şi informaţii cu Biroul Sirene Germania, în vederea depistării celui în cauză”, arată sursa citată.

În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Alegeri-spectacol în Anglia, cu un rival care poartă un coș de gunoi pe cap

Farage încearcă să transforme scrutinul într-un referendum personal împotriva establishmentului politic de la WestminsterNigel Farage încearcă să-și reconfirme poziția politică într-un scrutin parlamentar neobișnuit,...

Etna dă peste cap traficul aerian din Sicilia. Zborurile de la Catania, suspendate din nou

Activitatea aeroportului din Catania a fost suspendată din nou miercuri, după ce Muntele Etna a emis noi cantități de cenușă vulcanică.Autoritățile italiene au prelungit...

România rămâne în urma Bulgariei la stocarea energiei: 11 proiecte PNRR, de 78 de milioane de euro

Unul dintre elementele care au favorizat investițiile în Bulgaria îl reprezintă procedurile de aprobare mult mai rapideRomânia va finaliza, până la sfârșitul lunii august,...
Ultima oră
Pe aceeași temă